Art 65 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor | Ordonanță de urgență 34/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziție publică - Reguli de comunicare și de transmitere a datelor -
Art. 65. -
Jurisprudență

În sensul prevederilor art. 64 garantarea integrității și confidențialității datelor recepționate presupune faptul că dispozitivele electronice, prin caracteristicile tehnice pe care le dețin și/sau prin procedurile specifice utilizate, permit îndeplinirea în mod cumulativ a cel puțin următoarelor condiții: Jurisprudență

a) momentul exact al primirii ofertelor sau solicitărilor de participare, precum și, dacă este cazul, a unor planuri/proiecte poate fi determinat cu precizie;

b) înainte de data limită de transmitere a datelor, nici o persoană nu are acces la datele transmise;

c) în cazul în care interdicția de acces prevăzută la lit. b) a fost încălcată, acest acces neautorizat este clar detectabil; Jurisprudență

d) numai persoane autorizate în acest sens au dreptul de a stabili sau modifica data de vizualizare a datelor recepționate;

e) accesul la datele recepționate este posibil, în toate etapele procesului, numai printr-o acțiune simultană a cel puțin două persoane/sisteme autorizate și numai după data de vizualizare stabilită conform prevederilor lit. d); Jurisprudență

f) după data de vizualizare a datelor recepționate, accesul la datele respective rămâne posibil numai pentru persoanele autorizate să vizualizeze datele respective. Jurisprudență

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 34/2006:
Art 55 PARAGRAFUL 3 Anunțul de participare
Art 56 PARAGRAFUL 4 Anunțul de atribuire
Art 57 PARAGRAFUL 4 Anunțul de atribuire
Art 58 Reguli speciale de transparență aplicabile achiziției publice de servicii de publicitate
Art 59 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Art 60 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Art 61 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Art 62 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Art 63 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Art 64 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Art 65 Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
Art 66 Reguli de evitare a conflictului de interese
Art 67 Reguli de evitare a conflictului de interese
Art 68 Reguli de evitare a conflictului de interese
Art 69 Reguli de evitare a conflictului de interese
Art 70 Reguli de evitare a conflictului de interese
Art 71 Etape premergătoare inițierii procedurii de atribuire
Art 72 Etape premergătoare inițierii procedurii de atribuire
Art 73 Licitația deschisă
Art 74 Licitația deschisă
Art 75 Licitația deschisă
;
se încarcă...