Universul Juridic nr. 12/2016

Cauza Gäfgen vs. Germania - hotărâre turnantă a jurisprudenței CEDO în materia excluderii probelor obținute nelegal în procesul penal
de Botic Sebastian

05 decembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Cauza Gäfgen vs. Germania(1) rămâne, la mai bine de 6 ani de la pronunțare, în continuare una dintre cele mai controversate spețe, nu în ultimul rând datorită crimei odioase care a născut-o, asupra cărora Curtea s-a aplecat. Deopotrivă, poate fi privită asemeni unui decizii gonfalonier, purtând însemnele și mărcile ce definesc forma actualmente maximală pe care excluderea probelor o cunoaște în jurisprudența CEDO. Aceste liminare considerațiuni ne îndeamnă să o defalcăm aici, având un ochi mereu ațintit spre articulațiile sale subtile, apte să devoaleze rațiunea pe care regula exclusiunii tinde să o întrupeze.

1. Situații de fapt

Victima, un băiețel în vârstă de 11 ani, fiul unui bancher din Frankfurt de pe Main, avea să-l cunoască pe Magnus Gäfgen, născut în 1975, student la Facultatea de Drept din oraș, prin intermediul surorii sale. La 27 septembrie 2002, reclamantul a atras victima, în apartamentul său din Frankfurt pe Main pretextând că sora acestuia lăsase acolo o vestă, unde l-a ucis prin sufocare. Ulterior, Gäfgen a depus la reședința părinților victimei o scrisoare prin care cerea o răscumpărare de un milion de euro, lăsând să se înțeleagă că băiețelul a fost răpit de mai multe persoane, iar aceștia urmau să își revadă copilul doar dacă ofereau un milion de euro răpitorilor și dacă aceștia reușeau să plece din țară. După expedierea scrisorii ce privea răscumpărarea, reclamantul s-a urcat în mașină și s-a deplasat la un heleșteu aflat la aproximativ o oră distanță de oraș și situat pe o proprietate privată, unde a ascuns cadavrul victimei sub un ponton.

În data de 30 septembrie 2002, în jurul orei 01:00 dimineața, Gäfgen a primit răscumpărarea cerută într-o stație de tramvai, moment la care poliția, alertată anterior, a început activitatea specifică de filare, în urma căreia a constatat că reclamantul a depus o parte din răscumpărare în câteva conturi bancare, restul sumei până la concurența valorii primite inițial fiind ascunsă în apartamentul său. În după-amiaza aceleiași zile, poliția a procedat la arestarea sa pe aeroportul din Frankfurt de pe Main. Pe măsură ce Gäfgen ajungea la secția de poliție unde era preluat de ofițerul de cercetare penală M., care l-a informat că era suspectat de răpire, citindu-i drepturile cu privire la apărare, cu precizarea expresă a dreptului de a păstra tăcerea și de a consulta un avocat, colegii lui M. cercetau apartamentul său unde au găsit jumătate din suma primită ca răscumpărare și o notă ce dovedea planificarea infracțiunii. În timpul audierii în fața lui M., și după ce i s-a permis consultarea unui avocat, reclamantul declară că victima a fost răpită de alte două persoane și a fost ascunsă într-o colibă din apropierea unui lac.

A doua zi dimineață, la data de 1 octombrie 2002, înainte ca M. să ajungă la muncă, directorul adjunct al Poliției din Frankfurt de pe Main, după câteva tentative nereușite în cursul nopții anterioare făcute unor subordonați, a ordonat altui ofițer de poliție să-l amenințe pe reclamant cu suferințe grave și, dacă se impune, să i le și provoace, pentru a-l determina să spună unde este victima. Acest din urmă ofițer a urmat îndeaproape ordinul și l-a amenințat pe Gäfgen cu suferințe grave pe care i le va aplica o persoană special antrenată în acest sens dacă nu spune unde se află copilul. În opinia reclamantului, contrazisă de poziția statului german, același lucrător de poliție l-ar fi amenințat că va fi închis într-o celulă cu doi bărbați de culoare masivi care să-l abuzeze sexual. De asemenea, Gäfgen susține, în contradictoriu cu guvernul german, că polițistul l-ar fi lovit cu mâna de mai multe ori în zona pieptului și l-ar fi scuturat astfel încât i-a fost înfrântă rezistența fizică și s-ar fi lovit, o dată, cu capul de perete.

Ca urmare a amenințărilor și în fața unui pericol perceput ca grav și iminent, reclamantul a indicat locul în care se află victima, într-un ecart de timp ce nu depășea 10 minute; a fost apoi condus pe sit, unde, după ce a fost adusă o cameră video și filmat, a arătat locul precis în care se afla trupul băiețelului. Gäfgen a susținut ulterior că a fost forțat să meargă desculț prin pădure până la locul în care a lăsat cadavrul victimei, susținere contrazisă de statul german. Poliția a descoperit cadavrul victimei exact în locul indicat, sub pontonul heleșteului, și a identificat, în urma cercetării criminalistice, urme de cauciucuri lăsate de autovehiculul reclamantului la fața locului. Fiind interogat de către M. cu ocazia efectuării drumului de întoarcere la sediul poliției, a admis că a răpit și ucis victima, indicând subsecvent alte locații de unde au fost recuperate caietele de școală ale victimei, rucsacul și hainele acesteia, împreună cu mașina de scris de care Gäfgen s-a folosit când a întocmit cererea de răscumpărare. Autopsia realizată asupra cadavrului victimei a confirmat că aceasta a fost omorâtă prin sufocare. Reclamantul a confirmat declarațiile în fața organelor de cercetare penală și la data de 4 octombrie 2002, precum și în 14, respectiv 17 octombrie 2002, în fața procurorului, apoi la 30 ianuarie 2003 în fața unui judecător al tribunalului regional.

2. Procedurile în fața instanțelor naționale

La data de 9 aprilie 2003, la primul termen de judecată în fața Tribunalului Regional din Frankfurt pe Main, Gäfgen a introdus două cereri preliminare, pentru încetarea urmăririi penale și luarea deciziei de inadmisibilitate a probelor, ultima fiind echivalenta cererii de suprimare din sistemul american. În cazul primei cereri, și-a motivat poziția prin susținerea că, în timpul audierii și înainte de a da declarațiile, a fost amenințat cu grave suferințe și abuz sexual, ceea ce implică încălcarea gravă a prevederilor art. 136a C. proc. pen. german. În ceea ce privește a doua cerere, rațiunea ei stă, din punctul de vedere al reclamantului, în efectului continuu (Fortwirkung) al amenințării cu violență din cadrul procedurii penale, care lipsește de fiabilitate probele ce decurg din declarațiile sale. De asemenea, probele materiale ce au decurs din afirmațiile sale trebuie, în lumina principiului fructelor pomului otrăvit, excluse din probatoriu.

Instanța, deși a constatat încălcări a drepturilor inculpatului raportat atât la C. proc. pen. german, cât și la Constituție, a considerat că procedurile nu sunt blocate și pot continua, întrucât utilizarea metodelor de investigație nelegale nu au limitat într-atât drepturile inculpatului luând în considerare gravitatea acuzațiilor. În ceea ce privește a doua cerere, instanța a admis existența efectului continuu și a dispus ca toate declarațiile date de reclamant în fața poliției, a procurorului și a judecătorului să fie excluse din procesul penal, singura cauză capabilă să rupă lanțul efectului continuu ar fi constat într-un avertisment de manieră specială, o "informație calificată" (qualifizierte Belehrung), anume dacă acuzatului i s-ar fi comunicat înaintea fiecărei audieri că declarațiile obținute ca urmare a constrângerii nu pot fi folosite împotriva sa. Cu toate acestea, instanța nu a făcut și următorul pas logic de a exclude și probele derivate, în speță corpul victimei și rezultatul autopsiei, invocând nevoia de cumpănire între forma pe care a luat-o încălcarea drepturilor sale și gravitatea infracțiunii.

În prima sa declarație după ce a fost informat calificat în legătură cu drepturile sale, Gäfgen a recunoscut în fața instanței că a ucis victima, precizând inițial că nu aceasta a fost intenția sa, dar la finalul procesului revenind asupra afirmațiilor, declarând că aceasta a fost intenția sa de la început. Prin hotărârea pronunțată la 28 iulie 2003, Tribunalul Regional din Frankfurt de pe Main l-a condamnat pe Magnus Gäfgen la pedeapsa detențiunii pe viață pentru, inter alia, uciderea și răpirea victimei. Pe lângă declarațiile date în cursul judecății, opinia judecătorilor a fost formată și prin coroborarea cu mărturia surorii victimei, scrisoarea de răscumpărare trimisă și nota cu privire la organizarea crimei ce a fost descoperită în apartamentul reclamantului. În legătura cu latura subiectivă, instanța a reținut că mobilul crimei și justificarea sumei de bani pretinse ca răscumpărare se justifică din nevoia de a-și nutri imaginea autocreată de avocat tânăr și de succes.

Ceea ce este de maximă importanță în motivarea primei instanțe este aserțiunea acesteia după care, chiar în lipsa mărturisirii date în fața acesteia, ar fi fost găsit vinovat pentru infracțiunea praeterintenținată (răpirea cu cerere de răscumpărare urmată de moartea victimei) întrucât fusese ținut sub observație din momentul în care a ridicat banii, care au fost apoi găsiți în urma percheziției legale efectuate, exista raportul autopsiei și s-au prelevat urmele de cauciuc ale mașinii reclamantului.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...