Universul Juridic nr. 6/2017

Câteva considerații pe marginea proiectului de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codului de Procedură Penală
de Pasca Viorel

19 iunie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în forma pusă în dezbatere publică de Ministerul Justiției nu face decât să insereze în cuprinsul celor două coduri soluțiile Curții Constituționale, deși revizuirea acestora necesita o mai amplă modificare a codurilor. În acest sens punem în discuție și alte articole ale celor două coduri ce necesită a fi revăzute.

Art. 2 alin. 2 C. pen.

Art. 2 alin. 2 se impune a fi modificat în sensul următor: "Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită, decât dacă legea nouă este mai favorabilă.

Motive:

Legiuitorul a enunțat într-un mod nefericit, credem noi, neretroactivitatea legii penale în ceea ce privește sancțiunile penale.

Neretroactivitatea sancțiunilor penale nu poate fi pusă pe același plan cu neretroactivitatea incriminărilor, deoarece ar face inaplicabile sau ar restrânge aplicarea dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă.

Prevederile cuprinse în alin. 2 în sensul că nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau măsură de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită, ar putea duce la concluzia că legea mai favorabilă trebuie să se limiteze în a prevedea doar limite diferite ale sancțiunilor penale, nu și sancțiuni noi, neprevăzute de legea veche, dar evident mai ușoare.

O asemenea interpretare ar fi contrară prevederilor art. 15 din Constituție privind retroactivitatea legii penale mai favorabile. Ar însemna spre exemplu că o lege penală nouă, care prevede în locul pedepsei închisorii ca pedeapsă principală obligarea la muncă în folosul comunității, să nu poată fi aplicată retroactiv, deși este evident mai favorabilă, numai pentru că în actuala redactare a Codului penal nu se prevede o asemenea pedeapsă principală, sau că unele dintre măsurile educative prevăzute în noul Cod penal să nu poată fi aplicate faptelor comise sub imperiul Codului penal din 1968 fiindcă acesta nu prevede asemenea măsuri.

Credem că acest alineat ar trebui reformulat în sensul că: Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau măsură de siguranță dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârșită, decât dacă legea nouă este mai favorabilă.

Art. 35 alin. 1. C. pen.

Actuala reglementare potrivit căreia: "Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni" este neconstituțională.

Motive:

Definiția infracțiuni continuate trebuie reformulată în acord cu Decizia Curții Constituționale din 30.05.2017 în sensul că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv"din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. 1 C. pen. este neconstituțională, deoarece creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 din Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

În noua redactare textul art. 35 alin. 1 C. pen. ar trebui să fie: "Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni".

Art. 39 alin. 1 lit. b) și c) C. pen.

În actuala redactare textele amintite prevăd:

1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...