Universul Juridic nr. 8/2015

Infracțiunile de corupție în lumina noului Cod penal și a Convenției penale privind corupția
de Fanu-Moca Adrian

16 august 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Preliminarii

Codul penal din 1968(1) a reglementat în Titlul VI al Părții speciale infracțiunile care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege(2) , cele mai numeroase texte ale Codului penal regăsindu-se în cuprinsul acestui titlu, care prezenta o arie vastă de incriminări, unite prin același obiect juridic generic: "fasciculul de relații sociale a căror existență este asigurată prin apărarea unor valori sociale ca: bunul mers al organizațiilor de stat, precum și al celor obștești, interesele legale ale persoanelor, înfăptuirea justiției, siguranța circulației pe căile ferate"(3) . Astfel, în acest titlu era cuprins capitolul întâi denumit "Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul" (art. 246-258), unde erau incriminate ca infracțiuni de corupție: luarea de mită (art. 254), darea de mită (art. 255), primirea de foloase necuvenite (art. 256) și traficul de influență (art. 257). Această abordare normativă a fost criticată încă de la publicarea Codului, apreciindu-se că "într-o clasificare perfectă capitolul ar fi trebuit să cuprindă numai infracțiunile de serviciu, dar exigențele unei perfecte clasificări nu au putut fi respectate, deoarece strânsa legătură pe care o au cu atribuțiile de serviciu a impus ca și infracțiunile în legătură cu serviciul să fie incluse în acest capitol"(4) . De altfel, este de observat că în Codul penal din 1968 nu a fost utilizată, probabil din motive ideologice, ancorate în realitatea social-politică de la momentul adoptării, noțiunea de "corupție". Aceasta a fost, însă, utilizată la nivel legislativ, pentru prima dată, de Legea nr. 78/2000(5) , unde apare chiar din titlu, legea prevăzând, în art. 5, prin trimitere la dispozițiile Codului penal și la cele din cuprinsul ei, care sunt infracțiunile de corupție, cele asimilate infracțiunilor de corupție și cele în legătură directă cu infracțiunile de corupție(6) .

Lupta împotriva corupției și, în special, împotriva corupției agenților puterii publice a devenit o prioritate la nivelul Europei, sens în care, sub egida Consiliului Europei, a fost adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 Convenția penală privind corupția (în continuare Convenția), intrată în vigoare la data de 1 iulie 2002. România s-a raliat acestui demers continental, în primul rând, ca urmare a dorinței aderării la Uniunea Europeană, ratificând prin Legea nr. 27/2002(7) Convenția, după ce în prealabil adoptase Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, lege care, ulterior, a fost modificată și completată în acord cu dispozițiile Convenției. Acest act normativ circumscrie în art. 2 scopul reglementării speciale, prevăzând: "Persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

La nivel pan-european, în transpunerea dezideratului luptei împotriva corupției - "necesitatea de a urma cu prioritate o politică penală comună care tinde să protejeze societatea împotriva corupției" -, inclusiv prin adoptarea unei legislații și a măsurilor preventive adecvate, deopotrivă, în mediul public și în cel privat, statele membre ale Consiliului Europei și Comunitatea Europeană au adoptat la Strasbourg, la 4 noiembrie 1999, Convenția civilă privind corupția(8).

Convenția civilă privind corupția realizează în art. 2 o definire a corupției, prin care "se înțelege faptul de a solicita, de a oferi, de a da sau de a accepta, direct sau indirect, un comision ilicit sau un alt avantaj necuvenit sau promisiunea unui asemenea avantaj necuvenit care afectează exercitarea normală a unei funcții sau comportamentul cerut beneficiarului comisionului ilicit sau al avantajului necuvenit sau al promisiunii unui asemenea avantaj necuvenit".

În acord cu dezideratele instituite de Convenție, țara noastră, ca membră a Uniunii, a continuat procesul de armonizare a legislației în acest domeniu, fapt culminat cu adoptarea, în 2009, și punerea în vigoare, în 2014, a noului Cod penal(9).

Odată cu punerea în aplicare a noului Cod penal, prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 a fost modificată și Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, prevăzându-se la art. 5 că "în înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute la art. 289-292 C. pen., inclusiv atunci când acestea sunt comise de persoanele prevăzute la art. 308 din Codul penal", fiind infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție infracțiunile prevăzute la art. 10-13. De asemenea, în alin. (3) al aceluiași text normativ se precizează că "dispozițiile prezentei legi sunt aplicabile și infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene prevăzute la art. 181-185, prin sancționarea cărora se asigură protecția fondurilor și a resurselor Uniunii Europene".

Rezultă astfel, că legiuitorul a renunțat la categoria infracțiunilor în legătură cu infracțiunile de corupție reglementate de art. 17 din Legea nr. 78/2000, acest text fiind abrogat expressis verbis prin dispozițiile art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012.

Noul Cod penal incriminează în Titlul V al Părții speciale "Infracțiunile de corupție și de serviciu", acesta fiind structurat în două capitole: Capitolul I - "Infracțiuni de corupție" (art. 289-294) și Capitolul II - "Infracțiuni de serviciu" (art. 295-309). Restabilind ordinea valorilor sociale ocrotite de legea penală și, pe cale de consecință, ordinea incriminărilor, noul Cod penal a realizat acest deziderat prin reglementarea în Titlul V al Părții speciale a celor două capitole, ordinarea infracțiunilor prin așezarea într-o poziție reglementară preeminentă a infracțiunilor de corupție fiind generată de importanța dată procesului de combatere a corupției, atât în România, cât și în contextul social-politic european.

2. Corupția activă - corupția pasivă

Subliniind faptul că, în viziunea Consiliului Europei, "corupția constituie o amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, denaturează concurența, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății", Convenția clasifică corupția, în funcție de subiectul care are inițiativa actului de corupție, în: corupție activă, reglementată de art. 2 și, respectiv, corupție pasivă, reglementată de art. 3.

Astfel, corupția activă reprezintă promisiunea, oferirea sau darea cu intenție, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, unui agent public, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcției sale, câtă vreme, corupția pasivă reprezintă solicitarea ori primirea cu intenție de către un agent public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale.

În dreptul nostru intern corespondentele textelor art. 2 și 3 din Convenție sunt art. 290 și 289 C. pen., texte care prezintă extinderi față de textul convențional sub aspectul scopului, aspecte asupra cărora vom reveni mai jos.

Așa cum rezultă din interpretarea literală a dispozițiilor art. 3 din Convenție, în categoria infracțiunilor de corupție pasivă ar intra exclusiv infracțiunea de luare de mită, incriminată, în prezent, în art. 289 C. pen. al României.

La realizarea dihotomiei corupție activă - corupție pasivă, Convenția utilizează drept criteriu subiectul activ al infracțiunii, care, în cazul corupției pasive este reprezentat de agentul public (coruptul), iar în cazul corupției active de orice persoană (corupătorul) și, deopotrivă, scopul urmărit - "de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească un act în exercitarea funcțiilor sale", comun în cazul celor două forme de corupție, acest scop vizând întotdeauna comportamentul propriu al coruptului.

Având în vedere această dublă determinare legată de subiectul activ care este sau se lasă corupt, respectiv, corupe și scopul urmărit, rezultă, în mod indubitabil că infracțiunile care au tipicitatea necesară, prin raportare la dispozițiile Codului penal, sunt luarea de mită, incriminată de art. 289 C. pen., ca formă pe care o îmbracă corupția pasivă a agenților publici și, respectiv, darea de mită, incriminată de art. 290 C. pen., ca formă a corupției active a acestora.

Într-o abordare tradiționalistă, care are la bază discuțiile legate de gradul de pericol social mai ridicat, într-un anumit sens, al faptei comise de agentul public în comparație cu fapta corupătorului, care poate fi orice persoană, legiuitorul penal din 2009 a păstrat ordinea reglementărilor din Codul penal din 1968, incriminând mai întâi luarea de mită în art. 289 și în art. 290 darea de mită, spre deosebire de textul Convenției, unde corupția pasivă este reglementată de art. 3, respectiv, 8, după corupția activă.

Trecând peste discuțiile criminologice vizând periculozitatea socială și celebra butadă conform căreia nu poate exista corupție fără corupător, deși inițial, în varianta adoptată în Parlament, luarea de mită era la fel sancționată ca și darea de mită, în prezent, ca urmare a modificării aduse textului Legea nr. 187/2012, luarea de mită este sancționată cu o pedeapsă mai mare - de la 3 la 10 ani, spre deosebire de darea de mită, care a rămas sancționată cu o pedeapsă de la 2 la 7 ani.

* Articolul a fost publicat în Volumul Secțiunii Științe Penale a Conferinței internaționale bienale a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, ediția a X a, 17 18 octombrie 2014, Dreptul penal român și dreptul penal maghiar probleme actuale, coordonatori: Viorel Pașca, Flaviu Ciopec, Magdalena Roibu, Ed. Universul Juridic, București, 2015.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...