Dispoziții tranzitorii și finale | Ordonanță de urgență 118/2006

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

CAPITOLUL V Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 21. -

(1) Ministerul Culturii și Cultelor poate finanța, din surse alocate de la bugetul de stat, din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, precum și din alte surse, în condițiile legii, un program național de reabilitare, modernizare și dotare a așezămintelor culturale, din mediul rural și mic urban, denumit în continuare Program. Modificări (4)

(2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, mediul mic urban este alcătuit din localitățile urbane de rangul III, orașe, definite în conformitate cu prevederile Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - secțiunea a IV-a - Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Programul va avea ca principale obiective reabilitarea infrastructurii culturale, precum și dotarea așezămintelor culturale din mediul rural cu echipamentul de practică culturală necesar, pentru: Modificări (3)

a) întărirea rolului așezămintelor culturale și transformarea acestora în centre comunitare de acces la informație și cultură și de coeziune socială; Puneri în aplicare (1)

b) diversificarea ofertei culturale;

c) creșterea gradului de acces și participare a populației rurale la viața culturală.

(4) Programul se aplică începând cu anul 2007 și se va desfășura pe o perioadă de 2 ani. Modificări (2)

Art. 22. - Modificări (1)

(1) Pentru a putea beneficia de finanțare în cadrul Programului, autoritățile administrației publice locale, singure sau în parteneriat cu alte autorități publice ori cu organizații neguvernamentale din țară sau din străinătate, vor elabora și vor propune, pe bază de studii de fezabilitate, proiecte care trebuie să fie însoțite de programe și proiecte culturale desfășurate pe o perioadă de minimum 5 ani, precum și de garanția asigurării unei finanțări, din resurse proprii sau atrase, de minimum 20% din valoarea totală a proiectului de reabilitare, modernizare și/sau dotare. Modificări (2)

(2) Valoarea minimă a finanțării alocate în cadrul Programului, din sursele prevăzute la art. 21 alin. (1), pentru un proiect este echivalentul în lei a 2.800 euro, iar valoarea maximă, echivalentul în lei a 100.000 euro. Modificări (2)

Art. 23. - Modificări (1)

(1) Pentru implementarea Programului se constituie Comisia privind determinarea oportunității de finanțare a proiectelor, denumită în continuare Comisie, formată din câte un reprezentant al Cancelariei Primului-Ministru, al Ministerului Culturii și Cultelor, al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, al Ministerului Administrației și Internelor, al Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru relații interetnice, și al Asociației Comunelor și al Asociației Orașelor din România, desemnați prin decizie a primului-ministru, prin ordin al miniștrilor de resort sau, după caz, prin decizie a președintelui asociației. Modificări (3)

(2) Președinția Comisiei va fi asigurată de reprezentantul Ministerului Culturii și Cultelor, desemnat ca atare prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

(3) Lucrările Comisiei vor fi asigurate de un secretariat format din specialiști numiți de către ministrul culturii și cultelor.

Art. 24. -

Comisia selectează proiectele propuse de autoritățile administrației publice locale care îndeplinesc condițiile minime prevăzute la art. 22 și aprobă finanțarea celor care întrunesc criteriile prevăzute în Ghidul operațional al Programului.

Art. 25. - Modificări (2)

(1) Pentru monitorizarea implementării Programului, în structura Ministerului Culturii și Cultelor se înființează un compartiment care va funcționa cu un număr de 15 posturi din numărul total de posturi al Ministerului Culturii și Cultelor. Modificări (1)

(2) Structura organizatorică, precum și regulamentul de funcționare ale compartimentului prevăzut la alin. (1) se vor stabili prin ordin al ministrului culturii și cultelor.

Art. 26. - Modificări (1)

Ministerul Culturii și Cultelor, împreună cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, elaborează, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ghidul operațional al Programului, care va cuprinde: condițiile de selecție, cheltuielile eligibile, modul de organizare și funcționare a Comisiei, precum și alte detalii legate de implementarea și monitorizarea Programului, aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 27. -

Așezămintele culturale existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă să funcționeze.

Art. 28. -

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Legea nr. 292/2003 privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 2 iulie 2003, se abrogă.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 118/2006 privind înființarea, organizarea și desfășurarea activității așezămintelor culturale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 118/2006:
Dispoziții generale
Înființarea, organizarea și funcționarea așezămintelor culturale
Personalul și conducerea așezămintelor culturale, instituții publice
Finanțarea așezămintelor culturale
Dispoziții tranzitorii și finale
;
se încarcă...