Parlamentul României

Legea nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziția Ministerului Agriculturii și Alimentației a fondului pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal și a celor pentru creșterea animalelor, în perioada 1998-2000

Modificări (5), Referințe (2)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06 august 1998 până la 21 martie 2001, fiind abrogat prin Ordonanță de urgență 40/2001.
Abrogat temporar de la data 21 martie 2001 până la data 29 iulie 2001 de Ordonanță de urgență 40/2001
Repus în vigoare la data 30 iulie 2001 prin Ordonanță de urgență 40/2001

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. -

(1) Din alocațiile prevăzute în bugetul de stat pe anul 1998 se constituie la dispoziția Ministerului Agriculturii și Alimentației și se gestionează de către acesta, prin băncile comerciale, fondul pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal și a celor pentru creșterea animalelor, denumit în continuare fond, în sumă de 940 miliarde lei. Modificări (2)

(2) Fondul se alimentează cu alocațiile aprobate prin bugetul de stat cu această destinație pentru Ministerul Agriculturii și Alimentației și se reconstituie din sumele rambursate și din dobânzile plătite de către băncile comerciale, potrivit prezentei legi.

Art. 2. -

(1) Fondul este destinat creditării producătorilor agricoli, în vederea finanțării cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal și a celor pentru creșterea animalelor, în conformitate cu tehnologiile specifice.

(2) Anual, Guvernul, la propunerea Ministerului Agriculturii și Alimentației, va aproba prin hotărâre culturile și speciile de animale care vor fi finanțate, cu prioritate, potrivit legii.

(3) În înțelesul prezentei legi, producători agricoli sunt: producătorii agricoli individuali, asociațiile agricole familiale, asociațiile agricole fără personalitate juridică, prevăzute de Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, arendașii, societățile agricole cu personalitate juridică, societățile comerciale agricole cu capital privat, societățile comerciale agricole cu capital majoritar sau integral de stat. Modificări (3)

Art. 3. -

(1) Din fond Ministerul Agriculturii și Alimentației va pune la dispoziție băncilor comerciale sumele necesare creditării producătorilor agricoli pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal și a celor pentru creșterea animalelor.

(2) Sumele din fond vor fi puse la dispoziție băncilor comerciale, pe bază de convenții, în care se prevăd sumele acordate, termenele de rambursare și condițiile de derulare a împrumuturilor. Modificări (1)

Art. 4. -

(1) La sumele trase din fond băncile comerciale vor plăti o dobândă egală cu rata scontului, practicată de Banca Națională a României.

(2) Băncile comerciale vor acorda producătorilor agricoli credite din fond, la care vor percepe 6 puncte procentuale peste rata scontului.

Art. 5. -

(1) Creditele vor fi acordate producătorilor agricoli de către băncile comerciale, în condițiile art. 2-4 și în funcție de îndeplinirea criteriilor de creditare prevăzute de normele bancare în vigoare.

(2) Creditele acordate în baza prezentei legi nu beneficiază de garanții guvernamentale.

Art. 6. -

Beneficiarii creditelor rambursează împrumuturile în maximum 360 de zile de la acordare, ratele scadente urmând a fi convenite în funcție de tehnologiile specifice, corelat cu termenele de valorificare a producției.

Art. 7. -

(1) Dobânda se calculează la soldul contului de împrumut și se plătește băncilor comerciale potrivit clauzelor convenite în contractele de împrumut.

(2) Dobânda care revine fondului pentru sumele trase de băncile comerciale din fond se evidențiază de către acestea, într-un cont distinct.

Art. 8. -

(1) În cadrul termenului de rambursare a creditului prevăzut la art. 6, băncile comerciale vor rambursa la fond sumele primite și dobânda aferentă, în maximum 10 zile lucrătoare de la data încasării acestora de la împrumutați.

(2) Beneficiarii creditelor, care rambursează creditele și dobânda aferentă la termenele scadente prevăzute în contractele de împrumut, beneficiază de o bonificație, calculată la volumul dobânzii, care se deduce de băncile comerciale din sumele datorate fondului.

(3) Nivelul bonificației prevăzute la alin. (2) este de 70% din volumul dobânzii datorate de împrumutat.

(4) Bonificația se acordă beneficiarilor de credit și în situația nerambursării ratelor de credit la termenele intermediare, în condițiile rambursării integrale a creditelor și a dobânzilor la termenele finale stabilite prin contractele de credit.

(5) Sumele nerambursate de beneficiarii creditelor la termenele prevăzute la art. 6 se vor returna la fond de către băncile comerciale, împreună cu dobânda aferentă ratei scontului, determinată de Banca Națională a României, în maximum 10 zile lucrătoare de la data termenelor scadente.

(6) La efectuarea plăților din creditele aprobate în condițiile art. 2-4 băncile comerciale vor verifica destinația creditelor pe bază de documente opozabile. În cazul în care se constată plăți din credite fără respectarea destinației stabilite, băncile comerciale vor restitui la fond, din surse proprii, partea de credit utilizat nelegal și rata scontului.

Art. 9. -

(1) Producătorii agricoli care beneficiază de credite din fond, în condițiile prezentei legi, au obligația să respecte destinația pentru care au fost acordate.

(2) Schimbarea destinației creditului de către beneficiarul acestuia atrage după sine sistarea imediată a creditării, restituirea creditului acordat și a dobânzilor aferente acestuia, corespunzător volumului de credite a căror destinație a fost schimbată, precum și penalități către bugetul de stat, calculate la nivelul ratei dobânzii la care a fost adjudecată oferta de cumpărare de titluri de stat la data constatării schimbării destinației.

Art. 10. - Modificări (1)

Sumele neutilizate din fond, precum și cele provenite din rambursări de credite și din dobânzi, existente la Ministerul Agriculturii și Alimentației la data de 31 decembrie 1998 și la data de 31 decembrie 1999, se reportează în anul următor și se utilizează în continuare, în condițiile prezentei legi.

Art. 11. -

Băncile comerciale care vor acorda credite din fond pot prelua, în condițiile prezentei legi, și creditele acordate cu aceeași destinație din sursele proprii pentru campania agricolă din toamna anului 1997 și din prima parte a anului 1998, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 12. -

În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii și Alimentației, cu avizul Ministerului Finanțelor, va prezenta Guvernului pentru aprobare normele metodologice privind derularea, utilizarea și decontarea prin băncile comerciale a fondului pentru finanțarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal și a celor pentru creșterea animalelor.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 2 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
PAULA IVĂNESCU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 6 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE SENATULUI
PETRE ROMAN

București, 3 august 1998.

Nr. 165.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...