Universul Juridic nr. 4/2015

Răspunderea persoanelor care au determinat starea de insolvență (III)
de Hotca Mihai Adrian

16 aprilie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

4. Raportul dintre răspunderea civilă și cea penală

4.1. Principii. Conform art. 169 alin. (8) din Legea nr. 85/2014, aplicarea dispozițiilor alin. (1) ale acestui articol referitoare la angajarea răspunderii civile a persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracțiuni. Această normă consacră regula independenței substanțiale a dreptului penal fahță de dreptul civil, deoarece, dacă faptele descrise de art. 169 alin. (1) întrunesc și condițiile tragerii la răspundere penală, persoanele care le-au comis urmează să fie sancționate penal, cu toate că au fost deja trase la răspundere civilă pentru aceste fapte.

Printre infracțiunile avute în vedere de dispozițiileart. 169 alin. (8) se numără, în primul rând, cele prevăzute în Codul penal (de pildă, bancruta frauduloasă sau gestiunea frauduloasă), dar și cele sancționate de alte acte normative, cum ar fi Legea nr. 31/1990 - spre exemplu, folosirea creditului în interes personal [art. 272 alin. (1) lit. (b) ]. Însă cele mai multe discuții le-a suscitat corelația dintre bancruta frauduloasă și faptele cuprinse în art. 169 alin. (1) din Lege.

Problema raportului dintre acțiunea civilă și cea penală pentru faptele ce au determinat insolvența și care realizează atât condițiile tragerii la răspundere penală, cât și pe cele ale angajării răspunderii civile este veche, ea datând din vremea când fost adoptat Codul comercial. Această problemă se rezumă, de fapt, la a stabili cum funcționează raportul dintre acțiunea publică penală de tragere la răspundere penală a bancrutarului și acțiunea privată civilă rezultată ca urmare a săvârșirii faptei prin care a fost cauzată starea de insolvență a debitorului.

Practica judiciară și literatura de specialitate nu au dat încă un răspuns, care să se impună definitiv prin forța argumentelor, în privința raportului (corelației) dintre acțiunea penală și acțiunea civilă. Mai exact, nu s-a dat un răspuns care să fie general acceptat referitor la autoritatea (puterea) hotărârilor judecătorești pronunțate în materie penală și civilă. De asemenea, nu a fost soluționată unitar nici problema privind posibilitatea sancționării distincte a unor fapte incriminate care intră în conținutul complex al infracțiunii de bancrută frauduloasă.

Potrivit art. 1.365 C. civ., "instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite" (s.n.), iar în temeiul art. 28 C. proc. pen., "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite" [alin. (1) ](1) . "Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia" [alin. (2) ](2) .

Din interpretarea sistematică și logico-juridică a art. 1.365 C. civ. și a art. 28 C. proc. pen., corelând textele supuse interpretării și folosind, totodată, argumentul per a contrario, rezultă că hotărârea instanței civile are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, dar în privința altor elemente decât a celor două prevăzute de art. 28 C. proc. pen. (existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o).

Totuși, sub aspectul vinovăției, instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal. Cum se corelează, totuși, cele două norme: potrivit art. 1.358 C. civ., "pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi", iar potrivit art. 1.357 alin. (2) C. civ., "autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

Luând în considerare dispozițiile legale prezentate mai sus, în practică sunt posibile situații în care, din punct de vedere penal, să fie constatată lipsa vinovăției, deoarece fapta constituie infracțiune numai dacă este comisă cu o anumită formă de vinovăție (de pildă, fapta constituie infracțiune numai dacă este comisă cu intenție), dar din punct de vedere civil să fie identificate elementele unei culpe ușoare sau ale unei culpe profesionale, dacă este vorba despre prejudicii cauzate de profesioniști. În aceste din urmă cazuri este firesc ca instanța civilă să nu fie legată de hotărârea penală.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...