Universul Juridic nr. 12/2015

Despre declararea judecătorească a morții și efectele acesteia
de Munteanu Cornelia

08 decembrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Preliminarii

Sfârșitul personalității juridice este fixat în momentul morții, care schimbă poate viața în destin (Malraux), dar face din corpul uman un lucru(1). Moartea unei persoane - ca și nașterea - este un eveniment important. Așa se explică de ce el trebuie adus la cunoștința statului și a publicului. Morții îi sunt atașate multiple efecte. Astfel, moartea atrage încetarea căsătoriei, este momentul în care se deschide succesiunea defunctului, patrimoniul acestuia fiind cules de către moștenitorii acestuia etc.(2).

Între viață și moarte există o serie de situații care țin de îndoială și pentru care legiuitorul a instituit un regim de protecție, regim care se va putea finaliza cu o hotărâre declarativă de moarte. Codul civil se referă la persoana dispărută în mai multe articole, dar numai în contextul declarării judecătorești a morții. Mai trebuie adăugat că, așa cum vom vedea, numai scurgerea timpului nu autorizează declararea judecătorească a morții.

Moartea fizic constatată presupune înfățișarea și examinarea cadavrului; dacă însă cadavrul nu poate fi înfățișat, moartea persoanei va fi declarată prin hotărâre judecătorească.

Pot exista situații în care nu se poate constata în mod direct moartea unei persoane și deci nu se poate elibera certificat de deces. Există însă în atari situații serioase motive să se creadă că acea persoană nu mai este în viață (uneori certitudini). De pildă, un incendiu a mistuit un imobil în care locuia o persoană care nu a mai apărut, dar nici cadavrul nu a fost găsit; sau un ostaș pe front a călcat pe o mină fiind pulverizat sub ochii camarazilor. Sunt apoi situații în care existența unei persoane, față de care nimeni nu contestă că s-a născut, devine incertă; de pildă, o persoană lipsește de timp îndelungat fără a mai da niciun semn de viață.

Este evident că asemenea împrejurări amânate sine die aduc prejudicii celor apropiați, dar deopotrivă și terților; succesiunea nu poate fi deschisă, soțul rămas nu se poate recăsători, ocrotirea minorilor este afectată, creditorii nu-și pot satisface creanțele etc. De aceea se impune clarificarea situației celui dispărut prin declararea judecătorească a morții.

De altă parte, ipoteza unei reapariții a celui declarat mort fiind întotdeauna posibilă, legiuitorul reglementează această ipoteză în art. 54-57 C. civ.: efectele hotărârii declarative de moarte încetează, cel reapărut își va recupera bunurile, dar în anumite cazuri căsătoria va rămâne desființată.

Actualmente declararea judecătorească a morții își are sediul în art. 49-57 C. civ., art. 943-950 noul Cod de procedură civilă(3) .

2. Cazurile de declarare judecătorească a morții

Legiuitorul distinge două cazuri: A) un caz general de declarare judecătorească a morții; B) două cazuri speciale de declarare a morții prezumate; le vom analiza pe rând.

A) Cazul general. Articolul 49 C. civ. are următorul cuprins: " (1) În cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că a încetat din viață, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin 2 ani de la data primirii ultimelor informații sau indicii din care rezultă că era în viață"(4) . O astfel de acțiune este imprescriptibilă. Ea poate fi pornită de orice persoană care poate să demonstreze un interes legitim în legătură cu moartea persoanei dispărute, precum și de către procuror în baza

art. 92 C. proc. civ.(5)

Este deci necesar să stabilim în prealabil momentul de când începe să curgă acest termen. Legea spune că el începe să curgă de la data ultimelor informații sau indicii din care rezultă că persoana a cărei declarare a morții se cere era în viață.

Calcularea termenului. Termenul de doi ani de la data ultimelor știri despre persoana dispărută este o condiție de fond pentru declararea judecătorească a morții.

Proba privind data primirii ultimelor informații se va face, după caz, în două feluri:

- când există dovezi certe privind ziua ultimelor informații sau indicii; în această situație proba se va face prin înscrisuri, martori, scrisori etc.;

- când nu există asemenea dovezi cu privire la ziua ultimelor știri și când data se va stabili potrivit art. 49 alin. (2) C. civ.

Acest text prevede: "(2) Dacă data primirii ultimelor informații sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socotește de la sfârșitul lunii în care s-au primit ultimele informații sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârșitul anului calendaristic".

Rezultă că, în această a doua variantă, termenul de doi ani se calculează, după caz, de la: a) ultima zi a lunii; b) ultima zi a anului calendaristic în care s-au primit ultimele știri că persoana era în viață.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...