Universul Juridic nr. 11/2015

Medierea în domeniul asigurărilor și în domeniul bancar
de Magureanu George

17 noiembrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Multitudinea de raporturi juridice dintre unitățile de credit și de asigurări și cei care apelează la acestea, generează în mod inevitabil și conflicte de interese. În astfel de cazuri însă, nici unitatea de credit ori de asigurări și nici clientul nu sunt interesați ca soluționarea litigiului care s-a născut să dureze mult sau să fie public, așa cum se întâmplă folosind procedura de drept comun a instanțelor judecătorești(1), judecătorul fiind chemat să soluționeze cu putere de lege disputa dintre stat și individ sau cea născută doar între persoanele fizice, pronunțând o hotărâre la finalul unui proces judiciar, prin care până la urmă se stabilește care dintre părți câștigă și care pierde.

În multe dintre aceste cazuri, este de preferat o soluționare fără publicitate, care să se desfășoare cu celeritate și să nu ducă la o ruptură definitivă între cele două părți, uneori părțile având legături tradiționale de afaceri sau fiind interesate în menținerea acelor legături, medierea răspunzând pe deplin acestor cerințe, mai ales în situația cauzelor transfrontaliere, care sunt deosebit de complexe din cauza legislațiilor naționale diferite, a cheltuielilor și regimul lingvistic.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 192/2006, medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate și se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile(2) , prin așa-numitul "proces fără procedură"(3) . Medierea are la bază încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile [art. 1 alin. (2) din lege].

Efortul de a înlocui procedura aplicabilă instanțelor judecătorești cu alternativa medierii, este de natură să preîntâmpină acțiunea în justiție, dacă rezolvarea prin acordul de voință al parților va duce la încheierea conflictului apărut între unitatea de credit sau de asigurări și clientul acestora.

Ca urmare, scopul medierii, dacă avem în vedere prevederile legii menționate și ale Directivei (IP/08/628) a Parlamentul European(4) privind medierea în dreptul civil și dreptul comercial, este acela de a facilita și promova modalitățile alternative de soluționare a conflictelor, cu mai multă rapiditate, eficiență și confidențialitate. Înțelegerea la care ajung părțile, în cazul în care acceptă medierea, este considerată ca având aceeași valoare cu însăși hotărârea judecătorească, părțile fiind sfătuite să se prezinte în fața notarului sau să urmeze procedurile judiciare specifice statului membru în vederea punerii în aplicare a înțelegerii dintre ele, obținută prin mediere. Directiva a avut în vedere, așa cum am mai menționat, caracterul confidențial al medierii și a făcut referire la durata medierii și la termenele de prescripție, insistând pe asigurarea accesului la justiție în situația în care prin mediere nu se ajunge la soluționarea conflictului.

Medierea fiind admisibilă în dreptul civil și dreptul comercial, cu excepția drepturilor strict personale precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege, este admisibilă și cu privire la conflictele din domeniul bancar și al asigurărilor, indiferent de valoarea sau natura neînțelegerii dintre părțile aflate în conflict, persoane fizice sau juridice. Medierea acoperă nu doar conflictele comerciale, ci și pe cele de muncă, de familie, sănătate sau educație și altele. În aceste condiții, raporturile dintre instituțiile de credit ori de asigurări și clienții lor, nu puteau să nu fie incluse în categoria celor supuse medierii, dacă apar conflicte ce se impun a primi o soluție legală dar într-un termen mult mai scurt și cu confidențialitatea ce caracterizează acest tip de raporturi.

Procedura medierii poate soluționa o problema în fază incipientă, părțile putând evita ajungerea la o criză a relației dintre acestea și evita o procedură în care împrejurările de fapt și de drept nu necesită aplicarea tuturor etapelor și fazelor procedurii de drept comun, a administrării unor probe ce necesită timp îndelungat și costuri mari, a casării cu trimitere, inclusiv a căilor de atac, care și ele necesită timp și costuri suplimentare.

Medierea poate avea ca obiect soluționarea în tot sau în parte a litigiului. Dacă părțile au încheiat o înțelegere parțială și au soluționat conflictul numai cu privire la acesta, pentru aspectele nesoluționate prin mediere orice parte se poate adresa instanței competentă din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale. Această posibilitate există și în cazul eșuării medierii sau de depunere a contractului de mediere de către una dintre părți

Procedura de mediere se declanșează la încheierea contractului dintre părți, în condițiile de formă și de fond prevăzute la art. 45 și următoarele din Legea nr. 192/2006.

Dacă părțile încheie contract de mediere anterior declanșării procedurii judiciare, potrivit prevederilor art. 49 din lege, termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului, până la închiderea procedurii de mediere.

Dacă între părți există o clauză anterioară apariției conflictului de mediere privind un eventual litigiu în relațiile juridice ce se desfășoară între ele, judecătorul trebuie să le reamintească părților de existența convenției. Refuzul acestora de a soluționa conflictul prin mediere, nu poate constitui motiv pentru respingerea cererii adresată instanței de judecată, ca inadmisibilă sau prematură. Pentru această procedură de informare, judecătorul trebuie să fie convingător și, la rândul său, să fie convins de utilitatea și eficacitatea medierii.

În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că ideea medierii obligatorii a constituit un subiect de dispută la nivelul multor state, un punct cheie în modul de reglementare legală în diferite sisteme de drept, cât și în practica instanțelor judecătorești, iar materializarea ei în dispoziții legale obligatorii a avut efecte diferite: abandonarea impunerii legale a medierii, menținerea dispoziției de obligare de la adoptarea ei și în prezent și respectiv abrogarea acestei norme imperative(5).

Austria, Germania, Canada, Senegal se numără printre statele care au dispoziții de mediere obligatorie în anumite tipuri de conflicte, pentru celelalte medierea fiind facultativă, lăsată la decizia părților(6). Alte dispoziții privind obligativitatea medierii se găsesc în legea adoptată în Malta la 16 decembrie 2003, limitat însă la litigiile de separare a părților, care se pot prezenta în fața instanței numai dacă medierea a eșuat, dispoziții similare regăsindu-se în legislația cehă, cu referire la protecția socială și juridică a copiilor, lege adoptată în 1999(7).

Majoritatea opiniilor sunt în sensul de a lăsa caracterului facultativ al medierii, de a respecta principiul autodeterminării, libertatea părților de a decide cu privire la disputa dintre ele. Părțile trebuie să decidă însă în cunoștință de cauză, după informarea lor, asupra modalității de soluționare a conflictului, după ce au înțeles care sunt avantajele soluționării conflictului prin mediere sau pe calea unei acțiuni care, de multe ori, trebuie să parcurgă toate etapele impuse de procedura civilă, etape de care în anumite situații mai simple nu ar fi nevoie.

Ample analize cu privire la evoluția medierii au fost făcute în țară și în străinătate, atât sub aspect legislativ, cât și a aplicării practice. Au fost menționate blocajele și instrumentele de eficientizare a acestei modalități de soluționare a disputelor, cu referire expresă la medierea în Anglia și Țara Galilor(8).

Dacă părțile recurg la mediere după sesizarea instanței de judecată, potrivit prevederilor art. 62 din lege instanța de judecată va suspenda judecarea cauzei civile la cererea părților, pe durata desfășurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere, cererea de repunere pe rol fiind scutită de taxa de timbru. Legea a impus mediatorului ca soluționarea disputei în cel mult 3 luni de la data începerii procedurii de mediere. Și după acest termen medierea poate fi continuată însă fără a mai avea ca efect suspendarea termenului de perimare.

* Articol extras din volumul Conferinței internaționale "Procesul civil și executarea silită. Teorie și practică" - Tîrgu Mureș 2015, coord. Eugen Hurubă, Ed. Universul Juridic, București, 2015.

(1) Pentru mai multe detalii privind procedura de soluționare a litigiilor de către instanțele judecătorești, a se vedea: V. M. Ciobanu, M. Nicolae și colaboratori, Noul Cod de procedură civilă comentat pe articole, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 547 și urm. ; I. Leș, Tratat de drept procesual civil, vol. I, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 652 și urm. ; G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 319 și urm.; M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. I și II, Ed. Universul Juridic, București, 2013; I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. Europa Nova, București, 1997, p. 5 și urm.; Fl. Măgureanu, Drept procesual civil, ediție revăzută, modificată și completată, inclusiv cu prevederile aduse de Legea nr. 138/2014, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 275 și urm.

(2) Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, a fost publicată în M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006. A fost modificată, inclusiv prin Legea nr. 255/2013, publicată în M. Of. nr. 515 din 14 august 2013. A se vedea și Consiliul de Mediere, Tabloul mediatorilor autorizați din 25 aprilie 2015, publicat în M. Of. nr. 321bis din 12 mai 2015.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...