Universul Juridic nr. 7/2017

Contextul intern și european al definirii conceptului de autonomie locală
de Nedelcu Iulian

12 iulie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Introducere

În raport cu actuala reglementare a celor două principii conținută în art. 5 TCE, se impun două observații, remarcând în primul rând consacrarea "deplinei imposibilități" a statelor membre de a aduce la îndeplinire obiectivele Uniunii, care trebuie să se manifeste atât la nivel central, cât și la nivel regional sau teritorial(1). Totuși, această "stare de imposibilitate" trebuie evaluată de la caz la caz de fiecare instituție a Uniunii și, în mod specific, de către Comisie care, înainte de a propune un act legislativ, are obligația să procedeze la consultări extinse cu instituțiile Uniunii și cu parlamentele naționale și care trebuie să aibă în vedere dimensiunea regională și locală a acțiunilor preconizate(2).

Rolul pe care parlamentele naționale îl ocupă în acest proces este esențial și, față de protocolul inițial anexat la Tratatul de la Amsterdam, regândit în profunzime. Regula generală instituită de Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană este aceea potrivit căreia atât documentele de consultare ale Comisiei (cărți verzi, cărți albe și comunicări), cât și proiectele de acte ce vor fi adoptate în urma unei proceduri legislative(3) sunt transmise parlamentelor naționale în vederea emiterii de către acestea a unui aviz motivat privind conformitatea acestora cu principiul subsidiarității și față de care instituțiile emitente ale proiectului în discuție trebuie să țină seama.

Pe de altă parte, remarcăm și faptul că principiul subsidiarității se aplică și la nivel național, fiecărui parlament național sau fiecărei camere a unui parlament național revenindu-i, după caz, sarcina de a consulta parlamentele regionale cu competențe legislative(4).

În al doilea rând, formularea "acțiunea Uniunii, în conținut și formă" cuprinsă în noul art. 5 TUE în definirea principiului proporționalității determină practic intensitatea acțiunii, atât din perspectiva alegerii de către instituția competentă a Uniunii a instrumentului adecvat de reglementare (regulament, directivă sau decizie), cât și a obiectivului urmărit de actul legislativ în discuție, care trebuie să fie proporțional cu obligațiile pe care le va impune atât Uniunii, cât și celorlalți destinatari ai acestuia (art. 5 din Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității prevede: "Orice proiect de act legislativ ar trebui să cuprinsă o fișă detaliată care să permită evaluarea conformității cu principiile subsidiarității și proporționalității"...).

Totuși, principiul proporționalității nu se bucură de aceeași atenție din partea autorilor Tratatului de la Lisabona, în timp ce controlul aplicării principiului subsidiarității este potențat atât prin intervenția parlamentelor naționale, cât și de Curtea de Justiție, la sesizarea acestora.

Aplicarea principiului proporționalității și controlul acestora se va face așadar în continuare în virtutea interpretării pe care Curtea de Justiție a avut ocazia să o evidențieze în numeroase cauze, precum și a obiectivului urmărit de la caz la caz și a competenței de care dispune Uniunea în domeniul respectiv, astfel cum este reglementată de tratate.

2. Reglementările europene privind conceptul de autonomie locală

În context european, autonomia locală este concepută ca un element component al principiilor democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, care prin reglementarea ei legală și aplicarea concretă face posibilă descentralizarea puterii.

Carta europeană a autonomiei locale, redactată din inițiativa Conferinței Permanente a Puterilor Locale și Regionale din Europa și adoptată ulterior la Strasbourg la 15 octombrie 1985, a definit conceptul de autonomie locală

Art. 3 al Cartei europene a autonomiei locale definește conceptul de autonomie locală în felul următor: "Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă pentru colectivitățile locale, de a soluționa și de a administra, în cadrul legii, sub propria lor răspundere și în interesul populațiilor lor, o parte importanta a treburilor publice.

Acest drept se exercită de consilii sau adunări, compuse din membrii aleși prin vot liber, secret, egal, direct și universal, care pot dispune de organe executive care răspund în fața lor. Această dispoziție nu prejudiciază recurgerea la adunări cetățenești, referendum sau orice altă formă de participare directă a cetățenilor, acolo unde aceasta este permisă de lege".

În versiunea engleză a Cartei intitulată: "European charter of local self - govemment", în art. 3, se definește conceptul de autonomie locală astfel: "Autoguvernarea locală denotă dreptul și abilitatea autorităților locale, în limitele legii, de a regulariza și coordona un segment important al problemelor publice, având responsabilitatea acestora și în interesul populației locale.

Dreptul va fi exercitat de către consilii sau adunări formate din membrii aleși în mod liber, prin vot secret, pe baza sufragiilor directe, egale, universale și care pot poseda, organe executive responsabile lor".

Din compararea celor două variante ale art. 3, primul în limba franceză și cel de-al doilea în limba engleză, observăm că versiunea franceză vorbește separat despre comunitatea locală și separat de instituția de autoguvernare care își exercită dreptul la autonomie.

Din versiunea englezească lipsește cuvântul comunitate, revenind instituției dreptul de a exercita autonomia locală.

România a ratificat Carta europeană a autonomiei locale prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997(5).

Scopul Cartei europene a autonomiei locale este de a crea un cadru comun, care să reunească standardele europene, privind atribuirea și păstrarea competențelor de gestionare a treburilor publice în sarcina autorităților locale cele mai apropiate de cetățeni, în așa fel încât aceștia să aibă posibilitatea de a participa efectiv la luarea deciziilor care au legătură cu mediul lor cotidian.

Prin conținutul său, Carta obligă părțile semnatare să aplice reglementări de natură să garanteze autonomia politică, administrativă și financiară a autorităților locale.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...