Art 34 " | Lege 184/2017

Acesta este un fragment din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

La articolul 34, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: - " -
Art. 34. -

(1) În interesul protejării faunei și florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătății și securității publice sau pentru alte rațiuni de interes public major, pe suprafețele din perimetrul intravilan construit sau împrejmuit, aeroporturi, gări, unități militare, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, a pisicilor și a câinilor hoinari se realizează în condițiile prezentei legi și ale cotelor de recoltă aprobate de gestionarul fondului cinegetic limitrof, pe baza unui contract de prestări servicii, cu respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice, la solicitarea consiliului local sau a administrației suprafeței împrejmuite, după caz, și cu acordul prealabil al proprietarului de teren."

Acesta este un fragment din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 184/2017:
Articol unic
Art 34 "
;
se încarcă...