Universul Juridic nr. 6/2017

Repere legislative privind probațiunea în spațiul Uniunii Europene
de Preda Aura

01 iunie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Considerații introductive

O primă analiză se referă la utilizarea termenului "probațiune" în legislația, doctrina și jurisprudența din România. Deși, etimologic cuvantul "probațiune" provine din latinescul probatio(1)care înseamnă testare, verificare, deseori în doctrina și jurisprudența regăsim confuzia cu termenul de probatoriu. Acesta din urmă se referă exclusiv la probe, dovezi care se pot propune/încuviința/administra în cadrul unui proces, nicidecum nu vizează sensul explicat anterior pentru conceptul de probațiune. De aceea, recomandăm utilizarea termenului probatoriu, și nu probațiune, atât magistraților, avocaților, cât și altor categorii de profesii juridice.

Originea probațiunii o găsim în numeroasele tentative făcute de-a lungul timpului de a umaniza sistemul de represiune, mai ales în sistemul common-law. În sistemul romanist, curentul clinic și doctrina apărării sociale - arată prof. R.M. Stănoiu(2) - readuc în actualitate ideea unor alternative la pedeapsa închisorii, care răspund unui curent nonrepresiv în sistemul justiției penale delimitându-se două opțiuni, una represivă, cealaltă nonrepresivă. Aceasta din urmă include măsurile de siguranță, cele educative, suspendarea executării pedepsei și probațiunea.

În cazul suspendării de tip european și în cazul probațiunii se asigură infractorului un program de tratament de susținere(3).

Întrucât sensul actual al probațiune își are rădăcinile în SUA - așa cum vom arăta în paragraful următor - considerăm necesar să precizăm opinia unor autori americani(4) care apreciază că originile probațiunii nu constituie rezultatul unui proces legislativ deliberativ, creativ, ci mai curând reprezintă rezultatul unui proces gradual și aproape imperceptibil de modificare a unor practici legale existente deja. Probațiunea în dreptul penal american se referă la o perioadă de supraveghere dispusă de o instanță pentru un infractor, în loc de a-l trimite la închisoare. În unele jurisdicții, probațiunea presupune numai aplicarea unor pedepse comunitare (alternative la încarcerare), cum ar fi pedepsele cu suspendare, iar în altele, probațiunea include, supravegherea celor eliberați condiționat din închisoare(5). Un infractor supus probațiunii este obligat să respecte anumite condiții stabilite de către instanță, de multe ori sub supravegherea unui ofițer de probațiune. Pe parcursul perioadei de probă un infractor se confruntă cu amenințarea de a fi încarcerat în cazul în care s-a constatat încălcarea regulilor stabilite de către instanței sau ofițerul de probațiune.

În opinia unor criminologi belgieni(6), la acest început de mileniu, față de mutațiile apărute în ceea ce privește sistemul pedepselor, al altor sancțiuni de drept penal, dar și raportat la executarea lor, se impun a fi puse în discuție aspecte privind definirea pedepsei care a devenit mai dificilă decât oricând, dar și diversificarea pedepselor și a măsurilor penale asociată cu eterogenitatea crescândă a finalităților. Analize similare se impun la nivel procedural cu privire la tendințele de dezincriminare și de incriminare care, pe de o parte, însoțesc diversificarea pedepselor, iar, pe de altă parte, favorizează o tendință de tranzacționare și chiar de privatizare a intervenției penale.

2. Probațiunea în sistemul de drept common law

O problemă despre care se vorbește foarte puțin sau aproape deloc, este aceea că probațiunea - ca modalitate de sancționare a delincvenților în societate pentru fapte de o gravitate redusă - a apărut în contextul unei politici penale dure, chiar violente în domeniul justiției penale, inclusiv față de minori(7). Nu întâmplător, originile probațiunii, ca practică a instanțelor de a menține inculpatul condamnat sub supraveghere și sub influența comunității, se găsesc în jurisprudența curților engleze încă de la începutul secolului al XVIII-lea.

În acea epocă, judecătorii, din dorința de a scuti pe condamnat de pedepsele tradiționale ale vremii (tortură, mutilare, pedeapsa capitală etc.)(8) dispuneau iertarea condiționată și amânarea executării hotărârii.

În acest sens, primul agent de probațiune, în înțelesul modern al termenului, a fost John Augustus (1784-1859), un cizmar din Boston care, în anul 1841, a obținut, la tribunalul din localitate, punerea în libertate a unui delincvent, oferindu-se garant pentru o conduită adecvată în viitor. Timp de 18 ani, acesta a supravegheat aproape 2000 de infractori, ajutându-i totodată să-și găsească de lucru și să se integreze în comunitate(9).

Această inițiativă a fost legiferată în anul 1878, când Parlamentul din statul Massachusetts a permis judecătorilor să numească un agent de probațiune pentru orașul Boston, agent monitorizat de șeful poliției. Statul Massachusetts și Anglia au incontestabilul merit de a fi generat sistemul probațiunii în lume(10), pe parcursul celei de-a doua jumătăți a sec. al XIX-lea, în încercarea de a umaniza sistemul justiției penale.

Una dintre formele acesteia se referă la suspendarea pronunțării pedepsei, în cazul în care se îndeplineau anumite condiții (se recunoștea vinovăția, se întrevedea un comportament dezirabil etc.). În practica sistemului Common Law, instituția suspendării judiciare permitea instanțelor să amâne aplicarea pedepsei dând posibilitatea condamnatului să dovedească că își poate îndrepta comportamentul în societate.

În perioada cât rămâneau în libertate, condamnații beneficiau de sprijinul unor voluntari, persoane de încredere din cadrul unei comunități.

În mod analog, instituția cauțiunii pentru bună purtare oferea condamnatului șansa de a rămâne în stare de libertate, în anumite condiții. Astfel, acesta trebuia să-și asume anumite obligații bănești față de stat, care urmau să fie achitate în cazul comiterii unei noi infracțiuni.

În anul 1917, deja 21 de state din SUA aveau reglementată probațiunea pentru adulți(11). Ulterior, măsura s-a generalizat în toate statele, cunoscând o evoluție rapidă.

După estimările făcute, probațiunea în Marea Britanie costă doar a 12-a parte din costul necesar deținerii unei persoane în penitenciar, fiind o măsură mult mai eficientă în reducerea recidivei(12).

Concluzionând, în urma practicii îndelungate privind probațiunea, în sistemul common-law, s-au conturat anumite conceptualizări. Astfel, conform Asociației Corecționale Americane(13) acest concept este susceptibil de mai multe definiții, respectiv, prin raportare la sentință, la instituție (organizație) și la proces.

Prin raportare la sentință, probațiunea reprezintă o dispoziție judiciară/hotărâre judecătorească ce stabilește statutul legal al celui acuzat. Libertatea lui în comunitate este asigurată în continuare, dar devine subiectul unei supervizări, fiind înregistrat în evidența unui serviciu de probațiune și, totodată, subiect aflat într-o condiționare impusă de o instanță(14).

Ca instituție(15), probațiunea vizează o agenție de servicii desemnată să deservească o instanță, executând anumite servicii în administrarea justiției penale.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...