Universul Juridic nr. 10/2015

Considerații privind restrângerile capacității persoanei care se încadrează în muncă
de Babeanu-Macarescu Ana Maria

20 octombrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Referințe articol: Babeanu-Macarescu Ana Maria, Articole, Contract de munca, Dreptul Muncii și Dialogului Social, Premium

Existența omului în societate nu a putut fi niciodată concepută ca fiind separată de muncă. Munca(1), văzută ca o activitate creatoare de valori materiale și spirituale, a fost întotdeauna o modalitate de formare și exprimare a personalității umane, dar și o necesitate pentru satisfacerea nevoilor sociale(2). Fiecare individ are dreptul să muncească, să își aleagă liber profesia, meseria sau ocupația, precum și locul de muncă(3), fără a putea fi obligat să muncească în mod forțat(4).

Cu toate acestea, există situații în care capacitatea juridică a persoanei suportă anumite constrângeri reglementate expres și restrictiv de lege în scopul ocrotirii persoanei sau al apărării unor interese generale ale societății. În dreptul muncii aceste restrângeri sau limitări sunt cunoscute sub denumirea de incompatibilități. Incompatibilitățile nu se prezumă, nu pot fi deduse prin analogie și nici nu pot fi extinse, ele fiind reglementate în mod expres și restrictiv de lege și având caracter de excepție. Totodată, prin incompatibilitate nu trebuie să înțelegem interdicția(5) de a presta orice fel de muncă sau activitate, ci doar inadmisibilitatea ocupării unui anumit post sau unei funcții ori a prestării unei anumite munci sau activități în condițiile expres determinate. În sens contrar, așa cum s-a precizat de către Curtea Constituțională în decizia nr. 45/1995(6), se încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituția României(7). Normele care instituie incompatibilități au caracter imperativ, astfel încât orice încadrare în muncă făcută cu nerespectarea lor este nulă(8).

Incompatibilitățile de a încheia un contract de muncă nu sunt prevăzute în Codul muncii, ele regăsindu-se în alte acte normative care aparțin legislației muncii (de regulă în statutele de personal), dar și în legislația administrativă, civilă sau penală(9) .

1. Incompatibilități referitoare la vârsta minimă pentru încadrarea în muncă

Luând în considerare specificul și dificultățile anumitor posturi, funcții ori ocupații, legiuitorul a prevăzut unele excepții cu privire la vârsta minimă a persoanelor la încadrarea în muncă. Dacă în mod normal capacitatea de muncă se obține la împlinirea vârstei de 16, respectiv 15 ani(10), în unele cazuri legea stabilește o vârstă mai ridicată, chiar o vârstă maximă, la încadrarea în muncă, iar în altele restrângerile se materializează în unele condiții de studii, vechime în muncă, stagiu.

Spre exemplu, potrivit art. 38 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și persoanelor(11) , pentru încadrarea în muncă a personalului cu atribuții de pază, legea impune îndeplinirea următoarelor condiții: persoana să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani. În articolul următor ce se înțelege prin personal cu atribuții de pază, respectiv: agenți de pază, portari, controlori de acces, supraveghetori, însoțitori de valori sau alte persoane stabilite ori desemnate de conducerea unității să asigure instruirea, controlul și coordonarea activității de pază.

De asemenea, în cazul al asistenților personali ai persoanelor cu handicap(12), cadrelor didactice, muncitorilor portuari(13), al personalului navigant pentru navele de navigație interioară care arborează pavilion român(14), ghizilor de turism(15), salvator montan(16), persoanele angajate în posturile de salvare și prin ajutor de pe plajă și în ștranduri(17) se cere vârsta de minimă de 18 ani împliniți.

Legea nr. 1/2011 a educației naționale prevede în art. 233 alin. (2) faptul că din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care îndeplinesc condițiile de studii prevăzute de lege, care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor, o conduită morală conformă deontologiei profesionale și sunt apte din punct de din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției. Deducem că nu pot fi cadre didactice, decât persoanele care au împlinit cel puțin vârsta de 18 ani.

O situație asemănătoare este și cea a funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor pentru care pot dobândi această calitate dacă îndeplinesc condițiile de studii și vechime prevăzute de lege, au capacitate deplină de exercițiu și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției(18).

Sunt prevăzute restrângeri ale capacității de muncă și în cazul funcționarilor publici, deși aceștia nu sunt salariați și nu se supun prevederilor Codului muncii. Astfel, la angajare ei trebuie să aibă 18 ani împliniți și capacitate deplină de exercițiu(19) .

În situația gestionarilor se cere împlinită vârsta de 21 de ani la încadrarea în muncă(20); în scopul obținerii atestatului de profesor de legislație rutieră și de instructor de conducere auto(21) se cere vârsta de cel puțin 25 de ani.

Există și cazuri în care legea prevede o vârstă maximă pentru încadrarea în muncă: persoanele care doresc să urmeze cursuri de calificare profesională în profesia de ghid de turism local trebuie să nu aibă peste 65 de ani(22).

* Articol publicat în revista Pro Patria Lex nr. 2/2014.

(1) Termenul (provenit din limba slavonă - monka) are mai multe sensuri: în sens principal, înseamnă o activitate îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale, dar și rezultatul acestei activități - folos material, bun agonisit prin lucru, câștig, profit; în sens secundar prin muncă se înțelege ocupație, îndeletnicire, efort de a realiza ceva; a se vedea și T. Tănăsescu, Protecția internațională a drepturilor omului. Curs universitar, Ed. Sitech, Craiova 2011, pp. 83-84 - drept recunoscut de Carta social europeană

(2) Al. Athanasiu, L. Dima, Dreptul muncii, Ed. All Beck, București, 2005, p. 1.

(3) A se vedea art. 41 alin. (1) din Constituția României.

(4) Art. 42 alin. (1) din Constituția României. Art. 212 C. pen. prevede: fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele prevăzute de dispozițiile legale, la prestarea unei munci împotriva voinței sale sau la o muncă obligatorie se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.

(5) Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, interdicția este acea prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...