Dispoziții generale | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

ORGANIZAȚII COOPERATISTE DE CREDIT - Prevederi specifice privind cerințele operaționale -
Secțiunea 1
Dispoziții generale

Art. 380. -

(1) Organizațiile cooperatiste de credit își organizează întreaga activitate în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase, cu cerințele legii și ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, precum și cu respectarea reglementărilor-cadru emise de casa centrală.

(2) Dispozițiile cuprinse în Titlul II, Partea I se aplică în mod corespunzător organizațiilor cooperatiste de credit, cu precizările și în condițiile prevăzute în prezentul capitol.

Art. 381. -

În aplicarea dispozițiilor art. 105, actele constitutive, reglementările interne ale organizațiilor cooperatiste de credit și reglementările-cadru emise de casa centrală se transmit Băncii Naționale a României, în condițiile prevăzute prin reglementările acesteia emise în baza prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 382. -

(1) Prin actul constitutiv-cadru și reglementările-cadru, casa centrală trebuie să asigure implementarea în mod unitar, la nivelul întregii rețele cooperatiste, a unui cadru de administrare, a unor procese de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor și a unor mecanisme de control intern, care să asigure respectarea cerințelor prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(2) Casa centrală este responsabilă pentru organizarea controlului intern al activității, pentru administrarea riscurilor semnificative, precum și pentru organizarea și desfășurarea activității de audit intern la nivelul întregii rețele cooperatiste. În acest sens, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituirea unui comitet de audit la nivelul fiecărei cooperative de credit nu este obligatorie.

Art. 383. - Modificări (2)

Prin excepție de la dispozițiile art. 107 alin. (1), conducerea operativă a activității cooperativelor de credit care au cel mult 5000 de membrii cooperatori poate fi delegată unui singur director.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Sferă de aplicare și definiții
Principii generale
Autorizarea cooperativelor de credit și retragerea autorizației
Autorizarea casei centrale și retragerea autorizației
Desfășurarea activității în afara teritoriului României
Dispoziții comune organizațiilor cooperatiste de credit
Cooperative de credit
Casa centrală
Unele prevederi specifice privind dizolvarea, fuziunea și divizarea organizațiilor cooperatiste de credit
Operațiunile de plăți ale organizațiilor cooperatiste de credit
Dispoziții generale
Cerințe prudențiale și de publicitate
Situații financiare și audit
Exercitarea atribuțiilor de supraveghere
Măsuri de supraveghere și sancțiuni
Prevederi specifice privind procedurile speciale
;
se încarcă...