Universul Juridic nr. 10/2015

Unele considerații privind ocrotirea juridico-penală a patrimoniului
de Ristea Ion

06 octombrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

INTRODUCERE

Ocrotirea patrimoniului prin normele de drept penal a constitut dintotdeauna un obiectiv prioritar al oricărui sistem de drept, patrimoniul reprezentând o valoare socială importantă pentru orice persoană fizică sau juridică, de care depinde atât satisfacerea cerințelor curente, dar mai ales prosperitatea la nivel individual, precum și micro sau macro-social.

În istoria dreptului penal român, infracțiunile contra patrimoniului a ocupat un loc important, fiind printre cele mai de seamă reglementări juridico-penale.

Astfel, vechile noastre legiuiri penale, începând cu pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru învățături, din 1646) și Matei Basarab (Îndreptarea legii, din 1652), continuând cu Pravila lui Alexandru Ipsilante (1780), Pravila lui Andronache Donici (1817), Legiuirea Caragea (1819) și sfârșind cu condicele penale ale lui Alexandru Sturza (1826), în Moldova și a lui Barbu Știrbei (1850) în Muntenia, conțineau dispoziții referitoare la infracțiunile privind patrimoniul.

Codul penal de la 1864(1) cuprindea în Titlul IV - Crime și delicte în contra particularilor, Capitolul II intitulat "Crime și delicte contra proprietăților" (art. 306-380), cu următoarele secțiuni: Secțiunea I - Furturi, Secțiunea II - Tâlhării, Secțiunea III - Strămutare sau desființare de hotare, Secțiunea IV - Despre abuz de încredere, Secțiunea V - Înșelăciunea sau excrocheria, Secțiunea VI - Bancruta, Secțiunea VII - Jocuri de noroc, loterii, turburări și fraude întrebuințate la licitații publice, Secțiunea VIII - Destrucțiuni, degradațiuni și alte pagube, și Secțiunea IX - Crime și delicte care pun în pericol viața a mai multor persoane. Constatăm că în grupul infracțiunilor contra proprietății erau incluse și unele infracțiuni care aveau numai indirect legătură cu ocrotirea avutului(2) .

Codul penal de la 1936(3) (Codul penal Carol al II-lea) a prevăzut în Cartea II, Titlul XIV - Crime și delicte contra patrimoniului (art. 524-573), Capitolul I - Furtul, Capitolul II - Tâlhăria și pirateria (Secțiunea I - Tâlhăria; Secțiunea II - pirateria), Capitolul III - Delicte contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii (Secțiunea I - Abuzul de încredere, Secțiunea II - Gestiunea frauduloasă, Secțiunea III - Exploatarea slăbiciunilor persoanelor incapabile, Secțiunea IV - Însușirea lucrurilor pierdute și deținerea pe nedrept, Secțiunea V - Abuzul de încredere profesională, Secțiunea VI - Frauda creditorilor, Secțiunea VII - Înșelăciunea), Capitolul IV - Strămutarea de hotare, desființarea semnelor de hotar, stricăciuni și alte turburări aduse proprietății, Capitolul V - Jocul de noroc, loterie și specula contra economiei publice. În anul 1950, în acest titlu a fost introdus un capitol nou având denumirea de "Unele infracțiuni contra avutului obștesc" (art. 5361-5362) care au suferit diferite modificări în anii următori.

Constatăm că în Codul penal de la 1936 cadrul infracțiunilor contra patrimoniului a fost restrâns, în sensul că infracțiunile care în mod nepotrivit au fost înglobate acestui cadru în Codul penal de la 1864, au fost incluse în alte titluri corespunzătoare obiectului lor juridic.

Codul penal de la 1968(4) , intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 a reglementat infracțiunile contra patrimoniului în Titlul III intitulat "Infracțiuni contra avutului personal sau particular", incluzând următoarele fapte prevăzute de legea penală: furtul (art. 208), furtul calificat (art. 209), pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă (art. 210), tâlhăria (art. 211), pirateria (art. 212), abuzul de încredere (art. 213), gestiunea frauduloasă (art. 214), înșelăciunea (art. 215), însușirea bunului găsit (art. 216), distrugerea (art. 217), distrugerea calificată (art.218), distrugerea din culpă (art. 219), tulburarea de posesie (art. 220) și tăinuirea (art. 221). De asemenea, acest cod penal, pentru a fi apărate relațiile sociale specifice proprietății socialiste, în Titlul IV a reglementat separat "Infracțiuni contra avutului obștesc" (art. 223-235), incluzând aceleași infracțiuni ca în Titlul III, fiind în plus infracțiunea privind delapidarea (art. 223). Ulterior, acest cod penal, datorită evoluției social-politice și economice interne și internaționale, a suferit mai multe modificări; semnificativ în acest sens este Legea nr. 140/1996(5) care a abrogat infracțiunile contra avutului obștesc (art. 223-235) și a incriminat infracțiunea de delapidare în art. 2151 C. pen.

CUPRINS

Noul Cod penal adoptat prin Legea nr. 286/2009(6) și pus în aplicare prin Legea nr.187/2012(7) a reglementat infracțiunile contra patrimoniului în Titlul II, grupate în cinci capitole, ținând seama de situațiile de fapt în care se pot găsi bunurile ca entități patrimoniale, cât și de caracterul sau natura acțiunilor ilicite prin care pot fi modificate aceste situații de fapt, după cum urmează:

În Capitolul I, reglementează faptele de furt prin descrierea conținuturilor următoarelor infracțiuni: furtul, furtul calificat, furtul în scop de folosință.

Furtul simplu (art. 228) are, în principal, același conținut ca în Codul penal în vigoare. Deosebire există la nivel sancționator, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute în noul Cod penal sunt mai reduse (6 luni - 3 ani) în raport cu limitele prevăzute în art. 208 din Codul penal (1-12 ani).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...