Universul Juridic nr. 11/2016

Adoptarea deciziilor de către organul de administrare al unei societăți pe acțiuni, prin delegare de competență din partea adunării generale a acționarilor
de Bodu Sebastian

09 noiembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Aspecte generale

Delegarea de competență reprezintă formula prin care adunarea generală a acționarilor unei societăți pe acțiuni poate mandata consiliul de administrație, respectiv directoratul să ia una dintre deciziile prevăzute la art. 113 lit. b), c) și f) din Legea nr. 31/1990 a societăților(1) (denumită în continuare "Legea societăților"), în speță să mute sediul social, să modifice unul sau mai multe dintre obiectele secundare ale activității sau să majoreze capitalul social prin emisiune de noi acțiuni, după cum prevede art. 114 alin. (1) din aceeași lege. În ceea ce privește majorarea capitalului social, art. 114 alin. (2) face trimitere expresă la art. 2201 din Legea societăților. Natura juridică a delegării este aceea a mandatului, iar acesta este netransmisibil de la consiliul de administrație la directorii societății pe acțiuni administrate în sistem unitar ce exercită prin delegație atribuțiunile de conducere, după cum prevede expres și imperativ art. 142 alin. (3) din Legea societăților, deoarece(2) , spre deosebire de consiliul de supraveghere, care nu face decât acte de monitorizare, consiliul de administrație rămâne o verigă ceva mai puternică între acționari și management(3) . Pentru aceste motive, adunarea generală nu poate nici "sări" peste consiliul de administrație, delegând direct atribuțiuni directorilor.

Interdicția delegării obiectului principal de activitate, prevăzută expres la art. 114 alin. (1) teza finală, își are rațiunea în faptul că restrângerea de către acționari a operațiunilor societății la o singură activitate (principală) ține de natura juridică a mandatului cu reprezentare, când reprezentantul trebuie să rămână în limitele stabilite de reprezentat(4). Celelalte atribuțiuni ale adunării generale extraordinare, precum și atribuțiunile adunării ordinare nu pot face obiectul delegării(5). În cazul societății cu răspundere limitată, delegarea de competență este interzisă implicit și total. Rolul delegării de competență este acela al celerității și flexibilității decizionale, astfel că deciziile adoptate nu sunt supuse ratificării adunării generale(6), deoarece s-ar deturna natura juridică a delegării, care este aceea de mandat.

Hotărârea adunării generale de delegare de competență se ia de către adunarea extraordinară cu cvorumul și majoritatea necesare modificării actului constitutiv, însă acestea pot fi mărite în raport cu alte modificări, după cum prevede art. 2201 alin. (2) teza a II-a din Legea societăților, aplicabil, pentru aceleași rațiuni, și celorlalte două situații de delegare. Având în vedere, după cum prevede art. 2201 alin. (4) teza a II-a din Legea societăților, că, atunci când se deleagă nu doar atribuția de majorare a capitalului, ci și cea de ridicare sau limitare a dreptului de preferință al acționarilor, hotărârea de delegare trebuie luată în aceleași condiții de cvorum și majoritate în care se adoptă însăși hotărârea de ridicare sau limitare a dreptului de preferință, în speță cu trei pătrimi din capitalul social, rezultă a pari că o hotărâre de delegare trebuie adoptată în aceleași condiții de cvorum și majoritate ca și operațiunea delegată însăși. Dacă actul constitutiv prevede, pentru mutarea sediului, schimbarea obiectului de activitate sau majorarea de capital social, condiții mai aspre decât cele legale, rezultă, de asemenea, că acestea se vor aplica mutatis mutandis în ceea ce privește hotărârea de delegare. Dacă actul constitutiv prevede cerințe mai aspre pentru delegare decât pentru adoptarea oricăreia dintre cele care se pot delega, de asemenea, acestea se vor aplica.

Delegarea de competențe se face printr-o hotărâre separată pentru fiecare dintre cele trei chestiuni ce pot face obiectul delegării(7) . În cazul delegării atribuției de majorare a capitalului social, aceasta se face, în principiu, prin actul constitutiv, inclusiv de la momentul înmatriculării societății. Delegarea de competență reprezintă, așadar, o derogare implicită de la regula conform căreia decizia de mutare a sediului, de schimbare a obiectului de activitate (chiar și secundar) sau de majorare a capitalului social aparține adunării generale, ce hotărăște în condiții de cvorum și majoritate cert stabilite(8) , implicarea acționarilor intervenind în acest caz anterior, generic și abdicativ, autorizarea delegării atribuțiunii de majorare a capitalului social realizându-se însă într-o limită temporală autorizată de acționari și într-una valorică stabilită prin art. 2201 alin. (3) din Legea societăților (maximul capitalului autorizat). Motivul folosirii delegării este acela al asigurării celerității și flexibilității în adoptarea acestor decizii.

Deciziile consiliului de administrație, respectiv ale directoratului se iau în condițiile de cvorum și majoritate obișnuite, dacă actul constitutiv nu prevede cerințe mai aspre. Prevederile privind cerințele de cvorum și majoritate cerute adunării generale nu sunt aplicabile, prin simetrie, organului administrativ/executiv(9) , deoarece prevederile din Legea societăților care cer, pentru anumite decizii, condiții de cvorum sau majoritate speciale(10) sunt excepționale și deci de strictă interpretare. De altfel, simetria nu este aplicabilă nici în sens opus, de exemplu, paritatea din adunarea generală nu poate fi înclinată prin votul unei anumite persoane, precum se întâmplă în ședințele consiliului de administrație sau ale celui de supraveghere conform art. 15320 alin. (6) din Legea societăților(11) . De altfel, inclusiv în cazul deciziilor luate prin delegare de competență, organul administrativ/executiv are o componență mai redusă (chiar infinit mai redusă, la societățile listate, unde se întâlnește practic delegarea de competență), astfel că orice suplimentare de cvorum sau majoritate poate duce la blocaje societare, adică exact ceea ce legiuitorul a vrut să evite la deciziile organului de administrare prin instituirea regulii majorității simple raportat la un cvorum de jumătate din numărul membrilor [art. 15320 alin. (1) și (2) teza I din aceeași lege]. Mai mult, în afară de (puținele) cazuri în care se cere vot cumulativ, membrii consiliului de administrație, respectiv ai directoratului sunt numiți de către majoritate, astfel că nu există o replică a structurii capitalului social la nivelul consiliului de administrație/directoratului (cu excepția societăților cu acționari puțini, unde, practic, nu se pune problema delegării de competență).

Deciziile consiliului de administrație, respectiv ale directoratului vor avea același regim juridic ca și hotărârile adunării generale a acționarilor în ceea ce privește informarea acționarilor, publicitatea, nulitatea și suspendarea lor, după cum prevede art. 114 alin. (3) din Legea societăților. În ceea ce privește majorarea de capital social, deși doar art. 236 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital(12) (denumită în continuare "Legea pieței de capital") prevede aplicarea regimului de publicitate și nulitate de la hotărârile adunării generale, această prevedere legală este, a pari, aplicabilă și majorării de capital social la societățile de tip închis, deși Legea societăților nu prevede acest lucru, precum în cazul delegării atribuției de mutare a sediului social și schimbare a obiectului de activitate(13) , ceea ce reprezintă o scăpare legislativă gravă, care ar trebui corectată. De asemenea, prevederea art. 114 alin. (3) din Legea societăților cu privire la informarea acționarilor și posibilitatea de a cere suspendarea hotărârii este și ea aplicabilă a pari deciziilor de majorare a capitalului social luate prin delegare de competență la societățile admise la tranzacționare, deși art. 236 alin. (3) din Legea pieței de capital omite, la rândul ei, să prevadă. Delegarea reprezintă, așadar, o derogare de la regula conform căreia deciziile consiliului de administrație, respectiv ale directoratului nu sunt anulabile(14) , ci doar revocabile.

Calitatea procesuală activă de a introduce acțiunea în anulare, respectiv de constatare a nulității aparține acelorași persoane care pot cere nulitatea hotărârilor adunării generale, în speță acționarii, pentru nulitatea relativă, respectiv orice persoană interesată, pentru nulitatea absolută. În condițiile în care nu suntem în fața unei hotărâri propriu-zise a adunării generale, ci a unei decizii luate de un alt organ societar, nu există acționari absenți sau care au votat contra, iar aceștia nu pot fi, desigur, cei care nu au participat (deși erau acționari) ori s-au opus (chiar cu ani în urmă) hotărârii de delegare. În aceste condiții, singura soluție rămâne aceea ca legitimitatea de a cere anularea deciziei consiliului de administrație, respectiv a directoratului, luată prin delegare de competență, să aparțină oricărui acționar.

*Prezentul articol a fost publicat în Revista română de drept privat nr. 3/2016.

(1) Republicată în M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Într-o opinie izolată (C. Micu, Organizarea administrației societății comerciale pe acțiuni. Sistemul unitar, în RRDA nr. 2/2007, p. 66) s-a spus că hotărârea adunării generale având ca obiect delegarea poate deroga de la interdicția netransmisibilității.

(3) De aceea, consiliul de administrație stabilește politicile contabile și de control financiar, convoacă adunarea generală, întocmește situațiile financiare.

(4) Cu privire la dispariția specializării capacității de folosință, conform art. 206 C. civ., și deci neobligativitatea menționării unui obiect de activitate în actul constitutiv, a se vedea S. Bodu, Tratat de drept societar, Ed. Rosetti International, București, 2014, vol. I, p. 136 și urm.). Din păcate, Legea societăților nu a fost (încă) pusă în acord cu Codul civil.

(5) Pentru o opinie contrară, a se vedea T. Prescure, în I. Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, analize și comentarii pe articole, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 304. Autorul a spus că, prin inserarea în actul constitutiv a unor clauze speciale cu privire la delegare, administratorii și/sau directoratul vor/va putea exercita anumite atribuțiuni incluse de lege în competența adunării generale ordinare, atribuțiuni care vor trebui exercitate în regim de delegare de competență, și nu de împărțire ori disociere a acesteia între cele două categorii de organe (de exemplu, stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli și a programului de activitate pentru anul următor), decizia luată prin delegare de competență urmând a fi supusă regimului de publicitate legală și controlului de legalitate prevăzute pentru adunarea generală.

(6) Pentru o opinie contrară, a se vedea T. Prescure, op. cit., p. 310, care consideră că deciziile consiliului de administrație, respectiv ale directoratului luate prin delegare de competență necesită a fi ratificate de adunarea generală, în baza unui "raport" al organului care a decis operațiunea.

(7) M. Șcheaua, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, comentată și adnotată, ed. a 2-a, Ed. Rosetti, București, 2004, p. 161.

(8) ICCJ, s. com., dec. nr. 512 din 2 februarie 2007, în Legea societăților adnotată, Ed. Rosetti International, București, 2014, p. 83.

(9) Pentru o opinie contrară, a se vedea: S. David, în St.D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Societățile comerciale. Reglementare, doctrină, jurisprudență, ed. a 4-a. Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 415; I. Adam, C.N. Savu, Legea societăților comerciale, comentarii și explicații, Ed. C.H. Beck, București, 2010, pp. 342-343; C. Todică, Statutul juridic și puterile administratorului în societatea comercială, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 281.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...