Universul Juridic nr. 9/2016

Considerații în legătură cu subiectele obligațiilor fiscale
de Trailescu Alin

07 septembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Noțiunea și particularitățile obligației fiscale

Definiția obligației fiscale

Din dispozițiile art. 1164 C. civ. rezultă că prin noțiunea de "obligație" se înțelege, în general, acea "legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată".

Astfel, obligația civilă a fost definită în doctrină(1) ca reprezentând "raportul juridic în care o parte, numită creditor, are dreptul de a pretinde celeilalte părți, numită debitor, să execute prestația sau prestațiile la care este îndatorat, sub sancțiunea constrângerii de stat".

Datorită asemănării(2) cu obligațiile civile, putem defini obligațiile fiscale ca reprezentând acele raporturi juridice în care debitorii sunt îndatorați la prestații specifice, impuse de normele juridice fiscale, sub sancțiunea forței coercitive a statului.

Particularitățile obligațiilor fiscale

Obligațiile fiscale, deși se aseamănă cu obligațiile civile, nu se confundă cu acestea din urmă întrucât, așa cum s-a arătat în doctrină(3), natura și regimul lor juridic sunt diferite.

1. Astfel, obligațiile fiscale se disting prin faptul că intervin în legătură cu o activitate de interes public privitoare la administrarea(4) impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. În schimb, obligațiile civile privesc interesele private, și nu pe cele publice.

2. Fiind de interes public, obligațiile fiscale își au izvorul în lege (lato sensu)(5), existența și îndeplinirea lor nefiind lăsată la latitudinea părților raportului juridic fiscal. Detaliind, obligațiile fiscale sunt (pre)stabilite in abstracto prin lege și se nasc (ex lege) în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează(6), stabilirea lor in concreto având loc în condițiile legii, după caz, de organele fiscale prin acte administrative fiscale, denumite decizii de impunere, sau de contribuabilii îndatorați, prin acte unilaterale denumite declarații fiscale(7), care sunt asimilate deciziilor de impunere. În schimb, obligațiile civile izvorăsc, așa cum s-a arătat în doctrină(8), din acte juridice civile, mai ales convenții civile, și din fapte juridice civile.

3. Astfel, obligațiile fiscale își găsesc reglementarea în normele de drept public, mai exact de drept fiscal. În schimb, după cum se știe, obligațiile civile sunt reglementate de normele dreptului privat.

4. Intervenind în sfera dreptului public, obligațiile fiscale sunt raporturi de putere publică, care se caracterizează prin faptul că părțile implicate în aceste raporturi juridice nu se află pe poziție de egalitate juridică, ci în relații de subordonare. În schimb, în raporturile obligaționale civile, părțile sunt pe poziție de egalitate juridică. Concretizând, părțile raporturilor obligaționale fiscale sunt, pe de o parte, statul sau, după caz, unitățile administrativ-teritoriale, reprezentate de organele fiscale, în calitate de purtătoare ale puterii publice, învestite cu prerogative de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume ce se fac venit la bugetul public; și, pe de altă parte, contribuabilii(9) - adică persoanele fizice ori juridice sau orice altă entități fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, precum și orice altă persoană care dobândește drepturi și obligații în cadrul acestui raport juridic. În cazul raporturilor obligaționale fiscale, organele fiscale, reprezentând statul și unitățile administrativ-teritoriale, sunt supraordonate contribuabililor, chiar și în ipoteza în care aceștia din urmă au calitatea de creditori în cadrul unor asemenea raporturi juridice (spre pildă, atunci când solicită restituirea unei sume de bani de la bugetul statului sau de la bugetul local). O particularitate a raporturilor juridice fiscale este și aceea că, așa cum s-a arătat(10) în doctrina de specialitate, statul și, respectiv, unitățile administrative-teritoriale au, de regulă, calitatea de creditori, iar contribuabilii pe cea de debitori.

5. Datorită acestei relații de autoritate, organele fiscale pot emite acte unilaterale de constrângere a contribuabililor în cazul în care aceștia nu-și îndeplinesc obligațiile, fără să fie necesară intervenția instanței de judecată sau a altor organe ale statului. Spre pildă, organele pot emite decizii privind instituirea sechestrului asigurătoriu sau popririi asigurătorii asupra averii contribuabililor dacă există indicii că aceștia se sustrag de la plata impozitelor și taxelor pe care le datorează; De asemenea, organele fiscale pot pune în executare silită deciziile de impunere comunicate contribuabililor, fără intervenția instanței de judecată ori a executorilor judecătorești de drept comun. În schimb, obligațiile civile se duc la îndeplinire, în caz de neînțelegere a părților, prin mijlocirea instanței de judecată sau organelor de constrângere ale statului.

6. Obligațiile fiscale constituie, în același timp, creanțe fiscale, relația dintre acestea fiind inseparabilă. Spre pildă, obligației contribuabilului de a plăti impozite conform legii îi corespunde creanța organului fiscal de a încasa aceste impozite.

7. Obligațiile fiscale (stricto sensu(11)) - în sensul de plată a unei sume de bani la buget - au, prin esență, caracter pecuniar, constând într-o obligație de a face. Și în doctrină s-a arătat că obligația fiscală - în sensul restrâns al acestei noțiuni - are ca obiect o prestație de a da o sumă de bani(12), spre deosebire de obligațiile civile care pot avea ca obiect o prestație de a da, a face sau a nu face.

Părțile raporturilor obligaționale fiscale - element al acestor raporturi juridice

Raporturile de obligații fiscale au - la fel ca raporturile de obligații civile - patru elemente componente, și anume: subiectele, conținutul, obiectul și sancțiunea.

În cazul raporturilor de obligații fiscale, aceste elemente se caracterizează prin trăsături specifice, iar în continuare ne vom referi doar la subiectele acestor raporturi juridice.

Astfel, părțile obligațiilor fiscale sunt, așa cum prevede art. 17 alin. (1) C. proc. fisc.: statul; unitățile administrativ-teritoriale; subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor; contribuabilii; precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

a. Statul este parte în raporturile de obligații fiscale care au legătură cu administrarea bugetului de stat. În cadrul acestor raporturi juridice, statul este reprezentat, așa cum prevede art. 17 alin. (3) C. proc. fisc., de Ministerul Finanțelor Publice - ca autoritate fiscală centrală(13) , prin organele fiscale(14) , acestea fiind: Agenția Națională de Administrare Fiscală(15) și unitățile subordonate cu personalitate juridică, și anume de direcțiile generale regionale ale finanțelor publice(16) , în cadrul cărora funcționează următoarele structuri fără personalitate juridică: direcții regionale vamale; administrațiile județene ale finanțelor publice; servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale; birouri vamale de interior și de frontieră(17) . În cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a organizat și funcționează și Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, în cadrul căreia funcționează direcțiile regionale antifraudă fiscală, care au atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală(18) .

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...