Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 243/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06 iulie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de Emilian Eva în Dosarul nr. 3.530/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 407D/2016, precum și de Leon Anton Cloșcă în Dosarul nr. 579/100/2015 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și care formează obiectul dosarelor nr. 407D/2016 și nr. 801D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 14 martie 2017 în prezența autorului excepției Emilian Eva și a reprezentantului legal al autorului excepției Leon Anton Cloșcă, precum și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a dispus conexarea Dosarului nr. 801D/2016 la Dosarul nr. 407D/2016 și, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum și în vederea studierii documentelor depuse de autorul excepției, a amânat pronunțarea pentru data de 30 martie 2017. Ulterior, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 6 aprilie 2017.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 25 martie 2016 și 28 aprilie 2016, pronunțate în dosarele nr. 3.530/1/2015 și nr. 579/100/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală și Tribunalul Maramureș - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

4. Excepția a fost ridicată de Eva Emilian și Leon Anton Cloșcă în dosarele cu numerele de mai sus, având ca obiect soluționarea unor cauze penale aflate în faza de judecată, în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni, între care și cea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece sintagma "efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț" este contrară principiului legalității incriminării, al securității raporturilor juridice, al calității legii și al libertății individuale. Astfel, se susține că sintagma "acte de comerț" nu corespunde cerințelor de accesibilitate și previzibilitate, întrucât textul criticat folosește noțiuni care nu sunt definite nici în actul normativ în care se regăsește incriminarea, nici în alt act normativ, chiar de forță juridică inferioară.

6. De asemenea, cu privire la cerințele de calitate a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 și 24 mai 2007, pronunțate în cauzele Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, Rotaru împotriva României, paragraful 52, Sissanis împotriva României, paragraful 66 și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 34, a reținut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanție a principiului legalității, prevăzut de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sens în care legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

7. Mai arată că, până la data de 1 octombrie 2011, sintagma "acte de comerț" era definită în Codul comercial, astfel că, la analiza textului de incriminare, se făcea trimitere pentru determinarea conduitei incriminate în acel cod. Odată cu adoptarea noului Cod civil, prin Legea de punere în aplicare a acestuia au fost abrogate mai multe acte normative, inclusiv Codul comercial, în noua reglementare neprevăzându-se o definiție legală a noțiunii în discuție. Față de această împrejurare și față de constatarea că nici Legea nr. 78/2000, în actuala ei formă, nu a înțeles să definească această noțiune, se poate lesne constata că textul legal criticat nu mai corespunde cerințelor principiului legalității incriminării și pedepsei.

8. Pe de altă parte, în reglementarea actuală, efectuarea de acte de comerț incompatibile cu funcția este sancționată ca abatere disciplinară conform art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 cu referire la art. 8 alin. (1) din același act normativ și art. 102 din Legea nr. 161/2003, precum și ca infracțiune prin art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000.

9. Așa fiind, se susține că nedelimitarea ilicitului penal de cel disciplinar coroborat cu faptul că sintagma criticată și cele două expresii care o compun nu sunt definite expres de legislația în vigoare nu permit destinatarului normei să determine cauzele de aplicare și comportamentul ce trebuie adoptat pentru a nu intra în conflict cu această dispoziție.

10. În susținerea acestor argumente se face trimitere la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, prin care a fost constatată neconstituțională sintagma prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005 referitoare la impozite și taxe cu reținere la sursă și Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea sintagmei "raporturi comerciale" din cuprinsul art. 301 din Codul penal cu privire la conflictul de interese, precum și la Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, paragraful 23.

11. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt redactate cu suficientă claritate, inclusiv din perspectiva sintagmei "efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț", "formularea largă fiind utilizată pentru a acoperi orice tranzacții de natură financiară având la bază raporturi contractuale incompatibile cu funcția deținută, atribuțiile de serviciu sau însărcinarea pe care a primit-o persoana acuzată, dispoziția legală fiind accesibilă și oferind posibilitatea oricărui destinatar să își adapteze comportamentul, dar și instanțelor să examineze dacă acțiunile respectivei persoane, săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, sunt incompatibile cu atribuții de serviciu, cu funcția sau însărcinarea primită de aceasta."

12. Tribunalul Maramureș - Secția penală, fără a-și exprima opinia într-o manieră lipsită de echivoc, arată că "dacă până la data de 1 octombrie 2011 sintagma «acte de comerț» era definită de Codul comercial, iar la analiza textului de incriminare se făcea trimitere, pentru determinarea conduitei incriminate, la înțelesul acestui concept în Codul comercial, odată cu adoptarea noului Cod civil, prin Legea de punere în aplicare a acestuia au fost abrogate mai multe acte normative, inclusiv Codul comercial, în noua reglementare neprevăzându-se o definiție legală a noțiunii în discuție. Față de această împrejurare și față de constatarea că nici Legea nr. 78/2000 în actuala ei formă nu a înțeles să definească această noțiune, instanța apreciază că în cauză se impune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000".

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, din perspectivă administrativă, incompatibilitățile au menirea de a asigura transparența funcției publice și constituie un important instrument de prevenire a corupției, precum și o garanție a exercitării cu imparțialitate a funcției publice. În anumite situații, încălcarea regimului incompatibilităților îmbracă aspecte penale care reflectă nevoia societății de asanare a unor fenomene, precum cel al corupției, normate și sancționate ca atare de legea penală.

15. O astfel de situație este reflectată de prevederile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Analiza prevederilor amintite din perspectiva art. 1 alin. (5) și art. 23 din Constituție, respectiv a art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conduce la concluzia potrivit căreia textul are suficientă claritate, inclusiv din perspectiva sintagmei "efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț", legiuitorul alegând să folosească formularea largă, care se referă la totalitatea tranzacțiilor de natură financiară având la bază raporturi contractuale incompatibile cu funcția deținută, atribuțiile de serviciu sau însărcinarea pe care a primit-o persoana acuzată. Prin urmare, dispoziția legală oferă posibilitate oricărui destinatar de a-și adapta comportamentul în raport cu funcția publică (în sens penal așa cum este reglementată de art. 175 din Codul penal) deținută, dar și instanțelor să examineze dacă acțiunile respectivei persoane, săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, sunt incompatibile cu aceleași atribuții de serviciu, cu funcția sau însărcinarea primită de aceasta.

16. De altfel, mergând mai departe cu analiza din perspectiva criticilor autorului excepției, este evident că invocarea unei presupuse lipse de previzibilitate a legii care ar fi apărut în urma abrogării, cu ocazia intrării în vigoare a noului Cod civil, a unor acte normative, nu are temei. Guvernul amintește că prevederile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, aduc clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8 din actul normativ amintit, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, referirile la "acte de comerț" respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu "activități de producție, comerț sau prestări de servicii".

17. Totodată, infracțiunea în discuție nu poate aduce atingere valorii constituționale reglementate de art. 23 alin. (12), fiind de domeniul evidenței că reglementarea unei infracțiuni în cuprinsul art. 12 din Legea nr. 78/2000 îndeplinește condițiile de legalitate și previzibilitate specifice normei de incriminare.

18. Prin urmare, reglementarea supusă controlului de constituționalitate se integrează în scopul legii și nu contravine normelor constituționale și europene invocate.

19. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale și face trimitere la opinia exprimată în Decizia nr. 888 din 16 octombrie 2007 și Decizia nr. 1.068 din 16 septembrie 2010.

20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, documentele depuse, susținerile autorului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, care au următorul conținut:

"

Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană [...];".

23. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la principiul retroactivității legii penale mai favorabile și art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor, pedepselor și a regimului executării acestora, precum și art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

24. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, dispozițiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 sunt clare și neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care își poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

25. Totodată, prin Decizia de inadmisibilitate, pronunțată în Cauza Miron Victor Panaitescu împotriva României, Cererea nr. 8.398/04, paragrafele 30 și 31, Curtea de la Strasbourg a făcut referire la principiile consacrate, dezvoltate în jurisprudența sa - în contextul art. 7 din Convenție - care impun ca o faptă penală să fie în mod clar prevăzută în lege, ca legea să fie previzibilă în aplicarea sa și să nu fie interpretată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu prin analogie. De asemenea, s-a mai remarcat că, drept consecință logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Rezultă că interpretarea acestor norme depinde de practică și nu încape îndoială că instanțele interne sunt cele mai în măsură să examineze și să interpreteze legislația națională; o astfel de interpretare nu este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenție (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 1999, pronunțată în cauza Garcia Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 28).

26. Așa fiind, cu privire la înțelesul sintagmei "operațiuni financiare, ca acte de comerț", Curtea constată că, dimpotrivă, formularea, deși generică, nu conține nicio doză de imprevizibilitate. Înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenței infracțiunii într-o speță sau alta, destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanțiat, are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei și își poate adapta conduita în mod corespunzător. De altfel, aspectele semnalate de autori pun în discuție modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale contestate. Faptul că există interpretări și aplicări diferite ale înțelesului unei norme nu conduce automat la neconcordanța acesteia cu Legea fundamentală, dar constituie eo ipso elemente care justifică promovarea unui/unor recurs/recursuri în interesul legii.

27. Astfel, potrivit art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fapta care constă în efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană. Prin urmare, pentru ca efectuarea de operațiuni financiare să constituie elementul material al laturii obiective, legea impune realizarea a două condiții/cerințe esențiale, și anume, operațiunile financiare să fie efectuate ca acte de comerț, iar operațiunile financiare, ca acte de comerț, să fie incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

28. Prohibirea unor asemenea operațiuni financiare, ca acte de comerț, are ca finalitate atât asigurarea respectării principiilor economiei de piață și a libertății economice, cât și protejarea demnității persoanelor care ocupă anumite funcții/atribuții/însărcinări publice, scopul incriminării infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 constituindu-l ocrotirea relațiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite trebuie să se abțină de la efectuarea de astfel de operațiuni.

29. Curtea reține că efectuarea de operațiuni financiare înseamnă realizarea unor tranzacții referitoare la bani și credite (a se vedea în acest sens Nota de studiu nr. 5.494/1.775/V-3/2016, întocmită de Secția judiciară - Serviciul judiciar civil din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pag. 4) și vizează desfășurarea oricărei activități care presupune o plată, o circulație a banilor sau a creditelor.

30. Totodată, având în vedere exigențele anexei la Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 3 mai 2007, din multitudinea de intermedieri și tranzacții financiare acolo prevăzute, numai cele care se circumscriu activităților și domeniilor limitativ enumerate în art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000 pot intra în categoria operațiunilor financiare avute în vedere de legiuitor la incriminarea faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeași lege și acestea vizează "operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale".

31. De asemenea, legea cere ca operațiunea financiară să fie efectuată ca act de comerț, deci să constituie un act de speculă sau o acțiune de intermediere în circulația bunurilor, făcută în mod organizat. De aceea, retragerile de numerar și operațiunile de emitere a ordinelor de plată, chiar dacă sunt operațiuni financiare, nu constituie, în același timp, și acte de comerț.

32. Astfel, potrivit art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma "contract comercial" sau "contracte comerciale" se înlocuiește cu sintagma "contract civil" sau, după caz, "contracte sau acte de comerț" se înlocuiește cu termenul "contracte".

33. De asemenea, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, aduce clarificări terminologice. Astfel, potrivit art. 8,

"

(1) Noțiunea de «profesionist» prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

(2) În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia «activități de producție, comerț sau prestări de servicii»".

34. Înlocuirea expresiilor clasice de "acte de comerț" și, respectiv, "fapte de comerț" are meritul de a stabili conținutul juridic actual al noilor noțiuni care vizează sensul economic al noțiunii de comerț, adică acela de interpunere în schimbul și circulația mărfurilor. Aceasta înseamnă că, în accepțiunea actuală a legiuitorului, actele de comerț, respectiv activitatea comercială, sunt alcătuite din operațiunile ce privesc activitățile de producție, comerț sau prestări de servicii.

35. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noțiunea de profesionist include și calitatea de comerciant. Aceasta înseamnă că legiuitorul a introdus un sistem subiectiv de reglementare al raporturilor comerciale. În plus, față de conținutul normativ al alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul, în completarea sistemului subiectiv de reglementare prin raportarea normelor juridice la calitatea de profesionist comerciant, a avut în vedere normele referitoare la activitățile de producție, prestări servicii și comerț, adică un sistem obiectiv de reglementare.

36. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 3 din Codul civil,

"

(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil.

(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.

(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ."

37. Prin urmare, întrucât legiuitorul a prevăzut expres care este înțelesul sintagmei "acte de comerț", critica autorilor este neîntemeiată.

38. O altă condiție pentru existența infracțiunii în discuție este aceea ca operațiunea financiară efectuată ca act de comerț să fie incompatibilă cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, fiind necesar ca această incompatibilitate să rezulte explicit din legea care guvernează activitatea ori statutul funcției respective. Astfel, potrivit art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, acestuia îi este interzis în mod expres "să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar". Totodată, potrivit art. 5 și art. 8 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, "funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior", iar judecătorilor și procurorilor le este interzis să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse, să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome ori să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic. Tot astfel, de exemplu, potrivit art. 15 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat, cu ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri și cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț.

39. De asemenea, o altă condiție pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 este aceea a scopului pentru care se efectuează operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, și anume acela de a obține pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fără a avea relevanță dacă scopul a fost sau nu atins.

40. Prin urmare, prin ea însăși, simpla efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț nu determină existența elementului material al infracțiunii, efectuarea de operațiuni financiare având, așadar, relevanță penală și putând constitui elementul material al infracțiunii numai dacă este săvârșită ca act de comerț, dacă operațiunile financiare sunt incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și dacă sunt săvârșite în scopul determinat de legiuitor.

41. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi primită nici trimiterea la argumentele avute în vedere cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, și Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, deoarece, în prima decizie, instanța de contencios constituțional a sancționat lipsa de claritate a sintagmei "raporturi comerciale" din cuprinsul dispozițiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, care nu își mai găsea corespondent în legislația în vigoare, iar în cea de-a doua decizie a fost cenzurat faptul că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 nu definesc ele însele noțiunea de "impozite sau contribuții cu reținere la sursă" și nici nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuțiilor cu reținere la sursă, în care s-ar afla și impozitul pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal.

42. Cu privire la susținerea potrivit căreia nu există graniță între sancțiunea disciplinară și cea penală, Curtea constată că, dimpotrivă, conform art. 99 lit. b) coroborat cu art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, acestora le este interzis să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse, sens în care încălcarea prevederilor legale referitoare la interdicții constituie abatere disciplinară.

43. Abaterea disciplinară la care face trimitere autorul excepției nu poate fi confundată, însă, cu infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta ce intră în sfera ilicitului penal constă în operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Prin urmare, dacă operațiunea financiară nu a fost săvârșită în scopul mai sus enunțat, atunci nu va fi sancționată potrivit dreptului penal.

44. În ce privește critica raportată la dispozițiile constituționale ale art. 23 și cele ale art. 7 cu denumirea Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că, dimpotrivă, prevederile legale contestate reprezintă o consacrare a principiului legalității pedepsei, sens în care legiuitorul a stabilit în termeni lipsiți de echivoc atât conduita prohibită, cât și pedeapsa corelativă în caz de nerespectare a interdicției.

45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Emilian Eva în Dosarul nr. 3.530/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și Leon Anton Cloșcă în Dosarul nr. 579/100/2015 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 12 lit. a) teza întâi din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și Tribunalului Maramureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 aprilie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...