Universul Juridic nr. 11/2015

Caracterul oneros al contractului de ipotecă în noul Cod civil
de Rizoiu Radu

17 noiembrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Introducere. Unul dintre caracterele mai puțin discutate ale contractului de ipotecă privește natura sa oneroasă sau gratuită. Deși a analizat în detaliu controversele privind natura oneroasă sau gratuită a garanțiilor personale, cu câteva excepții(1), doctrina a preferat să omită(2) această analiză în cazul garanțiilor reale(3). Doar recent a fost deschisă o dezbatere cu privire la această tematică(4).

Legea nu oferă un text special care să dea răspuns la această problemă. Pot fi însă utilizate dispozițiile care consacră afectarea ipotecii la executarea unei obligații (art. 2343 noul C. civ.), cele care menționează caracterul accesoriu al ipotecii (art. 2344 noul C. civ.) sau cele care enumeră elementele esențiale ale contractului de ipotecă (art. 2372 noul C. civ.).

Problema a (re) venit în atenția doctrinei după ce au existat unele opinii jurisprudențiale(5) care au calificat ipoteca drept un act cu titlu gratuit. Chiar și doctrina recentă(6) bazată pe dispozițiile noului Cod civil a reiterat ideea caracterului gratuit al ipotecii. Această calificare a fost utilizată cu un scop limitat, dar efectele sale pot fi mult mai largi. Prin urmare, considerăm că analiza caracterului oneros sau gratuit al contractului de ipotecă merită (în continuare) o analiză specială.

2. Raportul cu contractul de credit. Dreptul real de ipotecă este menit a asigura executarea unei obligații (art. 2343 noul C. civ.). Contractul de ipotecă reprezintă izvorul dreptului real de ipotecă imobiliară (art. 2378 noul C. civ.) sau mobiliară (art. 2387 noul C. civ.). Prin urmare, prin contractul de ipotecă, constituitorul dă naștere (în sensul că transferă către creditorul ipotecar) unui drept real asupra unor elemente de activ din propriul său patrimoniu. De cele mai multe ori, ipoteca este constituită pentru garantarea unui credit. Noțiunea de "credit"(7) trebuie însă privită într-un sens larg, drept orice obligație de plată a unei sume de bani sau a altor bunuri de gen afectată de un termen suspensiv (art. 2167 noul C. civ.).

Orice tip de obligație poate fi garantată cu ipotecă (art. 2369 noul C. civ.). La o privire mai atentă însă, se observă că numai obligațiile patrimoniale (art. 31 noul C. civ.) pot constitui suportul ipotecii. Astfel, textul de deschidere al Titlului XI din noul Cod civil stabilește în mod programatic faptul că "garanțiile reale [sunt] destinate să asigure îndeplinirea unei obligații patrimoniale" (art. 2323 noul C. civ.). O serie de texte întăresc această concluzie. De exemplu, contractul de ipotecă trebuie să menționeze o "sumă" [art. 2372 alin. (1) noul C. civ.], deci o valoare care să fie atribuită obligației garantate. Apoi, ipoteca este constituită în anticiparea executării sale [art. 2345 alin. (2) noul C. civ., art. 817 noul C. proc. civ.], care nu se poate efectua decât pentru o creanță lichidă (art. 2430 noul C. civ.), adică evaluabilă în bani, deci patrimonială(8) . Nu în ultimul rând, în urma executării, creditorul ipotecar primește o sumă de bani (art. 2459 noul C. civ., art. 864 noul C. proc. civ.) sau un bun (activ patrimonial) (art. 2460 noul C. civ.) în vederea stingerii creanței ipotecare.

Atât gajul, cât și ipoteca, fiind menite să asigure îndeplinirea unei obligații patrimoniale (art. 2323 noul C. civ.), au fost mereu văzute ca având un titlu oneros subînțeles(9) . Din păcate, această relație de simbioză (accesorialitate) dintre ipotecă și obligația garantată a oprit o analiză mai aprofundată a caracterelor specifice contractului de ipotecă. Mai mult, natura duală a ipotecii (drept real și raport contractual) a dat naștere unei analize sincretice a instituției, eclipsând de multe ori caracteristicile izvorâte din natura contractuală(10) .

3. Raportul juridic relevant (cazul cauțiunii reale). În configurația normativă impusă de noul Cod civil, ipoteca poate avea o structură clasică, implicând un creditor (ipotecar) și un debitor (ipotecar), sau una tripartită, în care constituitorul ipotecii (garant ipotecar) este altă persoană decât debitorul obligației principale și fiecare este diferit de persoana creditorului ipotecar (art. 2366 noul C. civ.). Operațiunea tripartită poartă numele de cauțiune reală(11) .

Datorită asemănărilor de structură cu garanția personală, cauțiunea reală a ridicat uneori problema caracterului gratuit(12) , în ceea ce privește raportul dintre garantul ipotecar și debitorul principal. Unii autori au operat în mod clar distincția dintre caracterul oneros al ipotecii propriu-zise și caracterul gratuit al cauțiunii reale(13) . Față de admisibilitatea expresă (art. 2280 noul C. civ.) a fideiusiunii acordate cu titlu oneros(14) , credem că o afirmație tranșantă în privința caracterului eminamente gratuit al cauțiunii reale este (în actualele condiții) cel puțin hazardată(15) .

Trebuie însă făcute anumite precizări în ceea ce privește raporturile juridice care se nasc în cazul unei cauțiuni reale. Având în vedere relația triunghiulară care o definește, cauțiunea reală dă naștere la trei raporturi juridice distincte. Astfel, între creditorul ipotecar și debitorul obligației ipotecare există un raport care dă naștere unui drept de creanță. Între creditorul ipotecar și garantul ipotecar există un raport derivat din constituirea dreptului real de ipotecă. În sfârșit, între debitorul obligației principale și garantul ipotecar există un raport juridic în baza căruia garantul (terț față de obligația principală) acceptă să se oblige în mod propriu (prin afectarea unui bun care îi aparține) față de creditorul ipotecar. Patrimoniul său suportă o sărăcire prin dispariția unui drept real (de garanție) care se transferă către creditorul ipotecar.

Atunci când se afirmă că este de natura cauțiunii reale ca ea să fie acordată cu titlu gratuit, se are în vedere numai raportul ce se naște între debitorul principal și garantul ipotecar(16). Și în aceste cazuri, practica demonstrează că gratuitatea nu este cel mai frecvent tipar al cauțiunii reale. Într-adevăr, de cele mai multe ori, garanții ipotecari au un interes personal(17) ca debitorul să beneficieze de un credit îmbunătățit. În aceste condiții, nici măcar raportul dintre debitor și garantul ipotecar nu mai este unul cu titlu gratuit...

* Articol extras din Radu Rizoiu, Contractul de ipotecă în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, 2015, București

(1) Unii autori au încercat o tratare detaliată a temei. A se vedea I. Dogaru (coord.), Drept civil. Teoria generală a actelor cu titlu gratuit, Ed. All Beck, București, 2005, pp. 588-597, unde se analizează caracterul de act dezinteresat al contractului de gaj reglementat de Codul civil de la 1864. Alții au preferat doar să afirme caracterul oneros al contractului. A se vedea: A.-M. Găină, Garanțiile reale mobiliare de executare a obligațiilor civile și comerciale, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 140; F. Ciutacu, Garanțiile de executare a obligațiilor. Garanțiile personale și garanțiile reale, Ed. Themis Cart, Slatina, 2006, p. 472.

(2) Nici chiar lucrările dedicate analizei contractului de garanție reală (ipotecă) mobiliară nu menționează acest criteriu. Pentru "proba negativă", a se vedea: I. Teves, Contractul de garanție reală mobiliară, în Juridica nr. 8/2000, p. 292; L. Mocanu, Garanțiile reale mobiliare, Ed. All Beck, București, 2004, pp. 60-64; E. Poenaru, Garanțiile reale mobiliare, Ed. All Beck, București, 2004, pp. 110-115.

(3) A se vedea J. Mestre, E. Putman, M. Billiau, Droit commun des sûretés réelles, în J. Ghestin, Traité de droit civil, LGDJ, Paris, 1996, p. 258.

(4) Dezbaterea a pornit de la repunerea în discuție a problemei [R. Rizoiu, Ce este ipoteca mobiliară (II). Despre contractul de ipotecă, în RRDP nr. 5/2012, pp. 174-182], care a fost urmată de critici mai mult (I. Sferdian, Discuții asupra unora dintre caracterele juridice ale contractului de ipotecă mobiliară, în lumina Codului civil în vigoare, în Dreptul nr. 12/2014, pp. 87-94) sau mai puțin (A.A. Moise, Regimul juridic al privilegiilor și al ipotecilor imobiliare, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pp. 344-358, citată în continuare "Teză") severe.

(5) A se vedea C. Ap. Timișoara, s. civ., dec. nr. 570 din 1 iunie 2009, disponibilă la adresa www.jurisprudenta.org, Jurindex 20105911849.

(6) A se vedea P. Vasilescu, Drept civil. Obligații, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 163.

(7) A se vedea P. de Lestapis, La notion juridique de crédit. Étude de droit français, Imprimerie Bière, Bordeaux, 1940, pp. 168-172.

(8) În materia creditului, chiar și obligațiile de a face sunt caracterizate ca având natură patrimonială. Cu privire la obligația "de respectare a planului de rambursare credit" ca obligație patrimonială, a se vedea C. Ap. Craiova, s. com., dec. nr. 160 din 7 iulie 2010, în RDC nr. 11/2010, pp. 135-137.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...