Autorizarea casei centrale și retragerea autorizației | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

ORGANIZAȚII COOPERATISTE DE CREDIT - Autorizarea organizațiilor cooperatiste de credit -
Secțiunea a 2-a
Autorizarea casei centrale și retragerea autorizației

Art. 345. -

(1) Casele centrale se autorizează, în mod colectiv, împreună cu toate cooperativele de credit din rețea propuse a se constitui, în condițiile prevăzute în Capitolul III din Titlul I, Partea I.

(2) Banca Națională a României acordă autorizație casei centrale și cooperativelor de credit dintr-o rețea, numai dacă cerințele prevăzute de ordonanța de urgență și de reglementările emise în aplicarea acesteia sunt îndeplinite la nivelul casei centrale și a fiecărei cooperative de credit afiliate, precum și la nivelul întregii rețele cooperatiste.

(3) În aplicarea alin. (2), îndeplinirea cerințelor prevăzute în Secțiunea 1 a Capitolului II din Titlul I, Partea I, și în reglementările Băncii Naționale a României emise în aplicarea acestora, trebuie să fie asigurată la nivelul casei centrale și la nivelul întregii rețele cooperatiste, în cazul cooperativelor de credit, sunt incidente dispozițiile art. 338 alin. (1).

(4) Nivelul minim al capitalului agregat al unei rețele cooperatiste și elementele care intră în calculul acestuia se stabilesc de Banca Națională a României prin reglementări. Acest nivel nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 5 milioane euro.

Art. 346. -

(1) Casele centrale pot desfășura, în limita autorizației acordate, oricare dintre activitățile permise unei instituții de credit, în condițiile prevăzute în Secțiunea 1.2. a Capitolului II din Titlul I, Partea I. Activitatea se desfășoară în principal și cu preponderență în interesul cooperativelor de credit afiliate și pentru asigurarea adecvării capitalului la riscuri și a lichidității la nivelul întregii rețele.

(2) Creditele acordate de o casă centrală persoanelor juridice, altele decât cooperativele de credit afiliate, nu pot depăși 20% din activele casei centrale.

(3) Casele centrale pot emite obligațiuni în condițiile prevăzute de lege pentru societățile pe acțiuni.

Art. 347. -

Banca Națională a României respinge cererea de autorizare a unei rețele cooperatiste conform dispozițiilor art. 38, precum și în următoarele cazuri:

a) din evaluarea planului de activitate rezultă că rețeaua cooperatistă, în ansamblul ei, nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condițiile respectării cerințelor cuprinse în prezenta ordonanță de urgență și în reglementările aplicabile;

b) nu sunt îndeplinite cerințele privind nivelul minim al capitalului agregat al rețelei.

Art. 348. -

În situația în care, din evaluarea documentației prezentate în oricare dintre etapele procesului de autorizare, se constată că numai unele dintre cooperativele de credit din rețea și casa centrală îndeplinesc condițiile stabilite, Banca Națională a României poate acorda autorizație, numai dacă la nivelul rețelei formate din aceste organizațiile cooperatiste de credit sunt respectate prevederile prezentei ordonanțe de urgență și ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

Art. 349. -

În cazul retragerii autorizației acordate casei centrale, dispozițiile art. 344 se aplică în mod corespunzător.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Societățile financiare holding
Tranzacțiile intra grup cu societățile holding cu activitate mixtă
Măsuri de facilitare a supravegherii pe bază consolidată
Societăți mamă în state terțe
Supravegherea specială
Administrarea specială
Lichidarea instituțiilor de credit
Sferă de aplicare și definiții
Principii generale
Autorizarea cooperativelor de credit și retragerea autorizației
Autorizarea casei centrale și retragerea autorizației
Desfășurarea activității în afara teritoriului României
Dispoziții comune organizațiilor cooperatiste de credit
Cooperative de credit
Casa centrală
Unele prevederi specifice privind dizolvarea, fuziunea și divizarea organizațiilor cooperatiste de credit
Operațiunile de plăți ale organizațiilor cooperatiste de credit
Dispoziții generale
Cerințe prudențiale și de publicitate
Situații financiare și audit
Exercitarea atribuțiilor de supraveghere
;
se încarcă...