Art 382 Dispoziții generale | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Prevederi specifice privind cerințele operaționale - Dispoziții generale -
Art. 382.
-

(1) Prin actul constitutiv-cadru și reglementările-cadru, casa centrală trebuie să asigure implementarea în mod unitar, la nivelul întregii rețele cooperatiste, a unui cadru de administrare, a unor procese de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor și a unor mecanisme de control intern, care să asigure respectarea cerințelor prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(2) Casa centrală este responsabilă pentru organizarea controlului intern al activității, pentru administrarea riscurilor semnificative, precum și pentru organizarea și desfășurarea activității de audit intern la nivelul întregii rețele cooperatiste. În acest sens, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituirea unui comitet de audit la nivelul fiecărei cooperative de credit nu este obligatorie.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Art 372 Casa centrală
Art 373 Casa centrală
Art 374 Casa centrală
Art 375 Casa centrală
Art 376 Unele prevederi specifice privind dizolvarea, fuziunea și divizarea organizațiilor cooperatiste de credit
Art 377 Unele prevederi specifice privind dizolvarea, fuziunea și divizarea organizațiilor cooperatiste de credit
Art 378 Operațiunile de plăți ale organizațiilor cooperatiste de credit
Art 379 Operațiunile de plăți ale organizațiilor cooperatiste de credit
Art 380 Dispoziții generale
Art 381 Dispoziții generale
Art 382 Dispoziții generale
Art 383 Dispoziții generale
Art 384 Cerințe prudențiale și de publicitate
Art 385 Cerințe prudențiale și de publicitate
Art 386 Cerințe prudențiale și de publicitate
Art 387 Situații financiare și audit
Art 388 Situații financiare și audit
Art 389 Situații financiare și audit
Art 390 Situații financiare și audit
Art 391 Situații financiare și audit
Art 392 Exercitarea atribuțiilor de supraveghere
;
se încarcă...