Universul Juridic nr. 6/2016

Aplicarea principiului proporționalității în cazul restrângerii exercițiului unor drepturi
de Andreescu Marius

08 iunie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Limite, restrângeri și derogări privind exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale

Un autor român sublinia că libertatea are sens numai în condițiile existenței limitei, deoarece pentru a se manifesta ea trebuie să depindă de ceva, să se circumscrie unor coordonate. "Libertatea umană se interpretează într-un mănunchi de limite care sunt condiția exercițiului ei"(1).

Consacrarea și garantarea drepturilor omului prin reglementări interne și internaționale nu exclude posibilitatea limitării acestora. De altfel, existența unor drepturi necondiționate, teoretic, nu poate fi admisă într-un sistem constituțional democratic. Absența limitelor și a condițiilor de exercitare, prevăzute de lege, constituții sau instrumente juridice internaționale poate să ducă la arbitrariu sau la abuz de drept, deoarece nu ar permite diferențierea comportamentului legal de cel ilegal. Această idee este exprimată de art. 4 din Declarația franceză a drepturilor omului și cetățeanului: "exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om, nu are alte limite decât pe acelea care asigură celorlalți membrii ai societății posibilitatea exercitării acestor drepturi." De asemenea, doctrina juridică a reținut că în raporturile dintre titularii de drepturi "libertatea unuia se oprește acolo unde începe a celuilalt, deoarece condiția inerentă persoanei este relația ei cu alții"(2).

Ordinea și stabilitatea socială presupun toleranță și respect reciproc între subiectele care participă la relațiile sociale. Exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale nu trebuie să contravină ordinii existente în viața socială: coexistența libertăților și protecția socială sunt cele două comandamente care stau la baza limitelor edictate de dreptul pozitiv"(3). Dificultatea constă în a găsi soluțiile cele mai potrivite care să armonizeze interesele individuale și interesul public și să garanteze totodată drepturile și libertățile fundamentale în situațiile în care s-ar putea limita sau restrânge exercițiul acestora.

În relația dintre drepturi și libertăți, pe de o parte, și societate pe de altă parte, s-au conturat două atitudini extreme: sacrificarea drepturilor și libertăților în interesul ordinii sociale, sau preemitența drepturilor și libertăților, chiar dacă astfel sunt sacrificate interesele și ordinea socială(4). Niciuna dintre aceste soluții nu este justificată de imperativele unei autentice democrații și cerința realizării echilibrului și armoniei sociale. Reglementările constituționale, pentru a fi eficiente, trebuie să realizeze un echilibru între cetățeni și autoritățile publice, apoi între autoritățile publice și desigur, cetățeni. Trebuie, de asemenea, să se asigure protecție individului contra ingerințelor arbitrare ale statului în exercitarea drepturilor și libertăților sale(5). De aceea, limitele impuse drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să fie adecvate unui scop legitim, acesta putând fi: protecția societății, a ordinii sociale, economice și politice, a ordinii de drept, sau pentru protecția drepturilor altora. Limitele nu trebuie să lipsească de conținut drepturile însăși, ci să garanteze exercitarea acestora în asemenea situații.

Existența unor limite pentru exercitarea unor drepturi fundamentale este justificată de protecția constituțională sau de protecția prin instrumente juridice internaționale a unor importante valori umane sau statale. Cu toate acestea, nu este admisibil ca în numele acestor valori autoritățile statale să limiteze discreționar și abuziv exercitarea drepturilor care la rândul lor sunt garantate constituțional. În acest caz s-ar putea ajunge la distrugerea democrației sub pretextul apărării ei.

Principiul proporționalității, înțeles ca relație adecvată între măsurile prin care se limitează exercițiul drepturilor și libertăților omului, situația de fapt și scopul legitim urmărit reprezintă un criteriu pentru determinarea acestor limite, evitarea excesului de putere, dar și o garanție a drepturilor consacrate constituțional(6). În doctrină, instrumente juridice și jurisprudență, limitele drepturilor și libertăților fundamentale au fost diferențiate după mai multe criterii.

O primă distincție este aceea dintre limită și limitarea drepturilor fundamentale(7). Astfel, limita este un element de conținut al dreptului și este necesară pentru exercitarea sa. Spre deosebire, limitarea (restrângerea) îngrădește exercitarea unui drept prin măsuri dispuse de autoritățile statale competente în vederea unui scop legitim. Un alt autor(8) consideră că sunt limite impuse drepturilor și libertăților fundamentale pentru a facilita realizarea lor, iar pe de altă parte, limite care au ca scop "protecția societății, a ordinii ei social-economice și politice, precum și a ordinii de drept"(9). Limitele care derivă dintr-un astfel de scop pot fi absolute, impuse de exigențele vieții sociale, în toate situațiile pentru protecția valorilor esențiale ale statului și societății, iar pe de altă parte relative, cele care nu se aplică de o manieră generală și permanentă, ci fie numai unora dintre drepturi și libertăți, fie numai într-un anumit timp sau într-o situație determinată, fie numai anumitor subiecte(10).

În opinia noastră putem distinge: a) condiții de exercitare a drepturilor și libertăților care se regăsesc în chiar conținutul juridic și definiția constituțională a acestora; b) restrângeri, derogări, suspendări, pierderea dreptului, care au un caracter de excepție și temporar, fiind măsuri dispuse de autoritățile statale în vederea protejării sau realizării unui scop legitim.

Ingerința statului în exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale se poate realiza în principiu prin restrângerea și suspendarea exercițiului unor drepturi sau prin derogări. Aceste modalități sunt reglementate în constituții și instrumente juridice internaționale. Evitarea oricărui abuz al autorităților statului și garantarea drepturilor și libertăților fundamentale în astfel de situații, impune reglementarea constituțională, dar și în instrumente juridice internaționale a condițiilor care justifică aplicarea unor astfel de măsuri.

Există constituții care reglementează instituția restrângerii exercițiului unor drepturi în anumite situații(11), posibilitatea suspendării unor drepturi sau libertăți(12) sau cazurile în care datorită exercitării abuzive a unui drept se pierde exercițiul acestuia(13).

Constituția României impune condiții privind exercitarea unor drepturi sau libertăți. Astfel, libertatea de circulație se exercită în condițiile stabilite de lege

[art. 25, alin. (1)]. Persoana fizică poate să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică, sau bunele moravuri [art. 26,

alin. (2)]; dreptul persoanei de a avea acces la informații de interes public nu poate fi îngrădit, dar nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională. [art. 31 alin. (3)]; dreptul la grevă poate fi exercitat numai în condițiile legii, care stabilește limitele acestuia [art. 43, alin. (2)]; conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege [art. 44, alin. (1)]; libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei sau dreptul la propria imagine [art. 30, alin. (6)]; întrunirile se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără niciun fel de arme (art. 39).

Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți este reglementată de dispozițiile art. 53 din Constituție. Acestea sunt dispoziții de principiu, care se referă la măsurile dispuse de stat prin lege sau ordonanțe de guvern, ce reprezintă ingerințe în exercitarea unor drepturi garantate constituțional. Pentru a nu aduce atingere substanței dreptului, aceste măsuri sunt temporare și de asemenea, pentru a fi constituționale, trebuie să respecte cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 53. Există însă și dispoziții constituționale care restrâng exercițiul unor drepturi, restrângerile având un caracter permanent. Restrângerile sunt de regulă specifice conținutului juridic al dreptului consacrat constituțional. Astfel, exercitarea libertății individuale poate fi restrânsă prin percheziție, reținere sau arestare

(art. 23). Inviolabilitatea domiciliului poate fi restrânsă în condițiile prevăzute de art. 27, alin. (2). Dispozițiile art. 36, alin. (2), interzic unor categorii de persoane dreptul de vot. Dispozițiile art. 40, alin. (3), interzic unor categorii profesionale dreptul de a face parte din partide politice.

Există diferențe între restrângeri, iar pe de altă parte derogări care pot viza exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale. Restrângerile sunt măsuri considerate necesare într-o societate democratică, aplicate în scopul realizării unui interes public sau pentru a ocroti drepturile și libertățile altora. În acest sens, dispozițiile art. 18 din Convenție, arată că: "restrângerile ... nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute."

Cu toate aspectele particulare, rezultate din Constituție sau din instrumente juridice internaționale, pot fi identificate condiții comune pentru legitimitatea restrângerilor: să fie prevăzute de lege, să fie necesare într-o societate democratică, să nu fie discriminatorii, să fie adecvate cel puțin unuia dintre scopurile prevăzute expres de lege precum și situației care le justifică. Respectarea acestor condiții trebuie realizată cumulativ. În acest fel drepturile fundamentale sunt garantate și se înlătură ingerința arbitrară a autorităților statale în exercitarea lor.

Derogările sunt îngrădiri mai ample ale drepturilor și libertăților fundamentale și pot fi dispuse de către state în situații excepționale. Restrângerile pot viza, în principiu, orice drept fundamental, spre deosebire de măsurile derogatorii care pot avea ca obiect numai unele drepturi ale omului, garantate de instrumente juridice internaționale. Din instrumentele juridice internaționale, la care am făcut referire, rezultă că derogările, pentru a nu fi arbitrare, trebuie să respecte următoarele condiții: să fie aplicate numai în situații excepționale; să fie strict adecvate la situația de fapt; să fie compatibile cu celelalte obligații pe care statele părți le au potrivit dreptului internațional public; să nu fie discriminatorii; statele care fac uz de dreptul de derogare să anunțe forurile internaționale competente. Există și drepturi garantate în mod absolut (drepturi absolute) în sensul că nu se admit restrângeri sau derogări. Evident, ne referim la dreptul la viață; dreptul de a nu fi supus torturii, nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...