Universul Juridic nr. 7/2016

Auditul public intern
de Onet Cristina

28 iulie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. Considerații introductive privind auditul intern

1. Auditul public intern este un proces căruia i s-a atribuit această de numire relativ recent, însă, în activitatea practică, el a existat cu mult timp înainte, chiar dacă sub alte denumiri.

Actuala accepțiune a termenului de audit poate fi plasată din punct de vedere istoric în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, atunci când, pentru a fi cotate la bursă, companiile americane trebuiau auditate de către auditori externi, costurile acestor servicii fiind mari și sub presiunea recesiunii generând un efort financiar substanțial. Certificarea situațiilor financiare și verificarea conturilor contabile și a bilanțului contabil erau efectuate de către Cabinete de Audit Extern care erau independente și care pentru a-și realiza atribuțiile trebuiau să efectueze câteva operațiuni pregătitoare cum ar fi: inventarierea patrimoniului, verificarea conturilor sintetice și analitice, verificarea soldurilor și a componenței acestora, verificarea prin sondaj a documentelor justificative, verificarea corectitudinii stabilirii obligațiilor fiscale etc.

Toate aceste lucrări pregătitoare presupuneau un consum ridicat de timp și muncă care genera costuri ridicate ale auditării. Pentru a diminua aceste costuri companiile au început să-și organizeze structuri proprii de audit intern care aveau ca sarcină principală efectuarea lucrărilor pregătitoare certificării, astfel încât responsabilitățile contractuale ale Cabinetelor de Audit Extern s-au restrâns la certificarea situațiilor financiare și supervizarea activității companiilor. După trecerea crizei economice companiile au păstrat în continuare structurile de audit intern care și-au lărgit sfera de activitate, și-au modificat și diversificat obiectivele astfel încât a apărut în timp ideea necesității unei funcții de audit în interiorul companiilor. Deoarece apariția funcției de audit intern este legată din punct de vedere istoric de activitatea de certificare a conturilor, această funcție va păstra mult timp în memoria colectivă conotații financiar-contabile.

Apariția acestei funcții în cadrul organizațiilor și recunoașterea necesității auditului intern a avut drept consecință apariția și dezvoltarea profesiei de auditor intern. În mod firesc s-a pus apoi problema asocierii profesionale și a standardizării activităților pe care auditorii interni le desfășurau.

Astfel, în anul 1941 în orașul Orlando din statul Florida, SUA, se creează The Institute of Internal Auditors (IIA) care este recunoscut internațional. La acest organism aderă apoi Marea Britanie, Franța, Suedia, Norvegia, Danemarca și alte state, astfel încât în prezent sunt afiliate peste 90 de institute naționale ale auditorilor interni și membri din peste 120 de țări.

2. În România auditul intern a apărut relativ târziu și asociat cu conceptul de control intern, astfel încât și în prezent distincția dintre cele două concepte este dificil de făcut mai ales în domeniul practic. Această situație este explicabilă, în domeniul public, deoarece odată cu apariția Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern, entitățile publice obligate prin lege la organizarea structurilor de audit intern au "transformat" în auditori pe angajații care până la acea dată au lucrat în controlul intern, astfel încât în conștiința publică s-a produs asocierea între audit intern și control intern, confundându-se. Din păcate această stare de confuzie este perpetuată și de către management, care nu folosește la întreaga sa valoare funcția de audit prin înțelegerea și valorificarea recomandărilor făcute de auditori și perceperea activității acestora ca un sprijin în identificarea și controlul riscurilor, în asigurarea privind funcționalitatea sistemului managerial și de control.

3. Auditul intern ca profesie a evoluat și s-a redefinit de-a lungul timpului pentru a se adapta la modificările contextuale și pentru a răspunde cerințelor noi ale entităților.

Dacă la început auditul intern s-a concentrat pe probleme de natură financiar-contabilă, în prezent obiectivele auditului intern s-au deplasat spre identificarea principalelor riscuri ale entităților și evaluarea sistemelor de control și management ale acestora.

Activitatea de audit intern se desfășoară pe baza unui cadru de referință recunoscut la nivel global, care este adaptat permanent la modificările contextuale și la particularitățile legislative ale fiecărei țări, pe baza regulilor specifice fiecărui domeniu de activitate și având în vedere particularitățile culturii organizaționale ale entității auditate.

Dat fiind ritmul schimbărilor globale in profesia de auditor intern, în 2006 Consiliul de Administrație al (Consiliul) Institutului Auditorilor Interni (IIA) a stabilit un comitet internațional de coordonare și un grup de lucru pentru revizuirea Cadrului de Practici Profesionale (PPF) și structura de norme IIA care însoțește procesele conexe.

Rezultatul a fost un nou Cadru Internațional de Practici Profesionale (IPPF - Internațional Professional Practices Framework) și un Consiliu de Practici Profesionale (PPC) restructurat. PPC coordonează aprobarea și publicarea normelor IPPF, după cum se specifică în declarația privind misiunea consiliului, actualizată și aprobată de Consiliu în iunie 2007.

Scopul specific al IPPF este să organizeze normele autorizate IIA astfel încât acestea să poată fi accesate ușor și la timp și să întărească, în același timp, poziția IIA de organism de standardizare pentru profesia de audit intern la nivel global. Prin înglobarea practicii curente de audit intern și prin posibilitatea de dezvoltare viitoare, IPPF are rolul să asiste practicienii și factorii interesați la nivel mondial, astfel încât aceștia să reacționeze la piața în dezvoltare a serviciilor de audit intern de calitate superioară.

Cele trei elemente obligatorii ale IPPF sunt Definiția Auditului Intern, Codul de etică și Standardele Internaționale pentru Practica Profesională a Auditului Intern (Standardele).

Cele trei elemente puternic recomandate de IPPF sunt Documentele de poziție, Îndrumarele practice (modalități practice de aplicare) și Ghiduri practice.

Auditorii interni sunt obligați să cunoască și să respecte acest cadru de referință, în acest fel organizațiile și organismele de reglementare fiind asigurate de profesionalismul auditorilor interni.

II. Definirea conceptului de audit intern

4. Auditul intern, ca funcție a organizației, a cunoscut un proces de evoluție caracterizat prin transformări consecutive generate de modificarea contextului economic și legislativ, dar și de evoluția nevoilor managementului. Acest proces de evoluție a determinat în timp modificări conceptuale, în prezent conceptul fiind stabilizat, definirea auditului intern fiind o normă obligatorie impusă de Cadrul Internațional de Practici Profesionale (IPPF).

5. În anul 1999 IIA din SUA a emis o definiție a auditului intern la care s-a ajuns în urma unui amplu studiu efectuat cu ajutorul unui număr de 800 de studenți care au fost coordonați de auditori din universitățile australiene. În consecință, auditul intern a fost definit ca fiind "o activitate independentă și obiectivă, care dă unei organizații o asigurare în ceea ce privește gradul de control deținut asupra operațiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăți operațiunile și contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această organizație să-și atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică și metodică, procesele sale de management al riscurilor, de control și de conducere a întreprinderii, și făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea."

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...