Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare | Ordonanță de urgență 34/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Proceduri de atribuire -
SECȚIUNEA a 6-a
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare

Art. 122. - Referințe (1), Jurisprudență, Reviste (1)

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare numai în următoarele cazuri:

a) atunci când, în urma aplicării licitației deschise sau restrânse, nu a fost prezentată nici o ofertă sau au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, datorită faptului că acestea sunt complet irelevante în raport cu obiectul contractului. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii inițiale de licitație deschisă sau licitație restrânsă și numai dacă cerințele inițiale prevăzute în documentația de atribuire nu sunt modificate substanțial; autoritatea contractantă are, în acest caz, și obligația de a transmite o informare către Comisia Europeană, dacă această informare este solicitată; Jurisprudență

b) atunci când, din motive tehnice, artistice ori pentru motive legate de protecția unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziție publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic; Jurisprudență, Reviste (1)

c) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitației deschise, a licitației restrânse sau a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nici o formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare; Modificări (2), Jurisprudență, Reviste (1)

d) atunci când produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării științifice, experimentării, studiilor sau dezvoltării tehnologice, și numai dacă acestea nu se realizează pentru obținerea unui profit și nici nu urmăresc acoperirea costurilor aferente;

e) atunci când este necesară achiziționarea, de la furnizorul inițial, a unor cantități suplimentare de produse destinate înlocuirii parțiale sau extinderii echipamentelor/instalațiilor livrate anterior, și numai dacă schimbarea furnizorului inițial ar pune autoritatea contractantă în situația de a achiziționa produse care, datorită caracteristicilor tehnice diferite de cele deja existente, determină incompatibilități sau dificultăți tehnice sporite de operare și întreținere. Perioada în care astfel de contracte pot fi atribuite nu trebuie să depășească, de regulă, 3 ani de la atribuirea contractului de furnizare inițial; Modificări (1), Jurisprudență

f) atunci când produsele sunt cotate la bursa de mărfuri, iar achiziția acestora se realizează prin operațiuni pe piața de disponibil; Modificări (1), Jurisprudență

g) atunci când produsele pot fi achiziționate în condiții deosebit de avantajoase, de la un operator economic care își lichidează definitiv afacerile, de la un judecător-sindic care administrează afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o altă procedură similară cu cele anterioare, reglementată prin lege; Jurisprudență

h) atunci când, ca urmare a unui concurs de soluții, contractul de servicii trebuie să fie atribuit, conform regulilor stabilite inițial, concurentului câștigător sau unuia dintre concurenții câștigători ai concursului respectiv, în acest din urmă caz, autoritatea contractantă având obligația de a transmite invitație la negocieri tuturor concurenților câștigători; Jurisprudență

i) atunci când este necesară achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care datorită unor circumstanțe neprevăzute au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții: Modificări (3), Derogări (1), Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (1)

- atribuirea să fie făcută contractantului inițial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiționale nu pot fi, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contractul inițial fără apariția unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

- valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări și servicii suplimentare/adiționale nu depășește 50% din valoarea contractului inițial; Modificări (2)

j) atunci când, ulterior atribuirii unui contract de lucrări sau de servicii, autoritatea contractantă își propune să achiziționeze noi lucrări, respectiv noi servicii, care sunt similare lucrărilor sau serviciilor achiziționate prin atribuirea contractului inițial și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții: Modificări (1), Jurisprudență, Reviste (1)

- atribuirea se face contractantului inițial, iar noile lucrări, respectiv noile servicii, constau în repetarea unor lucrări sau servicii similare celor prevăzute în contractul atribuit inițial și sunt conforme cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii respectivului contract;

- contractul de lucrări/servicii inițial a fost atribuit prin procedura de licitație deschisă sau restrânsă;

- valoarea estimată a contractului inițial de lucrări/servicii s-a determinat prin luarea în considerare inclusiv a lucrărilor/serviciilor similare care pot fi achiziționate ulterior;

- în anunțul de participare la procedura aplicată pentru atribuirea contractului inițial s-a precizat faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziționarea ulterioară de noi lucrări similare, respectiv noi servicii similare, de la operatorul economic a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul procedurii respective;

- autoritatea contractantă are dreptul de a aplica această procedură într-un interval care nu poate depăși 3 ani de la atribuirea contractului inițial.

Art. 123. - Modificări (1), Jurisprudență

În cazul în care acest lucru este posibil și în măsura în care nu se încalcă condițiile prevăzute la art. 122 lit. h), i) și j), autoritatea contractantă are obligația de a invita la negocieri un număr de operatori economici care să asigure o concurență reală.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 34/2006:
Reguli de participare la procedura de atribuire
Reguli de publicitate
Reguli speciale de transparență aplicabile achiziției publice de servicii de publicitate
Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Reguli de evitare a conflictului de interese
Etape premergătoare inițierii procedurii de atribuire
Licitația deschisă
Licitația restrânsă
Dialogul competitiv
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare
Cererea de oferte
Concursul de soluții
Acordul cadru
Sistemul de achiziție dinamic
Licitația electronică
Oferta Oferte alternative
Selecția și calificarea candidaților/ofertanților
Criterii de atribuire a contractului de achiziție publică
Stabilirea ofertei câștigătoare
Informarea candidaților și a ofertanților
Reviste:
Când poate fi aplicată procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare?
Doctrină:
Cartea de contracte administrative. Modele. Comentarii. Explicații, ediția 1
;
se încarcă...