Art 29 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică | Ordonanță de urgență 34/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Reguli comune aplicabile pentru atribuirea contractului de achiziție publică - Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică -
Art. 29. -
Jurisprudență

(1) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze lucrări pentru care urmează să pună la dispoziție executantului materiale, utilaje, echipamente tehnologice sau orice alte amenajări și dotări necesare execuției lucrărilor, atunci valoarea estimată a respectivului contract de lucrări trebuie să includă atât costul lucrării care urmează să se execute, cât și valoarea totală a facilităților menționate. Jurisprudență

(2) În cazul în care obiectul contractului de lucrări îl constituie execuția unui ansamblu de lucrări care presupune, după caz, și furnizarea de echipamente, instalații, utilaje sau alte dotări aferente, atunci valoarea estimată se determină avându-se în vedere valoarea totală a întregului ansamblu. Jurisprudență

(3) În cazul în care o lucrare permite execuția pe obiecte/loturi, pentru care autoritatea contractantă își propune să atribuie, unuia sau mai multor executanți, contracte distincte de lucrări, atunci valoarea estimată trebuie determinată avându-se în vedere valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componența lucrării respective. În cazul în care valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componența lucrării respective depășește pragul valoric prevăzut la art. 124 lit. c), atunci autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura cererii de ofertă numai pentru obiectele/loturile care îndeplinesc în mod cumulativ, următoarele condiții: Jurisprudență

a) valoarea estimată, fără TVA, a obiectului/lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 250.000 euro; Modificări (1)

b) valoarea estimată cumulată a obiectelor/loturilor pentru care se aplică prezenta excepție nu depășește 20% din valoarea totală estimată a lucrării. Jurisprudență

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 34/2006:
Art 19 Reguli generale
Art 20 Reguli generale
Art 21 Reguli generale
Art 22 Reguli generale
Art 23 Reguli generale
Art 24 Reguli generale
Art 25 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 26 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 27 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 28 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 29 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 30 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 31 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 32 Reguli de estimare a valorii contractului de achiziție publică
Art 33 Reguli de elaborare a documentației de atribuire
Art 34 Reguli de elaborare a documentației de atribuire
Art 35 Reguli de elaborare a documentației de atribuire
Art 36 Reguli de elaborare a documentației de atribuire
Art 37 Reguli de elaborare a documentației de atribuire
Art 38 Reguli de elaborare a documentației de atribuire
Art 39 Reguli de elaborare a documentației de atribuire
;
se încarcă...