Art 3 Salarii | Lege 153/2017

Acesta este un fragment din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Salarizarea în valută și alte drepturi în valută și în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate - Salarii -
Art. 3. -

(1) Salariile și celelalte drepturi lunare în valută ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate se acordă în funcție de momentul trecerii frontierei de stat a României, astfel:

a) din ziua trecerii prin punctul de frontieră la plecarea în străinătate, dacă aceasta a avut loc înainte de ora 12,00;

b) până în ziua trecerii prin punctul de frontieră la sosirea din străinătate, dacă aceasta a avut loc după ora 12,00 inclusiv.

(2) Pe perioada prelungirii călătoriei peste limitele prevăzute de orarele internaționale de transport sau în afara rutelor stabilite, personalul este considerat în concediu fără plată sau, la cererea acestuia, în concediu de odihnă, cu excepția cazurilor în care întreruperea, respectiv prelungirea călătoriei are loc din cauză de forță majoră.

(3) Salariile și indemnizațiile lunare în valută cuvenite pentru o zi se determină prin raportarea drepturilor lunare la numărul de zile calendaristice din luna respectivă, iar drepturile totale cuvenite se întregesc la unitatea valutară dacă depășesc 0,50 și se neglijează dacă sunt sub 0,50 inclusiv.

(4) Personalul trimis în misiune permanentă în străinătate beneficiază la plecarea în misiune de o indemnizație de reprezentare în valută, inclusiv pentru cheltuielile de instalare și procurarea de efecte lege personale, al cărei cuantum se situează la nivelul unui salariu lunar în valută, pentru acoperirea primelor cheltuieli cu ocazia prezentării la post a personalului.

(5) Indemnizația prevăzută la alin. (4) se acordă astfel:

a) în cuantum integral, la plecarea în misiune cu durata de minimum 12 luni;

b) în cuantum de 50%, la plecarea în misiune cu durata de minimum 6 luni;

c) nu se acordă în cazul misiunilor cu durata mai mică de 6 luni.

În cazul prelungirii misiunii, personalul primește diferența până la acoperirea indemnizației prevăzute la lit. a).

(6) Indemnizațiile acordate potrivit alin. (4) se restituie în cazul în care duratele misiunilor sunt mai mici decât cele prevăzute la alin. (5) din motive imputabile salariaților în cauză.

Acesta este un fragment din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 153/2017:
Art 3 Reglementări specifice personalului din cultură
Art 1 Salarii de bază
Art 2 Salarii de bază
Art 3 Salarii de bază
Art 4 Salarii de bază
Art 5 Sporuri, premii și alte drepturi
Art 6 Angajarea și avansarea în funcții de execuție specifice
Art 7 Angajarea și avansarea în funcții de execuție specifice
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Salarii
Art 3 Salarii
Art 4 Indemnizații lunare în valută
Art 5 Indemnizații lunare în valută
Art 6 Indemnizații lunare în lei
Art 7 Alte drepturi pe perioada de predare-primire a atribuțiilor
Art 8 Drepturile personalului pe perioada cât este plecat de la post în interesul serviciului în România, în țara de reședință sau în altă țară străină
Art 9 Drepturile personalului pe perioada cât este plecat de la post în interesul serviciului în România, în țara de reședință sau în altă țară străină
Art 10 Drepturile personalului pe perioada cât este plecat de la post în interesul serviciului în România, în țara de reședință sau în altă țară străină
Art 11 Alte reglementări specifice
Art 12 Alte reglementări specifice
Art 13 Alte reglementări specifice
;
se încarcă...