Guvernul României

Hotărârea nr. 113/1997 privind conținutul, actualizarea și valorificarea datelor din Registrul permanent de evidență a populației

Modificări (8), Referințe (1), Derogări (1), Referințe în jurisprudență

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 71 din 21 aprilie 1997.

În vigoare de la 21 aprilie 1997 până la 16 octombrie 2006, fiind abrogat prin Hotărâre 1375/2006.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 2 alin. (3) și al art. 9 din Legea nr. 105/1996 privind evidența populației și cartea de identitate,

Guvernul României h o t ă r ă ș t e:

Art. 1. -

(1) Registrul permanent de evidență a populației reprezintă ansamblul datelor personale ale cetățenilor români cu domiciliul în România, rezultate din procesul de prelucrare automată, într-o concepție unitară, în scopul cunoașterii numărului, structurii și mișcării populației pe teritoriul țării. Modificări (1)

(2) Sunt considerate date personale informațiile care permit identificarea persoanei fizice la care acestea se referă.

(3) Prelucrarea automată reprezintă totalitatea operațiunilor de înregistrare, actualizare, grupare, calcul și comunicare a datelor cu mijloace informatizate.

Art. 2. - Jurisprudență

Identificarea persoanelor în cadrul Registrului permanent de evidență a populației se realizează prin codul numeric personal. Modificări (1)

Art. 3. - Modificări (1)

Întocmirea, actualizarea, exploatarea și valorificarea datelor din Registrul permanent de evidență a populației se asigură, potrivit legii, de către Ministerul de Interne prin Direcția de evidență a populației, care are următoarele atribuții: Modificări (2)

a) elaborarea procedurilor de culegere și prelucrare a informațiilor pentru actualizarea datelor;

b) stabilirea procedurii de comunicare a datelor în condițiile legii;

c) stabilirea metodologiei și procedurii de comunicare a datelor pe suport magnetic sau prin rețeaua de teletransmisie a datelor;

d) întocmirea calculațiilor pentru tarifele aferente prestației de furnizare a datelor;

e) asigurarea protecției datelor.

Art. 4. -

(1) Registrul permanent de evidență a populației, organizat după principiul locului de domiciliu al cetățenilor, este structurat pe trei niveluri: local, județean și central. Modificări (1)

(2) La nivel local, Registrul permanent de evidență a populației este constituit din ansamblul datelor personale ale cetățenilor români cu domiciliul în raza teritorială de competență a formațiunii teritoriale de evidență a populației. Modificări (1)

(3) La nivel județean, Registrul permanent de evidență a populației este constituit din ansamblul datelor personale ale cetățenilor români cu domiciliul pe raza județului. Modificări (1)

(4) La nivel central, Registrul permanent de evidență a populației este constituit din ansamblul datelor personale ale tuturor cetățenilor români cu domiciliul în România, precum și fotografiile color ale cetățenilor români cu domiciliul în țară, cărora li s-au eliberat cărți de identitate. Modificări (1)

Art. 5. -

(1) Datele referitoare la persoana fizică, înregistrate în Registrul permanent de evidență a populației, constituie evidența activă și au următoarea structură: Modificări (1)

a) datele personale principale: numele și prenumele, sexul, data nașterii, localitatea de naștere, prenumele părinților, codul numeric personal, soț/soție și copii în întreținere, statutul civil, naționalitatea;

b) datele personale generale: studiile, ocupația și, după caz, situația militară;

c) datele despre domiciliu și reședință: județul, localitatea/sectorul, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul;

d) datele privind documentele de identificare eliberate persoanelor de către autoritățile publice: actele de identitate (tipul, seria, numărul, formațiunea de evidență a populației emitentă, data eliberării, termenul de valabilitate); certificatele de naștere, de căsătorie, de deces (seria, numărul, data și locul eliberării, emitentul, numărul actului de stare civilă, anul, localitatea, județul); Modificări (2)

e) datele privind emigrarea și imigrarea: data, localitatea, țara;

f) datele privind decesul: anul, localitatea; Modificări (1)

g) fotografia color a persoanei posesoare a cărții de identitate.

(2) Datele prevăzute la alin. (1), referitoare la persoanele decedate, la cele care și-au pierdut cetățenia română, precum și la cele care și-au stabilit domiciliul în străinătate, constituie evidența pasivă.

(3) Conținutul inițial de date din Registrul permanent de evidență a populației este constituit din datele înscrise în actele de stare civilă și actele de identitate ale persoanelor fizice, urmând a fi completat pe baza informațiilor furnizate de cetățeni cu ocazia eliberării cărții de identitate. Modificări (1)

Art. 6. -

Actualizarea datelor ce formează conținutul Registrului permanent de evidență a populației constă în înregistrarea periodică a informațiilor privind modificările intervenite în datele referitoare la persoana fizică, prevăzute la art. 5 alin. (1), pe baza documentelor obținute prin: Modificări (1)

a) punerea în aplicare de către Ministerul de Interne, Departamentul pentru Administrație Publică Locală, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe a normelor metodologice comune privind conținutul, fluxul documentelor și nomenclatoarelor unitare care să asigure ținerea în actualitate a Registrului permanent de evidență a populației; Modificări (1)

b) furnizarea datelor proprii și a datelor copiilor minori, de către fiecare cetățean, cu prilejul prezentării la formațiunea de evidență a populației sau când primește înștiințare scrisă de la aceasta. Modificări (1)

Art. 7. -

Cetățenii care furnizează datele prevăzute la art. 6 lit. b) vor fi informați asupra consecințelor juridice ale declarațiilor făcute, precum și asupra destinației informațiilor și existenței unui drept de acces și de actualizare a acestora, potrivit legii.

Art. 8. -

Registrul permanent de evidență a populației funcționează în sistem deschis și este furnizorul unic al datelor referitoare la persoana fizică, pentru toate sistemele informatice ce prelucrează astfel de date. Modificări (1)

Art. 9. -

Beneficiarii datelor din Registrul permanent de evidență a populației pot fi: Modificări (1)

a) persoanele fizice, pentru datele proprii și ale copiilor minori, sau pentru datele altei persoane, numai dacă prezintă dovada unui temei legal justificat;

b) agenții economici și alte persoane juridice, pentru datele unor persoane fizice, în situațiile în care prezintă dovada unui temei legal justificat;

c) autoritățile publice locale, pentru datele unor persoane fizice sau pentru aplicații de interes local, în baza unui temei legal justificat;

d) autoritățile publice centrale, pentru datele unor persoane fizice sau aplicații la nivel central, în baza unui temei legal justificat;

e) Guvernul României, pentru acțiuni de interes general.

Art. 10. -

Solicitarea datelor din Registrul permanent de evidență a populației se face, după caz, prin: Modificări (1)

a) cerere scrisă, pentru beneficiarii și în condițiile prevăzute la art. 9 lit. a);

b) adresă oficială, în care se menționează motivul solicitării, volumul și structura informațiilor și modul de utilizare a acestora, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 9 lit. b)-d).

Art. 11. - Modificări (2)

(1) Comunicarea unor date din Registrul permanent de evidență a populației se aprobă de către: Modificări (1)

a) șeful unității, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 9 lit. a) și b);

b) șeful Direcției de evidență a populației, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 9 lit. c); Modificări (1)

c) inspectorul general al poliției, pentru beneficiarii prevăzuți la art. 9 lit. d);

d) ministrul de interne, pentru acțiuni de interes general.

Art. 12. - Derogări (1)

(1) Contravaloarea prestației de furnizare a datelor din Registrul permanent de evidență a populației se stabilește în funcție de beneficiar, pe baza următoarelor elemente: Modificări (1)

a) tariful/informație/persoană;

b) prețul de achiziție a suportului pe care se livrează datele, acolo unde este cazul.

(2) Tariful se stabilește de către Inspectoratul General al Poliției, cu avizul Oficiului Concurenței, avându-se în vedere finanțarea cheltuielilor de exploatare aferente prelucrării și furnizării datelor. Modificări (2)

(3) Pentru acțiuni de interes general finanțate potrivit actelor normative care le reglementează, tariful se stabilește având în vedere recuperarea cheltuielilor materiale aferente prelucrării și furnizării datelor.

(4) Sumele corespunzătoare prestației de furnizare a datelor se achită pe bază de chitanță, de către beneficiarii prevăzuți la art. 9 lit. a) și b) sau prin ordin de plată, de către beneficiarii prevăzuți la art. 9 lit. c), d) și e).

(5) Se exceptează de la plată verificările în evidența populației pentru datele de identificare ale unor persoane, solicitate de instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, siguranței naționale, ordinii publice și justiției, în scopul exercitării atribuțiilor legale ale acestora. Modificări (1)

Art. 13. -

(1) Furnizarea datelor, pentru acțiuni/aplicații de interes local și central, se va asigura prin încheierea unui contract între Ministerul de Interne prin inspectoratul de poliție județean sau Inspectoratul General al Poliției, după caz, și beneficiar. Modificări (3)

(2) Contractul va conține, în mod obligatoriu, destinația datelor, structura acestora, suportul pe care se livrează, măsurile de protecție și securitate a datelor adoptate de comun acord, precum și devizul întocmit pe baza elementelor menționate la art. 12 alin. (1) și (4).

Art. 14. -

Beneficiarii prevăzuți la art. 9 lit. b), c) și d) vor semna un angajament prin care se obligă să utilizeze datele numai pentru destinația stabilită și să asigure confidențialitatea și protecția acestora.

Art. 15. -

Direcția de evidență a populației și formațiunile subordonate sunt abilitate să controleze dacă datele din Registrul permanent de evidență a populației sunt folosite exclusiv în scopul pentru care au fost furnizate și modul de asigurare a protecției acestora. Modificări (2)

PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA

Contrasemnează:
Ministru de interne,
Gavril Dejeu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Mircea Ciumara

București, 14 aprilie 1997.

Nr. 113.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...