Universul Juridic nr. 10/2016

Arbitrabilitatea litigiilor în materia drepturilor de proprietate intelectuală
de Florea Sonia

12 octombrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Problema arbitrabilității litigiilor în materia drepturilor de proprietate intelectuală raportată la reglementarea procedurii arbitrale prin dispozițiile Codului de procedură civilă

1. Competența tribunalului arbitral de a soluționa litigii de proprietate intelectuală

Codul de procedură civilă definește arbitrajul ca jurisdicție alternativă având caracter privat(1).

Întreaga procedură a arbitrajului asigură flexibilitate și dă posibilitatea părților de a controla desfășurarea acesteia. Părțile litigante și tribunalul arbitral pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul comun, cu condiția respectării ordinii publice, a bunelor moravuri și a dispozițiilor imperative ale legii.

Învestirea tribunalului arbitral se face în temeiul voinței părților și în limitele voinței părților, potrivit convenției arbitrală, care poate fi încheiată sub forma unei clauze compromisorii(2), fie sub forma unui compromis(3).

Compromisul poate fi încheiat în scris, în orice moment, chiar dacă litigiul se află deja pe rolul unei instanțe(4) și chiar în fața tribunalului arbitral(5).

Hotărârea pronunțată de tribunalul arbitral este obligatorie și definitivă numai pentru părțile litigante(6).

Încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești(7). Convenția arbitrală este lovită de nulitate sau este inoperantă(8) în cazul în care părțile convin să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile care privesc [...] drepturile asupra cărora părțile nu pot să dispună(9). Hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului(10).

În materia drepturilor de proprietate intelectuală, procedura arbitrală oferă multiple avantaje, în special prin caracterul confidențial și celeritatea acesteia.

Flexibilitatea reglementării privind învestirea tribunalului arbitral prin convenție arbitrală permite ca cererile arbitrale să fie întemeiate fie pe contracte privind exploatarea drepturilor (contracte de cesiune, de licență, de editare, de franciză etc.), fie pe săvârșirea faptei ilicite de contrafacere, în afara oricărei legături contractuale anterioare între părți, dacă părțile convin în scris, chiar în fața tribunalului arbitral, ca soluționarea litigiului să se facă de către acesta.

1.1. Competența tribunalului arbitral de a soluționa litigii privind drepturi de proprietate intelectuală de natură nepatrimonială. În privința litigiilor în materia drepturilor de proprietate intelectuală, o primă problemă este aceea dacă acestea sunt arbitrabile(11), în raport de calificarea drepturilor litigioase ca drepturi de care părțile pot să dispună(12).

Răspunsul la întrebarea dacă părțile pot dispune de drepturile de proprietate intelectuală impune clarificarea naturii juridice a drepturilor, și anume dacă acestea sunt drepturi moniste, transmisibile în totalitate sau drepturi dualiste, care conferă titularului prerogative patrimoniale (drepturi cu conținut economic) și nepatrimoniale (drepturi morale).

În ce privește drepturile de proprietate industrială, prerogativele nepatrimoniale sunt rareori exercitate de titulari. În măsura în care aceste drepturi fac obiectul unor contracte de exploatare încheiate cu terții, de principiu, soluționarea litigiilor născute în executarea contractelor este posibilă pe calea arbitrajului. Rezerva pe care o facem are în vedere problema dacă tribunalul arbitral este competent să se pronunțe cu privire la problema valabilității dreptului invocat de reclamant, în majoritatea cazurilor invocată în apărare de către pârât(13).

Problema naturii dualiste sau moniste a drepturilor de proprietate intelectuală este relevantă în special în ce privește dreptul de autor și dreptul conex, care pot face obiectul contractelor de exploatare cu titlu oneros.

1.1.1. Dacă dreptul de autor sau conex este analizat ca drept dualist, atunci titularul poate transmite terțului numai parțial dreptul său, și anume prerogativele cu conținut patrimonial. Pot fi soluționate litigiile privind încălcarea drepturilor patrimoniale și nepatrimoniale pe calea arbitrajului?

Aparent, răspunsul nu poate fi decât negativ în ce privește drepturile morale de autor, deoarece acestea sunt netransmisibile, inalienabile, și intră în categoria drepturilor de care părțile nu pot să dispună(14). Dacă tribunalul arbitral este sesizat cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe încălcări ale drepturilor de natură nepatrimonială, acesta ar urma să decline competența, prin hotărâre împotriva căreia nu se poate formula acțiunea în anulare(15).

La o analiză mai atentă, observăm că, dacă titularul dreptului nu poate dispune cu privire la dreptul moral însuși, acesta poate dispune cu privire la creanța născută ca urmare a încălcării dreptului său, ceea ce ar permite arbitrabilitatea litigiilor născute în legătură cu drepturile de autor(16).

În doctrina italiană, potrivit unei opinii(17), drepturile morale de autor sunt excluse de la arbitraj, iar potrivit unei alte opinii(18), autorul poate dispune de dreptul moral de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, astfel că acesta poate fi arbitrabil.

1.1.2. Dacă dreptul de autor sau conex este analizat ca drept monist, atunci titularii pot dispune de toate prerogativele protejate legal, iar tribunalul arbitral este competent, în toate cazurile, să soluționeze litigii născute în legătură cu executarea contractelor de exploatare a drepturilor(19).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...