Universul Juridic nr. 5/2016

Revolta Curții Constituționale împotriva Codului de procedură civilă
de Les Ioan

19 mai 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

În cadrul studiului de față autorul a înfățișat o succintă analiză a unor decizii de neconstituționalitate în materia procedurii civile, apreciind că unele dintre acestea erau susceptibile de o altă abordare. Autorul a insistat cu deosebire asupra unor decizii adoptate în materia executării silite, respectiv cele care vizează încuviințarea executării silite și participarea procurorului în faza executării silite.

De asemenea au fost evocate și unele soluții de neconstituționalitate în materia necompetenței și în privința procedurii de filtrare a recursurilor. În cuprinsul studiului, autorul a evidențiat că în dreptul comparat au fost adeseori promovate soluții diferite cu privire la dispozițiile legale ce au format obiectul controlului de neconstituționalitate.

Analiza critică a soluțiilor de neconstituționalitate evocate l-au condus pe autor la concluzia că unele reforme legislative și chiar constituționale ar trebui întreprinse pentru o mai bună organizare a instanței de control de constituționalitate și chiar pentru instituirea unor norme care să facă posibilă tragerea la răspundere civilă a judecătorilor Curții Constituționale, în acele cazuri în care ei ar acționa cu "rea-credință" sau "vădită neglijență".

1. O scurtă introducere

Adoptarea noilor coduri a determinat o efervescență științifică și jurisprudențială remarcabilă. Din primul punct de vedere, publicarea unui număr important de lucrări monografice, studii sau comentarii consacrate noului Cod de procedură civilă nu reprezintă doar un act cu reverberații editoriale, ci și un aport semnificativ la aplicarea și interpretarea corectă a noilor instituții procedurale. Un rol asemănător a fost realizat și se realizează în continuare și de către instanțele judecătorești, inclusiv de către instanța supremă.

Un rol important în promovarea noilor instituții procesuale revine și Curții Constituționale, care de-a lungul istoriei sale a adoptat, în principiu, soluții de o acuratețe și pertinență care cu greu pot fi puse la îndoială. În privința instituțiilor promovate de Noul Cod de procedură civilă judecătorul constituțional nu a manifestat însă în toate cazurile o precauțiune necesară, în opinia noastră, pentru conservarea noilor instituții procesuale, ci, dimpotrivă, a admis cu multă ușurință excepții de neconstituționalitate a căror soartă putea fi una diferită.

În cadrul demersului de față ne-am propus să identificăm doar câteva din soluțiile adoptate în ultimul timp și care au determinat modificări legislative importante și chiar o instabilitate normativă evidentă. Or, în viziunea noastră asemenea abordări, care poate nu vor lipsi nici în viitor, unele fiind chiar inevitabile, sunt de natură a afecta tocmai stabilitatea legislativă și previzibilitatea legilor la care se referă, adeseori, chiar instanța noastră constituțională. Astfel fiind legiuitorul nostru și cetățenii cărora li se adresează normele juridice ar putea trăi cu sentimentul că ne aflăm în prezența unei "revolte" a judecătorului constituțional împotriva Noului Cod de procedură civilă. Asemenea "constatări" ar putea fi făcute și în privința altor coduri adoptate recent în cadrul reformelor din justiție.

Stabilitatea legislativă nu este o aserțiune dogmatică ori politică, ci o necesitate imperativă care este de esența statului de drept. O legislație care se schimbă cu o rapiditate extraordinară, mai cu seamă în anumite materii, nu poate contribui în niciun caz la consolidarea statului de drept, ci doar la fragilizarea manifestă și impardonabilă a acestuia. Care sunt actorii care contribuie la instabilitatea legislativă? Întrebarea ar putea rămâne doar una retorică, căci răspunsul este de domeniul evidenței. Totuși, deși nu dorim să insistăm asupra acestui aspect, nu putem să nu constatăm, cu toată considerația pe care o acordăm "forului legislativ", că rolul acestuia este decisiv în evitarea unei veritabile "industrii" legislative și a unor modificări normative nejustificate. Chiar și în perioada actuală - preelectorală - insistența cu care se urmărește modificarea legislației în materie este greu de justificat de vreme ce aceiași actori au fost și cei care au votat actuala reglementare. De asemenea, o altă constatare este reprezentată de faptul că înșiși parlamentarii abuzează adeseori, în opinia noastră, de dreptul de inițiativă legislativă spre a promova "drepturile" diferitelor grupuri de interese economice sau de altă natură.

În același timp, nici rolul Guvernului nu poate fi ignorat în privința modului de realizare a stabilității legislative. Promovarea unor repetate ordonanțe legislative în diverse materii este o dovadă a contribuției guvernului la "consolidarea" stabilității legislative la care ne referim. Executivul național intervine adeseori cu multă ușurință spre a modifica legi importante, aducând justificări determinate de urgența unor asemenea intervenții normative, deși uneori aceste motivări sunt fragile.

Studiul de față își propune să scoată în evidență faptul că uneori nici instanța constituțională nu a manifestat un interes major în asigurarea stabilității legislative pe care o proclamă cu insistență și pe bună dreptate. În ceea ce ne privește suntem încredințați că una dintre cele mai importante problemele ale sistemului nostru juridic este tocmai cea legată de garantarea unei solide stabilități legislative. Iar la realizarea acestui imperativ ar trebui să contribuie nu doar forul legislativ, Guvernul României, ci, într-o anumită măsură, și instanța de control constituțional.

Existența unei "supraproducții legislative" este o realitate incontestabilă, cel puțin în perioada ultimelor decenii. Iar eforturile întreprinse pentru înlăturarea acestei situații sunt aproape inexistente. Dimpotrivă, după adoptarea noilor coduri am realizat una dintre performanțele "istorice" cele mai "însemnate", anume aceea de a modifica unele dintre acestea încă înainte de intrarea lor în vigoare. Este un aspect la care ne-am referit și cu un alt prilej. Remarcam atunci că legea privind aplicarea Noului Cod de procedură civilă a fost de fapt o lege de modificare a noii noastre legislații procesuale(1) . Într-un studiu publicat în urmă cu 7 ani ne-am întrebat dacă noul Cod de procedură civilă va realiza performanța atât de mult dorită de a constitui un mare cod(2) . Modificările succesive, mai mult sau mai puțin justificate, ale noul C. proc. civ. sunt de natură a pregăti răspunsul la o asemenea întrebare.

Codul de procedură civilă a fost întotdeauna una dintre cele mai stabile legislații. O simplă incursiune istorică ne demonstrează că, în epoca comunistă, Codul de procedură civilă a fost supus unor însemnate reforme, cu deosebire în anii 1948, 1952 și 1958. Nu ne propunem să discutăm importanța și consistența unor atari reforme, dar cadența lor a fost justificată, în acea epocă, de schimbările social-economice și statale din țara noastră. Fostul Cod de procedură civilă a suferit unele modificări semnificative începând și cu O.U.G. nr. 138/2000, dar acestea au fost destinate să pregătească adoptarea unui noul C. proc. civ..

Modificările aduse noul C. proc. civ. au determinat deja republicarea acestuia, în temeiul Legii nr. 138/2014, iar recenta O.U.G. nr. 1/2016 (art. VIII) anunță deja o nouă republicare a codului. În acest context se cuvine să reamintim(3) că unul dintre cei mai mari proceduriști francezi ai timpurilor noastre constata, într-una din monumentalele sale lucrări, că marile reforme ale procedurii civile s-au realizat în Franța la un interval de 130-140 de ani (1539, 1667, 1807 și 1976). Este o frumoasă pledoarie pentru stabilitatea normelor procesuale, la care achiesăm cu o fermă convingere.

În timpurile pe care le trăim, nu doar noi, românii, se pare că nu mai sunt actuale constatările unuia dintre celebrii autori ai Codului civil francez și conform căruia: "L'expérience prouve que les hommes chengement plus facilement de domination que de lois"(4) .

Demersul de față nu este o pledoarie pentru "conservarea" perpetuă a unor instituții juridice, în general, și a unor reglementări procesuale, în special, căci adeseori schimbările sunt inevitabile. Și din acest punct de vedere unele constatări ale aceluiași Portalis sunt deosebit de relevante și le redăm în continuare în forma lor originală: "Un code, quelque complet qu'il puisse paraitre, n'est pas plutôt achevé, que mille questions inattendues viennent s'offrir au magistrat. Car les lois, une fois redigées, demeurent telles qu'elles ont été écrites; les hommes, au contraire, ne se reposent jamais; ils agissent toujours; et ce mouvement, qui ne s'arretes pas, et dont les effets sont diversement modifiés par les circonstances, produit à chaque instant quelque combinaison nouvelle, quelque nouveau fait, quelque résultat nouveau".

Revenind la obiectul abordărilor de față nu putem să nu constatăm că în perioada scurtă de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă acesta a suferit un număr însemnat, chiar exagerat de modificări, unele datorându-se controlului de constituționalitate exercitat în urma excepțiilor cu care a fost sesizată Curtea Constituțională. Și credem, cu tărie, că în unele situații s-a procedat fără a se ține seama de scopul legii și cu ignorarea unor realități procesuale incontestabile. Am remarca și faptul că uneori declararea ca neconstituțional a unui text procedural a afectat, în mod necesar, și alte instituții procesuale, legiuitorul promovând inevitabile modificări normative. Mai mult, în doctrina recentă, s-a remarcat, în mod cu totul justificat, că judecătorul constituțional și-a depășit atribuțiile conferite de legea fundamentală, devenind un veritabil legiuitor sau interpret al normelor juridice(5) .

În cele ce urmează ne propunem să evidențiem câteva dintre soluțiile adoptate de judecătorul constituțional în materia procedurii civile și care, în opinia noastră, erau susceptibile și de o altă abordare. O atare incursiune este însă doar una selectivă. Pe de altă parte, unele dintre soluțiile adoptate în ultimii trei ani au format deja obiectul unor analize critice, astfel că nu este cazul să insistăm asupra argumentelor invocate deja și de alți autori.

*Articol publicat în Revista Acta Universitatis Lucian Blaga nr. 2/2015.

(1) I. Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, ed. a II-a, Ed. C.H. Beck, București 2015, p. XII.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...