Art 366 Cooperative de credit | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Prevederi specifice de constituire și funcționare - Cooperative de credit -
Art. 366.
-

(1) Fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot, indiferent de numărul de părți sociale deținute.

(2) Pentru validitatea hotărârilor adunărilor generale este necesară prezența majorității membrilor cooperatori. Hotărârile se iau cu votul majorității celor prezenți.

(3) Dacă adunarea generală nu-și poate desfășura lucrările din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2), adunarea generală care se întrunește după a doua convocare poate să decidă asupra problemelor aflate pe ordinea de zi a celei dintâi, dacă actul constitutiv nu dispune altfel, în prezența a cel puțin unei treimi din numărul membrilor cooperatori, cu votul majorității celor prezenți.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Art 356 Dispoziții comune organizațiilor cooperatiste de credit
Art 357 Dispoziții comune organizațiilor cooperatiste de credit
Art 358 Dispoziții comune organizațiilor cooperatiste de credit
Art 359 Dispoziții comune organizațiilor cooperatiste de credit
Art 360 Cooperative de credit
Art 361 Cooperative de credit
Art 362 Cooperative de credit
Art 363 Cooperative de credit
Art 364 Cooperative de credit
Art 365 Cooperative de credit
Art 366 Cooperative de credit
Art 367 Cooperative de credit
Art 368 Cooperative de credit
Art 369 Casa centrală
Art 370 Casa centrală
Art 371 Casa centrală
Art 372 Casa centrală
Art 373 Casa centrală
Art 374 Casa centrală
Art 375 Casa centrală
Art 376 Unele prevederi specifice privind dizolvarea, fuziunea și divizarea organizațiilor cooperatiste de credit
;
se încarcă...