La articolul I, punctul 3 devine punctul 7, iar articolul 10 din Decretul lege nr 118/1990 va avea următorul cuprins: - " -
Art. 10.
-

(1) Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

(2) Prevederile art. 1-7 se aplică, după caz, de către conducerile unităților la care sunt încadrați cei în cauză, de către direcțiile generale de muncă și protecție socială sau de către consiliile locale, pe baza hotărârilor comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise până la data de 31 iulie 1997.

(3) După data prevăzută la alin. (2), cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se depun la direcțiile generale de muncă și protecție socială.

(4) Organele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să se pronunțe asupra cererilor în termen de 30 de zile, printr-o decizie motivată.

(5) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestație potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990."

Acesta este un fragment din Legea nr. 55/1998 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/1997 pentru modificarea și completarea Decretului-nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 55/1998:
Articol unic
Art I "
Art 3 "
Art 4 "
Art 6 "
Art 7 "
Art 10 "
Art 11 "
Art 11^1 "
Art 12 "
Art 14^1 "
Art 18 "
Art II "
;
se încarcă...