Art 277 Măsuri provizorii | Ordonanță de urgență 34/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Soluționarea contestațiilor - Măsuri provizorii -
Art. 277. -
Modificări (1), Respingeri de neconstituționalitate (3), Jurisprudență

(1) Depunerea contestației în fața Consiliului suspendă de drept procedura de atribuire până la data soluționării contestației de către Consiliu. Contractul încheiat în perioada de suspendare a procedurii de atribuire este lovit de nulitate absolută. Modificări (1), Jurisprudență

(2) Perioada de suspendare atrage prelungirea, în mod corespunzător, a oricărei perioade afectate prin suspendare, cu excepția perioadelor prevăzute pentru exercitarea căilor de atac. Modificări (1), Jurisprudență

(3) În cazuri temeinic motivate și la solicitarea uneia dintre părți, Consiliul poate să dispună reluarea procedurii de atribuire. Modificări (2), Jurisprudență

(4) Decizia Consiliului cu privire la măsurile provizorii poate fi atacată cu plângere la curtea de apel competentă să soluționeze plângerea împotriva contestației potrivit dispozițiilor art. 283 alin. (1), în termen de 5 zile de la comunicarea pronunțării. Modificări (1), Jurisprudență

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 34/2006:
Art 267 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 268 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 269 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 270 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 271 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 272 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 273 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 274 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 275 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 276 Procedura de soluționare a contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 277 Măsuri provizorii
Art 278 Soluțiile pe care le poate pronunța Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 279 Soluțiile pe care le poate pronunța Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 280 Soluțiile pe care le poate pronunța Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 281 Soluțiile pe care le poate pronunța Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 282 Procedura de verificare a legalității
Art 283 Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 284 Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 285 Căi de atac împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
Art 286 Soluționarea litigiilor în instanță
Art 287 Soluționarea litigiilor în instanță
;
se încarcă...