Art 40 Retragerea autorizației | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române - Retragerea autorizației -
Art. 40.
-

(1) Acționarii sau membrii instituției de credit pot renunța la autorizație, hotărând dizolvarea și lichidarea instituției de credit. Proceduri (1)

(2) Lichidarea la inițiativa acționarilor sau a membrilor este permisă numai în cazul în care instituția de credit nu se află în vreuna din situațiile de insolvență prevăzute de lege pentru declanșarea falimentului.

(3) Instituția de credit va comunica Băncii Naționale a României hotărârea adunării generale a acționarilor, respectiv, a membrilor privind dizolvarea și lichidarea instituției de credit, însoțită cel puțin de un plan de lichidare a activului și de stingere a pasivului, care să asigure plata integrală a creanțelor deponenților și ale altor creditori.

(4) Pe baza evaluării planului de lichidare, Banca Națională a României poate confirma instituției de credit încetarea valabilității autorizației. Modificări (1)

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Art 30 Acționariat
Art 31 Acționariat
Art 32 Procedura de autorizare și motive de respingere a cererii
Art 33 Procedura de autorizare și motive de respingere a cererii
Art 34 Procedura de autorizare și motive de respingere a cererii
Art 35 Procedura de autorizare și motive de respingere a cererii
Art 36 Procedura de autorizare și motive de respingere a cererii
Art 37 Procedura de autorizare și motive de respingere a cererii
Art 38 Procedura de autorizare și motive de respingere a cererii
Art 39 Retragerea autorizației
Art 40 Retragerea autorizației
Art 41 Retragerea autorizației
Art 42 Retragerea autorizației
Art 43 Retragerea autorizației
Art 44 Retragerea autorizației
Art 45 Instituțiile de credit din alte state membre
Art 46 Instituțiile de credit din alte state membre
Art 47 Instituțiile de credit din alte state membre
Art 48 Instituțiile de credit din alte state membre
Art 49 Instituțiile de credit din alte state membre
Art 50 Instituțiile de credit din alte state membre
Proceduri:
Procedură privind constituirea și autorizarea cooperativelor de credit
;
se încarcă...