Art 242 Excepții specifice | Ordonanță de urgență 34/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Contracte sectoriale - Excepții specifice -
Art. 242. -
Jurisprudență

Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru contractele sectoriale care sunt atribuite cu scopul de a se achiziționa:

a) produse care urmează să fie revândute sau închiriate unor terțe părți, în condițiile în care autoritatea contractantă nu beneficiază de un drept special sau exclusiv în acest sens, iar alte persoane au și ele dreptul de a vinde sau de a închiria produse similare în aceleași condiții ca și autoritatea contractantă;

b) produse, servicii sau lucrări destinate efectuării unor activități relevante într-un stat terț Uniunii Europene, în condițiile în care în efectuarea respectivelor activități nu intervine utilizarea fizică a unei rețele sau a unui areal geografic din Comunitatea Europeană.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 34/2006:
Art 232 PARAGRAFUL 2 Apă
Art 233 PARAGRAFUL 2 Apă
Art 234 PARAGRAFUL 2 Apă
Art 235 PARAGRAFUL 3 Energie
Art 236 PARAGRAFUL 3 Energie
Art 237 PARAGRAFUL 3 Energie
Art 238 PARAGRAFUL 4 Transport
Art 239 PARAGRAFUL 4 Transport
Art 240 PARAGRAFUL 5 Poștă
Art 241 PARAGRAFUL 6 Alte activități relevante
Art 242 Excepții specifice
Art 243 Excepții specifice
Art 244 Excepții specifice
Art 245 Excepții specifice
Art 246 Excepții specifice
Art 247 Excepții specifice
Art 248 Excepții specifice
Art 249 Excepții specifice
Art 250 Reguli specifice de atribuire a contractelor sectoriale
Art 251 Reguli specifice de atribuire a contractelor sectoriale
Art 252 Reguli specifice de atribuire a contractelor sectoriale
;
se încarcă...