Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 83/1998 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 69/1991, republicată

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 08 iunie 1998

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Ioan Muraru - președinte
Costică Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlătescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22 din 26 mai 1997 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 69/1991, republicată, ridicată de Diaconu Emilian în Dosarul nr. 2.724/1997 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 1998 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 19 mai 1998.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ, prin Încheierea din 24 noiembrie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.724/1997, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 69/1991, republicată, invocată de Diaconu Emilian într-o cauză civilă ce are ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Județean Vrancea nr. 38 din 12 septembrie 1997, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de vicepreședinte al acestui consiliu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale atacate contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. o) și ale art. 114 alin. (1) și (4) din Constituție.

Exprimându-și opinia, instanța de judecată apreciază că "ordonanța de urgență este neconstituțională", deoarece, potrivit art. 72 din Constituție, reglementarea pe care o instituie este de domeniul legii organice, iar, conform prevederilor constituționale ale art. 144 alin. (1), Guvernul poate fi abilitat prin lege să emită ordonanțe numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul său de vedere Guvernul apreciază că "excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997 este neîntemeiată", deoarece ordonanțele de urgență, constituind o excepție de la regula instituită la art. 114 alin. (1) din Constituție, pot fi emise în orice domeniu, așa încât "restricția referitoare la domeniile rezervate legilor organice nu operează".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 47/1992, s-au cerut relații Consiliului Legislativ în legătură cu avizarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997. În răspunsul primit se arată că, inițial, Guvernul elaborase un proiect de lege care, ulterior, a fost transformat în ordonanță de urgență.

În cadrul dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 1998, reprezentantul Ministerului Public, având în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 65/1995 și nr. 34/1998 și considerând că dispozițiile atacate contravin art. 114 alin. (4) din Constituție, a pus concluzii de admitere a excepției invocate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, răspunsul comunicat de Consiliul Legislativ, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

Motivele de neconstituționalitate invocate privesc încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora ordonanța de urgență se poate emite numai în cazuri excepționale, precum și a prevederilor alin. (1) al acestui articol, potrivit cărora este interzisă abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domeniile legilor organice, prevedere pe care autorul excepției o consideră aplicabilă și în ceea ce privește ordonanțele de urgență. Interesul urmărit prin excepția ridicată este infirmarea constituționalității prevederilor alin. (41), introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/1997 la art. 67 din Legea nr. 69/1991, republicată. Motivele de neconstituționalitate invocate privesc însă ordonanța în ansamblul său, astfel încât nu pot fi disociate spre a ne referi numai la prevederile sus-menționate, direct aplicabile procesului.

Primul motiv de neconstituționalitate invocat, legat de încălcarea condiției constituționale prevăzute la art. 114 alin. (4), ca ordonanța de urgență să fie emisă numai în cazuri excepționale, este întemeiat. Nici existența unei situații excepționale, nici necesitatea instituirii de urgență a măsurilor prevăzute în ordonanță nu pot fi reținute.

Așa cum rezultă din relațiile comunicate de Consiliul Legislativ, inițial, pentru reglementarea aspectelor prevăzute în ordonanța de urgență Guvernul elaborase un proiect de lege. În expunerea de motive la acest proiect se face referire exclusiv la necesitatea îmbunătățirii cadrului legislativ privind autonomia locală, în concordanță cu "actualul program de guvernare", și pentru eliminarea unor imperfecțiuni și neclarități, precum și completarea unor insuficiențe, fără nici o mențiune cu privire la existența unor situații ce ar impune adoptarea de urgență a acestei reglementări. De aceea nici nu s-a solicitat dezbaterea proiectului în procedură de urgență. Proiectul de lege a fost avizat de Consiliul Legislativ la data de 10 mai 1997. Peste 9 zile, proiectul de lege, transformat într-un proiect de ordonanță de urgență, s-a trimis la avizare și, ulterior, ordonanța de urgență a fost adoptată de Guvern. Conținutul ordonanței de urgență, cu excepția unor aspecte de amănunt, este același cu al proiectului de lege anterior, iar nota de fundamentare are același cuprins cu cel al expunerii de motive precedente, fără a se invoca, cel puțin, existența unei situații excepționale care ar fi justificat urgența adoptării reglementării respective pe calea ordonanței de urgență.

Rezultă, din cele arătate, că scopul urmărit de Guvern a fost acela de a institui o nouă reglementare, direct aplicabilă, procedeu prin care însă s-a încălcat competența constituțională a Parlamentului, prevăzută la art. 58 din Constituție, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării.

Astfel cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 65/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, cazul excepțional, de care depinde legitimitatea constituțională a ordonanței de urgență, se justifică "pe necesitatea și urgența reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Nici în expunerea de motive la proiectul de lege inițial, nici în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997 și nici în justificările prezentate de reprezentantul Guvernului la dezbaterile care au avut loc în ședința Senatului din 17 martie 1998, ca și în celelalte luări de cuvânt din această ședință, așa cum rezultă din stenograma publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 47 din 8 aprilie 1998, nu s-a făcut referire la existența unor împrejurări care să justifice cazul excepțional și urgența reglementării situației. Cazul excepțional are un caracter obiectiv, în sensul că existența sa nu depinde de voința Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență. De aceea, în nici un fel nu constituie un caz excepțional schimbarea de către Guvern a opțiunii sale cu privire la actul legislativ folosit. Ordonanța de urgență nu constituie o alternativă aflată la discreția Guvernului, prin care acesta și-ar putea încălca obligația sa constituțională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului său de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relațiilor ce constituie obiectul acestei reglementări.

De altfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, se arată că "modificarea sau unificarea legislației într-un domeniu sau altul nu justifică, prin ea însăși, emiterea unei ordonanțe de urgență". Or, scopul urmărit prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997 a fost perfecționarea legislației, așa cum rezultă atât din expunerea de motive la proiectul de lege inițial, cât și din nota de fundamentare a ordonanței de urgență și din dezbaterile care au avut loc la Senat.

Așa cum se arată în stenograma ședinței Senatului din 17 martie 1998, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/1997 a fost respinsă la votul final, pe ansamblul reglementării, după ce fuseseră adoptate, în parte, prevederile articolelor. Semnificația acestui vot privește deci necesitatea ordonanței de urgență în întregime, ceea ce exclude, de plano, existența unui caz excepțional care ar fi impus adoptarea ei. De altfel însăși întârzierea cu aproape un an a discutării în Parlament a ordonanței de urgență infirmă urgența reglementării instituite de ordonanță, iar în punctul de vedere al Guvernului nu se face nici o referire la acest aspect.

În concluzie, intenția inițială a Guvernului a fost promovarea unui proiect de lege, pentru că, în fapt, condițiile ce caracterizează cazul excepțional, de care depinde legitimitatea constituționalității ordonanței de urgență a Guvernului, nu erau întrunite, o modificare legislativă nefiind de natură să justifice emiterea unei asemenea ordonanțe. Schimbarea ulterioară a acestei orientări, prin emiterea noii reglementări preconizate, sub forma unei ordonanțe de urgență, este, de aceea, neconstituțională.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de neconstituționalitate, legat de reglementarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/1997 a unui domeniu rezervat legii organice, este incontestabil că Legea nr. 69/1991, întrucât privește administrația publică locală, constituie, potrivit art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituție, o lege organică. Prin Decizia nr. 34/1998, sus-menționată, Curtea Constituțională a statuat că interdicția reglementării prin ordonanță în domenii rezervate legii organice nu este aplicabilă ordonanței de urgență a Guvernului. Cu majoritate de voturi, Curtea constată că nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea acestei practici.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1, al art. 2, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Diaconu Emilian în Dosarul nr. 2.724/1997 al Curții de Apel Galați - Secția comercială și de contencios administrativ și constată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/1997 pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 69/1991, republicată, sunt neconstituționale.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 1998.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...