Art 259 Lichidarea instituțiilor de credit | Ordonanță de urgență 99/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Proceduri speciale - Lichidarea instituțiilor de credit -
Art. 259.
-

(1) În cazul retragerii autorizației unei instituții de credit, persoană juridică română, care desfășoară activitate și pe teritoriul unuia sau mai multor state membre, Banca Națională a României informează fără întârziere, prin orice mijloace disponibile, autoritățile competente din statele membre gazdă asupra hotărârii adoptate, a consecințelor legale și a efectelor pe care le implică aceasta.

(2) Dacă, din considerente de asigurare a protecției deponenților sau din alte considerente de interes public, adoptarea hotărârii nu poate fi întârziată, Banca Națională a României asigură informarea prevăzută la alin. (1) imediat după adoptarea hotărârii.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 99/2006:
Art 249 Administrarea specială
Art 250 Administrarea specială
Art 251 Administrarea specială
Art 252 Administrarea specială
Art 253 Administrarea specială
Art 254 Administrarea specială
Art 255 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 256 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 257 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 258 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 259 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 260 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 261 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 262 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 263 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 264 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 265 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 266 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 267 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 268 Lichidarea instituțiilor de credit
Art 269 Lichidarea instituțiilor de credit
;
se încarcă...