Universul Juridic nr. 9/2015

Violarea de domiciliu. Legea penală mai favorabilă (Curtea de Apel Brașov, decizia nr. 21/A/2014) - comentariu
de Ghigheci Cristinel

06 septembrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Curtea de Apel Brașov

- decizia penală nr. 21/A din 27 februarie 2014 -

Instanța a reținut că, prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, inculpații C.G.G. și Ț.C.F. au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. 1968, și tentativă la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968, faptele constând în aceea că, în data de 15 octombrie 2011, în jurul orei 22:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, au pătruns prin efracție în locuința persoanelor vătămate M.A. și M.A., de unde au încercat să sustragă o sumă de bani, părăsind imobilul fără a sustrage nimic, întrucât au fost surprinși de martorul M.I.

Dacă potrivit încadrării juridice realizate conform Codului penal din 1968, faptele inculpaților constituiau o pluralitate de infracțiuni, în forma concursului real, în noua reglementare reprezintă o singură infracțiune, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b), d), alin. (2) lit. b) noul C. pen., comiterea furtului prin violare de domiciliu devenind o împrejurare agravantă, care conferă faptei caracter calificat.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...