Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 438/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (1) și alin. (6) din Codul de procedură penală

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 25 octombrie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (1) și alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 1.751/62/2015/a14 al Curții de Apel Brașov - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.219 D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Radu Chiriță, din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care arată că înțelege să nu susțină excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe care le consideră constituționale, și formulează concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (6) din același cod. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală ridică probleme de echitabilitate a procedurii prin raportare la măsurile preventive, pentru că impun ca pronunțarea asupra măsurilor preventive să se facă de către un judecător recuzat. Se susține că, potrivit doctrinei, textul criticat are ca scop împiedicarea formulării, cu rea credință, a unor cereri de recuzare, în vederea împlinirii anumitor termene procesuale. Se arată că, potrivit jurisprudenței actuale a instanțelor de judecată, cererea de recuzare se judecă în aceeași zi, chiar în intervale de câteva ore, motiv pentru care argumentul anterior menționat nu își găsește aplicabilitatea. Se susține că ipoteza formulării de către inculpat, cu rea credință, a unei cereri de recuzare, în vederea câștigării a câteva ore din timpul ce urmează să se scurgă până la expirarea măsurii preventive, trebuie pusă în balanță cu cea în care se formulează o cerere de recuzare a unui judecător, care se pronunță cu privire la măsurile preventive, dispunând, prelungind sau, dimpotrivă, revocând, o astfel de măsură, iar, ulterior, recuzarea să este admisă. În această ultimă situație, măsura preventivă în cauză ar fi dispusă, prelungită sau revocată de către un judecător a cărui lipsă de imparțialitate a fost constatată, fără ca persoana în privința căreia a fost dispusă sau prelungită măsura să aibă o cale de atac împotriva încheierii pronunțată de judecătorul în cauză. Se susține că, în ipoteza juridică analizată, sancțiunea formulării cu rea-credință a unei cereri de recuzare ar trebui să fie alta decât lipsa căii de atac criticată. Se mai arată că prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală fac o diferență nejustificată între abținere și recuzare, judecătorul care se abține neputându-se pronunța cu privire la măsurile preventive, cu toate că ambele instituții constituie remedii procesuale similare. Se susține că, pentru aceste motive, textul criticat contravine dreptului la un proces echitabil.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, și se propune menținerea acestei jurisprudențe. Se arată că judecătorul recuzat se poate pronunța cu privire la măsurile preventive dispuse în cauză chiar și la cererea părților, care pot solicita revocarea respectivelor măsuri.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 23 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.751/62/2015/a14, Curtea de Apel Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 67 alin. (1) și alin. (6) din Codul de procedură penală, excepție ridicată Aristotel Adrian Căncescu într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații formulate de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov împotriva unei încheieri referitoare la dispunerea unor măsuri preventive.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, întrucât condiționează exercitarea dreptului de a recuza membrii ai completului de judecată de situația neformulării unei declarații de abținere de către aceștia. Astfel, dacă judecătorul vizat de cererea de recuzare a formulat o declarație de abținere și aceasta a fost respinsă, el nu mai poate fi recuzat și este obligat să ia parte la soluționarea cauzei, contrar convingerilor sale. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală se arată că acestea contravin prevederilor constituționale invocate prin faptul că permit judecătorului recuzat să participe la soluționarea definitivă a contestației referitoare la măsurile preventive dispuse în cauză.

7. Curtea de Apel Brașov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie interpretate în coroborare cu cele ale art. 66 din același cod și că, în cuprinsul Codului de procedură penală, nu există nicio dispoziție legală care să prevadă respingerea, ca inadmisibilă, a unei cereri de recuzare, pentru motivul că persoana considerată incompatibilă ar fi formulat, în prealabil, o cerere de abținere și aceasta a fost respinsă. Se observă că, de altfel, în speță, cererea de recuzare a fost respinsă ca nefondată, nu ca inadmisibilă. Se mai susține că legiuitorul a dat prioritate formulării cererii de abținere, deoarece persoana aflată într-o eventuală stare de incompatibilitate ia prima contact cu dosarul și poate aprecia dacă este sau nu cazul să formuleze o astfel de cerere. În ceea ce privește prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, se arată că rațiunea reglementării lor este aceea de a evita situația promovării, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare în ultima zi a măsurii preventive dispuse cu privire la un inculpat, așa încât, prin procedura de soluționare a acesteia, să se ajungă la expirarea măsurii în cauză.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și, în subsidiar, neîntemeiată. În susținerea inadmisibilității excepției de neconstituționalitate este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 27 din 15 ianuarie 2008, arătându-se că instanța de contencios constituțional nu se poate substitui autorilor excepției în ceea ce privește invocarea unor texte constituționale pretins încălcate și a unor motive de neconstituționalitate, întrucât acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 146 din Constituție. Cu privire la fondul excepției de neconstituționalitate, se susține că textele criticate nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, fiind invocate, în acest sens, considerentele Deciziilor Curții Constituționale nr. 241 din 27 mai 2004, despre care se arată că sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză. Se susține, de asemenea, că dispozițiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul fundamental la apărare, întrucât acestea nu îngrădesc dreptul avocatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, care are asigurate garanțiile procesuale necesare pregătirii unei apărări.

10. Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că își menține punctul de vedere care a fost reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 269 din 10 mai 2016.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 67 alin. (1) și alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

"

(1) În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, părțile, subiecții procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existența cazului de incompatibilitate.

[...].

(6) Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunță asupra măsurilor preventive.".

14. Se susține că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 cu privire la libertatea individuală și art. 24 cu privire la dreptul la apărare.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia, referindu-se la cazurile de incompatibilitate ale judecătorului, invocă, de fapt, o greșită interpretare a textului criticat, respectiv aceea că promovarea unei cereri de recuzare ar fi condiționată de neformularea, în prealabil, de către judecătorul vizat a unei declarații de abținere. În realitate, prevederile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală nu trebuie interpretate izolat, ci sistematic, luând în considerare ansamblul dispozițiilor legale ce reglementează instituția recuzării. Astfel, textul criticat este subsecvent dispozițiilor legale, prevăzute la art. 66 din Codul de procedură penală, ce reglementează abținerea. Acestea din urmă, la rândul lor, au fost prevăzute imediat după normele de la art. 64 și art. 65 din Codul de procedură penală, care prevăd cazurile de incompatibilitate a judecătorului și, respectiv, a procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent și a grefierului.

16. Așa fiind, Curtea constată că, în conceperea acestei structuri a secțiunii a 6-a - Incompatibilitatea și strămutarea a capitolului II - Competența organelor judiciare al titlului III - Participanții în procesul penal al părții generale din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere faptul că cel dintâi care are cunoștință de existența unei situații de incompatibilitate, dintre cele prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală, este judecătorul, care, înțelegând că se află în unul din cazurile reglementate prin norma anterior menționată, trebuie să formuleze o cerere de abținere, potrivit art. 66 din același cod. Lipsa formulării unei astfel de cereri sau respingerea ei, conform dispozițiilor art. 68 din Codul de procedură penală, determină continuarea situației de posibilă incompatibilitate, aspect care îndreptățește partea interesată să promoveze o cerere de recuzare. Aceasta va fi soluționată, conform prevederilor art. 68 din Codul de procedură penală, nefiind condiționată de neformularea de către judecătorul în cauză a unei cereri de abținere.

17. Prin urmare, partea interesată are dreptul de a se prevala de dispozițiile art. 67 și următoarele din Codul de procedură penală, independent de conduita procesuală anterioară a judecătorului vizat de cererea de recuzare, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (4) și alin. (5) ale art. 68 din Codul de procedură penală, beneficiind, astfel, de toate garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. Referitor la dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că acesta garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Dreptul de acces liber la justiție presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime. De asemenea, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea și egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părți să dispună de posibilități suficiente, echivalente și adecvate de a-și susține apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragrafele 19-20). În ceea ce privește dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală, prin aceeași jurisprudență s-a reținut că acesta presupune acordarea oricărei părți implicate într-un proces, potrivit intereselor sale și indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la ședințele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepțiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale și posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33). Or, având în vedere aceste considerente, Curtea constată că textul criticat nu încalcă prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție.

18. Cu privire la pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 67 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prevederilor constituționale ale art. 23 referitoare la libertatea individuală, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută, întrucât textul criticat nu afectează garanțiile procesuale specifice acestui drept. Curtea reține, în acest sens, că părții interesate îi sunt garantate toate mecanismele procesuale necesare asigurării dreptului său de a fi privată de libertate doar în cazurile, în condițiile și în formele prevăzute prin Legea fundamentală (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 448 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 14 ianuarie 2005).

19. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate similare, fiind pronunțate, în acest sens, Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 22 iulie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

20. Prin Decizia nr. 269 din 10 mai 2016, paragrafele 14-20, Curtea a reținut că recuzarea este o instituție reglementată în scopul asigurării respectării dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitate, aplicabilă în lipsa formulării de către persoana vizată a unei cereri de abținere. Cererea de recuzare poate fi formulată până la încheierea dezbaterilor în fața primei instanțe, iar recuzarea judecătorului cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei îl determină pe acesta să nu treacă la judecarea ei, întrucât, din momentul recuzării, el nu mai este competent să se pronunțe, până când cererea de recuzare este soluționată de un alt complet fără participarea judecătorului recuzat. După pronunțarea hotărârii, cazurile de recuzare pot fi invocate doar pe calea apelului sau a contestației în anulare.

21. În aceste condiții, textul criticat prevede că judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul în fața căruia a fost formulată cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunță asupra măsurilor preventive. Această soluție juridică a fost preluată de la art. 51 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, conform căruia "Completul în fața căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se poate pronunța asupra măsurilor preventive.".

22. Această reglementare este justificată prin faptul că, dacă cererea de recuzare este admisă, acest aspect nu este de natură să afecteze interesele inculpatului arestat. De altfel, noul complet care se formează are posibilitatea să verifice actele de procedură efectuate de judecătorul sau de completul care a fost înlocuit în urma admiterii cererii de recuzare și să se pronunțe motivat dacă menține sau nu acele acte, conform art. 68 alin. (6) din Codul de procedură penală.

23. Totodată, pronunțarea asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară este obligatoriu a fi făcută în termenul legal prevăzut de legea procesual penală, respectiv cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea garantării libertății individuale a inculpatului. În acest sens, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 18, Curtea a reținut că procesul penal implică desfășurarea unei activități compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale și procedurale, să se țină seama și de elementul timp. De aceea, printre condițiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără și condiția privitoare la timpul în care trebuie realizat actul. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot îndeplini ori trebuie îndeplinite anumite activități sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfășurarea sa un ritm accelerat, fără, însă, să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părților. Așadar, stabilirea unor termene pentru desfășurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfășurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare și părților libertatea de a acționa când doresc și pe orice durată de timp, iar pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părților timpul necesar pentru a-și exercita drepturile procesuale și pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute de lege. În cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfășurării normale a procesului penal. Așa încât, îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfășurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale acestuia, respectiv legalitatea, prezumția de nevinovăție, principiul aflării adevărului, principiul oficialității, garantarea libertății și siguranței persoanei, garantarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea părților în procesul penal.

24. Conform art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt reținerea, controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă. Măsurile preventive sunt fie privative, fie restrictive de libertate, având drept consecință restrângeri semnificative ale exercițiului drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vedea, în privința controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din data de 15 ianuarie 2015, paragraful 20). Așa fiind, respectarea termenelor cu privire la dispunerea, prelungirea sau încetarea acestora este imperativă, impunând organelor judiciare să se pronunțe cu celeritate cu privire la aspectele anterior enumerate. Prin urmare, opțiunea legiuitorului, în privința soluției legislative potrivit căreia judecătorul recuzat face parte din completul care se poate pronunța asupra măsurilor preventive, este expresia unui just echilibru între interesul individual al persoanelor în privința cărora sunt dispuse măsuri preventive și interesul public, referitor la participarea la actul de justiție a judecătorilor care îndeplinesc condițiile de compatibilitate reglementate prin normele de procedură penală.

25. Pentru aceste considerente, Curtea a reținut că dispozițiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală reprezintă o garanție procesuală a libertății individuale, prevăzută la art. 23 din Legea fundamentală.

26. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea a constatat că accesul liber la justiție presupune accesul la procedurile judiciare în condițiile prevăzute de lege. Or, dispozițiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, ce reglementează cu privire la pronunțarea asupra măsurilor preventive, nu sunt de natură a afecta garanțiile procesuale specifice acestui drept fundamental.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența mai sus enunțată, atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 269 din 10 mai 2016 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

28. Distinct de cele reținute prin decizia anterior menționată și având în vedere argumentele reținute în respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 67 alin. (1) și alin. (6) din Codul de procedură penală nu încalcă nici garanțiile specifice dreptului constituțional prevăzut la art. 24, întrucât acestea nu împiedică partea interesată să își formuleze apărările pe care le consideră necesare, eventual prin intermediul unui avocat ales sau numit din oficiu.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Aristotel Adrian Căncescu în Dosarul nr. 1.751/62/2015/a14 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 67 alin. (1) și alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 iunie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...