Universul Juridic nr. 10/2015

Particularități privind partajul bunurilor comune ale soților în caz de divorț
de Cionca A. Iustin

12 octombrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Partajul bunurilor comune ale soților în cazul divorțului pe cale administrativă sau procedură notarială

Legea nr. 202/2010 pentru accelerarea soluționării proceselor(1) , în avanpremiera intrării în vigoare a actualului Cod civil și a Codului de procedură civilă, a realizat o liberalizare semnificativă a desfacerii căsătoriei prin divorț, dând prioritate divorțului prin acordul soților(2) .

În acord cu unele opinii exprimate în doctrină(3), întâietatea divorțului prin acordul soților, în raport cu divorțul la cererea unuia dintre ei, constituie o soluție firească. Astfel, în temeiul unor importante acte normative internaționale(4), căsătoria trebuie analizată atât ca un drept fundamental al persoanei care a ajuns la vârsta nubilă, cât și ca un act juridic prin care este exercitat acest drept și care se încheie exclusiv prin consimțământul viitorilor soți. Privită astfel căsătoria, apare absolut firesc ca, de principiu, desfacerea acesteia să fie întemeiată pe acordul soților. Finalmente, în noul context normativ, divorțul la cererea unuia dintre soți este o modalitate de excepție, la care se poate recurge doar atunci când desfacerea căsătoriei sau diverse cereri accesorii acesteia au caracter litigios.

Pe de altă parte, în acord cu unele opinii exprimate în literatura de specialitate(5), apreciem că posibilitățile sporite conferite soților de a solicita desfacerea căsătoriei prin acordul lor nu trebuie privite ca o încurajare, din partea statului, a procesului de disoluție a familiei. Dimpotrivă, împrejurarea că viitorii soți cunosc ab initio posibilitatea legală de a cere desfacerea căsătoriei prin acordul lor, fără a fi supuși unor condiții restrictive și unei proceduri greoaie și costisitoare, este de natură să estompeze vechea percepție despre familie, de capcană juridică, în care intrarea este lesnicioasă și ieșirea dificilă. Aceste măsuri legislative, dublate de acțiuni economice, sociale și educative eficiente, ar trebui să contribuie la realizarea dezideratului de familie ca ".. element natural și fundamental al societății..", evocat de importante acte normative internaționale(6) și promovat în doctrina de specialitate(7).

Potrivit art. 375 alin. (1) C. civ., constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soților este de competența ofițerului de stare civilă ori a notarului public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților.

Deci, sub aspect teritorial, suntem în prezența unei competențe alternative(8).

Prin "locul căsătoriei" urmează să înțelegem "locul unde s-a încheiat căsătoria", conform art. 279 C. civ., adică localitatea în care se află sediul ofițerului de stare civilă în a cărei rază administrativ-teritorială și-a avut domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți. Prin excepție, cu aprobarea primarului, căsătoria se poate încheia de un alt ofițer de stare civilă, cu obligația înștiințării primăriei de domiciliu sau de reședință a viitorilor soți, în vederea publicării declarației de căsătorie.

Soluția stabilirii competenței ofițerului de stare civilă sau a notarului public de la locul încheierii căsătoriei este rațională. Într-adevăr, fiindcă în acest loc se află registrul actelor de stare civilă în care a fost înregistrat actul juridic al căsătoriei, se evită tergiversarea înscrierii certificatului de divorț în actul căsătoriei.

În schimb, competența ofițerului de stare civilă sau a notarului public de la locul ultimei locuințe comune a soților a fost determinată de preocuparea legiuitorului de a nu supune soții la cheltuieli suplimentare de timp și bani, dar și de importanța pe care, în prezent, legiuitorul o acordă "locuinței familiei".

Cu toate acestea, având în vedere că locuința, spre deosebire de domiciliu sau reședință, nu se caracterizează prin obligativitate, stabilitate și unicitate, de facto, soții au posibilitatea discreționară de a stabili competența teritorială a oricărui ofițer de stare civilă sau notar public. Față de această situație, pentru a simplifica lucrurile, s-ar fi putut adopta soluția competenței teritoriale a oricărui ofițer de stare civilă sau notar public de a constata divorțul prin acordul soților.

Potrivit art. 375 alin. (1) teza I C. civ., cererea de divorț se depune de soți împreună. Chiar dacă, sub aspect semantic, nu există identitate între "depunerea" și "semnarea" cererii, urmează să acceptăm că depunerea cererii de către soți împreună presupune, deopotrivă, semnarea cererii de către ei și prezența acestora în fața ofițerului de stare civilă sau a notarului public cu ocazia înregistrării cererii de divorț.

În lipsa unor norme speciale, pentru identitate de rațiune, cererea adresată ofițerului de stare civilă sau notarului public trebuie să cuprindă elementele specifice cererii de divorț și, în general, cererilor adresate autorităților sau instituțiilor publice. Chiar dacă legea nu prevede, la cererea de divorț trebuie anexate înscrisurile din care rezultă îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru admisibilitatea divorțului pe această cale.

După înregistrarea cererii de divorț, în temeiul art. 376 alin. (1) teza a II-a C. civ., ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public acordă soților un termen de 30 de zile de reflecție, pentru eventuala retragere a cererii. Termenul de 30 de zile este un termen prohibitiv, în interiorul căruia ofițerul de stare civilă sau notarul public nu pot constata divorțul. De asemenea, în lipsa unei precizări speciale derogatorii, acest termen este pe zile libere, conform art. 2553 alin. (1) C. civ. Drept urmare, în cuprinsul lui nu intră ziua depunerii cererii și nici ziua în care acesta se sfârșește.

Prin excepție, în temeiul art. 376 alin. (2) C. civ., cererea de divorț se poate depune la notarul public prin mandatar cu procură autentică. Per a contrario, cererea de divorț nu poate fi depusă prin mandatar la ofițerul de stare civilă.

La expirarea termenului de 30 de zile, potrivit art. 376 alin. (3) C. civ., ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soții stăruie să divorțeze și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat. În situația în care soții stăruie în divorț, ofițerul de stare civilă sau notarul public eliberează certificatul de divorț fără să facă vreo mențiune cu privire la culpa soților [alin. (4) ].

În doctrină, de principiu, s-a pus problema naturii juridice a certificatului de divorț emis de ofițerul de stare civilă sau, după caz, de notarul public. Indiferent de emitent, certificatul de divorț este un înscris autentic. Într-adevăr, certificatul de divorț îndeplinește toate cerințele prevăzute de art. 269 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care este eliberat de ofițerul de stare civilă, și de art. 58-67 din Legea nr. 36/1996, atunci când este eliberat de notarul public(9) .

În lipsa unei stipulații exprese contrare, certificatul de divorț, nefiind prevăzut de art. 1 și urm. din Legea nr. 119/1996, nu poate fi calificat act de stare civilă sui generis, chiar și în situația în care este eliberat de ofițerul de stare civilă.

Fără a dezvolta, fiind un înscris autentic, certificatul de divorț are forța probantă prevăzută de art. 270 C. proc. civ. Drept urmare, datele care sunt constatări personale ale ofițerului de stare civilă sau, după caz, ale notarului public, pot fi combătute numai prin procedura înscrierii în fals, iar cele ce rezultă din declarațiile soților sau ale altor persoane pot fi înlăturate prin administrarea probei contrarii.

Cu titlu general, în temeiul art. 376 alin. (6) C. civ., soluționarea cererilor privind alte efecte ale divorțului asupra cărora soții nu se înțeleg este de competența instanțelor de judecată. Interpretat per a contrario, textul în cauză conferă ofițerului de stare civilă sau, după caz, notarului public posibilitatea de a soluționa și alte cereri accesorii asupra cărora există învoiala soților.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...