Revista de Drept social nr. 2/2017

Competența instanței în contestația privind stabilirea și plata indemnizației de șomaj, Editura Rosetti
de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă

25 august 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Litigiile având ca obiect stabilirea și plata indemnizației de șomaj se soluționează în regim de urgență potrivit normelor procedurale pentru „conflictele de drepturi”, potrivit art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Natura juridică a “conflictelor de drepturi” este determinată de natura juridică a indemnizației de șomaj suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 76/2002, astfel că orice conflict de interese în legătură cu drepturile de asigurări sociale de stat atrage după sine competența tribunalului, ca instanță de fond, cu atribuții jurisdicționale în această materie.

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.01.2016, pe rolul Tribunalului Vâlcea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.I. a formulat, în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea, contestație împotriva deciziei nr. 371 din 16.11.2015 și a deciziei nr. 1 din 05.01.2016, solicitând anularea deciziilor.

De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. 371 din 16.11.2015, în temeiul art.14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în ceea ce privește suspendarea, sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube în patrimoniul său, aspectele de nelegalitate invocate privind Decizia nr. 371 din 16.11.2015 și reluate prin decizia nr. 1 din 05.01.2016, fiind de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ respectiv.

Astfel, a susținut reclamantul că prin decizia de impunere nr. 371 din 16.11.2015, A.J.O.F.M. Vâlcea l-a obligat la plata sumei de 14.809 lei reprezentând indemnizație de șomaj necuvenită calculată pentru perioada 14.06.2013-31.03.2014, dobânzi în cuantum de 2.978 lei, calculate pentru perioada de 21.10.2013-01.10.2015, precum și penalități de întârziere în cuantum de 1.916 lei, calculate pentru aceeași perioadă, respectiv 21.10.2013-01.10.2015, deși din adresa nr.2798 din 16.12.2015, eliberată de către D.J.S. Vâlcea, rezultă cu certitudine faptul că a depășit valoarea indicatorului social de referința de 500 lei numai în luna august 2013, octombrie 2013 și decembrie 2013.

Reclamantul a invocat prevederile art. 34 lit. b) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora șomerii beneficiază de indemnizație de șomaj dacă nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare, respectiv 500 lei.

A afirmat reclamantul că, în considerarea dispozițiilor legale menționate, în mod nelegal se consideră că trebuie să restituie indemnizația de șomaj necuvenită calculată pe întreaga perioadă.

Referitor la cea de-a două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind iminența producerii unei pagube în patrimoniul său, reclamantul consideră că și aceasta este îndeplinită, având în vedere faptul că potrivit deciziei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. 221994 din 15.05.2014, beneficiază de pensie în cuantum de 1301 lei, fiind singurul întreținător al familiei.

În ceea ce privește fondul cauzei, reclamantul a precizat că decizia nr. 371 din 16.11.2015 și decizia nr. 1 din 05.01.2016, sunt nelegale. În acest sens arată că din adresa eliberată de Direcția de Statistică Vâlcea nr. rezultă că nu a avut un venit constant, lunar, mai mare de 500 lei în perioada 14.06.2013-31.03.2014, depășind valoarea indicatorului social de referință de 500 lei numai în lunile august, octombrie și decembrie 2013.

Reclamantul a mai arătat că, potrivit art. 111 și art. 119, pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării debitului, iar pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere. Susținând că decizia de impunere nr. 371/16.11.2015 i s-a comunicată la data de 18.11.2015, reclamantul a considerat că numai după aceasta dată, în mod legal, se puteau calcula dobânzi și penalități de întârziere.

La data de 02.02.2016, instanța, verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu prevederile art. 200 alin. (11) din C. proc. civ., a invocat excepția de necompetență funcțională a Secției a II-a Civile a Tribunalului Vâlcea în soluționarea cauzei.

Prin încheierea din data de 24/02.02.2016, Tribunalul Vâlcea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență funcțională a acestei secții și a transpus cauza la Tribunalul Vâlcea, Secția I civilă, reținând următoarele:

Stabilirea dreptului la indemnizația de șomaj, precum și a obligației de restituire a acestei indemnizații (în cazurile prevăzute de lege) sunt reglementate de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Art. 119 din actul normativ menționat prevede că “(1) Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...