Universul Juridic nr. 6/2017

Particularități ale executării hotărârilor judecătorești pronunțate în contenciosul actelor administrative asimilate potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 101/2016
de Catana Emilia Lucia

06 iunie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Introducere

Executarea hotărârilor judecătorești reprezintă un aspect important al eficacității controlului judiciar(1), de reținut sub acest aspect fiind Recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare, reținută și în practica instanțelor judecătorești române(2). De altfel, în jurisprudența CEDO s-a arătat că dreptul oricărei persoane de a avea acces la justiție, garantat prin art. 6 par. 1 din Convenție, "ar rămâne însă iluzoriu dacă sistemul legal intern al statului respectiv ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână inoperantă, în detrimentul uneia dintre părți"(3).

De asemenea, prin Deciziile nr. 972 din 21 noiembrie 2012(4) și nr. 460 din 13 noiembrie 2013(5) , Curtea Constituțională a statuat, referitor la efectele hotărârilor judecătorești, că "hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătorești îl constituie forța executorie a acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către cetățeni, cât și de autoritățile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă și irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept și o obstrucționare a bunei funcționări a justiției".

În cele ce urmează vom analiza unele particularități privitoare la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în contenciosul actelor administrative asimilate constând în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal/tăcerea administrației, respectiv contractele administrative, asimilate actului administrativ propriu-zis/tipic în special prin art. 2 alin. (2) și art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv prin Legile nr. 98-101 din 2016(6) .

2. Unele aspecte privitoare la procedura de executare a hotărârilor judecătorești potrivit dispozițiilor art. 24 și art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Aspecte legislative, doctrinare și jurisprudențiale

Legea nr. 554/2004, în actuala sa redactare, dispune la art. 22 că hotărârile judecătorești definitive pronunțate potrivit aceste legi sunt titluri executorii.

Art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 reglementează o procedură specială de executare a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în contenciosul actelor administrative asimilate, cu privire la hotărârile prin care autoritatea publică a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, inclusiv de punere în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative.

În cazul acestor hotărâri judecătorești, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie de autoritatea publică în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Dacă debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura specială prevăzută la art. 24 din Legea nr. 554/2004. Astfel, procedural, "la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă" (devenit, în actuala formă de redactare a Codului de procedură civilă, art. 906(7) ).

Cu privire la aplicabilitatea normei cuprinse în art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a arătat prin Decizia nr. 35 din 31 octombrie 2016 că această normă "are caracter de lege specială, derogatorie, în ceea ce privește mijloacele de constrângere și, după caz, sancționarea persoanei culpabile pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanța de contencios administrativ", reglementând "nu doar o sancțiune, ci un ansamblu de mijloace de constrângere a debitorului în vederea îndeplinirii obligației stabilite prin hotărâre judecătorească"(8) . Observăm, astfel, că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 se reglementează mijloacele de constrângere sub forma amenzii pentru întârzierea executării și a despăgubirilor pentru întârziere/penalități - în cazul nerespectării termenului executării hotărârii judecătorești pronunțate în contencios administrativ. Potrivit doctrinei(9) , legiuitorul a considerat necesară instituirea acestor mijloace de constrângere pentru a oferi eficacitate înseși instituției contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absența unei sancțiuni pentru nerespectarea termenului executării hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie. De asemenea, doctrina apreciază ca fiind o veritabilă garanție procesuală amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se poate aplica conducătorului autorității publice în faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanța judecătorească de contencios administrativ, în situația în care nu este respectat termenul de punere în executare a acestora(10) .

Remarcăm totodată că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au făcut recent obiectul unei excepții de neconstituționalitate admise de către Curtea Constituțională(11) . Astfel, Curtea Constituțională a constatat ca neconstituțională soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă". Astfel, lipsa unei căi de atac împotriva încheierii pronunțate de instanța de executare prin care se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere încalcă prevederile art. 21 din Constituție referitoare la accesul liber la justiție, reglementând o restrângere a exercițiului acestui drept care nu respectă condiția de proporționalitate prevăzută de art. 53 alin. (2) din Constituție.

Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili "în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă" (devenit, în actuala formă de redactare a Codului de procedură civilă, art. 892(12) ), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației [art.24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004]. Cererile se judecă în cameră de consiliu, de urgență, iar hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la comunicare. Dacă hotărârea a fost pronunțată de curtea de apel, ea va fi supusă recursului, în același termen [art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004].

După cum ne-am mai exprimat(13) , considerăm că, sub aspectul fixării de către instanța de executare a sumei definitive ce se va datora statului și sumei ce se va datora cu titlu de penalități potrivit prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, există o similitudine de reglementare cu art. 906 alin. (4) C. pr. civ., care prevede că, în materia executării silite a obligațiilor de a face sau de a nu face, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților. Or, ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stabilit prin Decizia nr. 16/2017 că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități(14) ", interpretare care considerăm că, prin similitudine, poate fi dată și prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004(15) .

* Articolul a fost publicat într-o formă asemănătoare în Revista română de executare silită nr. 4/2016 și actualizat de autor față de varianta din revistă.

(1) A se vedea, în acest sens, D. Vučetić, Serbian Judicial Review of Administrative Acts and European Standards for Administrative Disputes, în Facta Universitatis, Law and Politics Series, vol. 3, nr. 1/2005, p. 89.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...