Universul Juridic nr. 6/2015

Acțiunea în grănițuire
de Birsan Corneliu

02 iunie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

La data publicării, acest studiu a reprezentat prima cercetare sistematică a acțiunii în grănițuire în literatura noastră juridică sub regimul fostului Cod civil român din 1864. Pornindu-se de la dispozițiile art. 584 al acestuia, potrivit cărora orice proprietar putea obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, iar cheltuielile grănițuirii urmau a fi suportate pe jumătate, grănițuirea a fost definită ca fiind acea operație materială ce constă în fixarea limitelor între două întinderi de teren limitrofe ce aparțin unor proprietari diferiți, de regulă cu titlu de proprietate. Nu mai puțin, s-a admis însă că asupra terenurilor limitrofe cu privire la care se face grănițuirea pot fi exercitate și alte drepturi reale. Deși textul art. 584 din fostul Cod civil era situat în materia servituților, anume în materia servituților naturale, se reține că, în realitate, facultatea recunoscută oricărui titular al unui drept real de a cere vecinului său delimitarea fondului asupra căruia își exercită dreptul său nu este o servitute, deoarece, într-o asemenea situație, nu există o sarcină impusă asupra unui fond "în folosul" altui fond, nefiind, așadar, în prezența unui fond dominant și a unui fond aservit. Această facultate apare ca o obligație de a face reciprocă, ce incumbă deținătorului unui fond, fapt ce o apropie, mai degrabă, ca natură juridică, de obligațiile reale (propter rem).

Studiul arată că, privită din punctul de vedere al celui care o cere, respectiv oricare dintre proprietarii fondurilor învecinate, grănițuirea are a fi analizată ca un atribut al unui drept real, în principal al dreptului de proprietate, astfel că se sugera că, în viitorul Cod civil, ea ar urma să fie reglementată în cadrul dispozițiilor generale privitoare la dreptul de proprietate, ca normă de trimitere și pentru celelalte drepturi reale principale imobiliare. Această sugestie a fost urmată de redactorii noului Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, în care art. 561, ce reglementează obligația de grănițuire, este situat în Titlul II - "Proprietatea privată" - din Cartea a III-a - "Despre bunuri" - a Codului, în Capitolul I - "Dispoziții generale" -, în prima sa secțiune, privitoare la conținutul, întinderea și stingerea dreptului de proprietate privată.

După definiția și caracterele juridice ale acțiunii în grănițuire - acțiune reală, petitorie, imobiliară și imprescriptibilă -, sunt analizate corelațiile acesteia cu celelalte acțiuni reale, anume acțiunea în revendicare și acțiunile posesorii. Se subliniază că, uneori, în practică, distincția între acțiunea în grănițuire și acțiunea în revendicare poate fi mai greu de făcut și că, în orice caz, atunci când prin acțiunea în grănițuire se cere și o parte determinată din terenul limitrof pe care pârâtul o deține fără drept, vom fi în prezența a două acțiuni, mai exact și a unei acțiuni în revendicare, aceasta din urmă cu regimul ei juridic specific.

În orice caz, se poate reține că, în esență, caracterele juridice și regimul juridic al acțiunii în grănițuire evidențiate în acest studiu se regăsesc și în reglementarea acestei acțiuni în noul Cod civil român.

1. Considerații generale

În dreptul civil socialist român, mijloacele juridice de apărare a dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale sunt foarte numeroase. Cele mai importante sunt acelea care se întemeiază direct pe dreptul real, menite să-l însoțească, ocrotindu-l în chip nemijlocit(1). Astfel sunt: acțiunea în revendicare, prin care se apără dreptul de proprietate, în oricare dintre formele sale, precum și drepturile reale ce corespund dreptului de proprietate socialistă aparținând întregului popor sau dreptului de proprietate socialistă cooperatistă; acțiunea confesorie, care este echivalentul acțiunii în revendicare pentru dezmembrămintele proprietății - dreptul de uzufruct, uz, abitație, servitute și superficie -, în măsura în care constituirea lor este admisibilă, față de stadiul actual al legislației noastre civile în materie; acțiunea negatorie, prin care reclamantul contestă existența unui asemenea dezmembrământ pretins de pârât; acțiunea în grănițuire (hotărnicie), despre care ne vom ocupa în cele ce urmează.

Potrivit ar. 584 C. civ. (art. 560 noul C. civ. - n.n.), orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa, iar cheltuielile grănițuirii vor fi suportate pe jumătate. Așadar, grănițuirea este o operație materială care constă în fixarea limitelor dintre două întinderi de teren limitrofe aparținând unor titulari diferiți, de regulă cu titlu de proprietate. Nu mai puțin însă, asupra terenurilor limitrofe, cu privire la care se face grănițuirea, pot fi exercitate și alte drepturi reale.

Fixarea liniei de demarcație dintre cele două fonduri este o operație utilă, deoarece în acest mod se determină suprafața lor, împiedicându-se sau prevenindu-se eventualele contestații reciproce între titulari. Dreptul fiecărui proprietar sau titular al unui drept real principal de a obliga pe vecinul său să procedeze la grănițuire este o pură facultate. Textul art. 584 C. civ. (art. 560 noul C. civ. - n.n.), care reglementează această facultate, se găsește situat în materia servituților, fiind subsumat reglementării servituților naturale, adică acelea care, în concepția Codului civil român în vigoare (vechiul Cod civil - n.n.), "se nasc din situația locurilor".

În realitate, facultatea pe care o are orice titular al unui drept real principal de a cere vecinului delimitarea fondului asupra căruia își exercită dreptul său nu este o servitute, deoarece în această situație nu există o sarcină impusă unui fond în folosul altui fond, nefiind, așadar, în prezența unui fond dominant și a unuia aservit. Ea este o obligație de a face reciprocă, existând între titularii unor drepturi reale principale asupra unor fonduri vecine.

Ca obligație ce decurge tocmai din acest raport de vecinătate, grănițuirea prezintă totuși o anumită particularitate în sensul că incumbă celui care deține fondul. Deci, poate fi privită ca o obligație reală ("propter rem")(2).

În același timp, privită din punctul de vedere al celui care o cere - și ea poate fi solicitată de oricare dintre titularii fondurilor învecinate -, grănițuirea poate fi analizată ca un atribut al dreptului real - în principal al dreptului de proprietate -, astfel că, în viitorul Cod civil român, considerăm că ea urmează a fi reglementată în cadrul dispozițiilor generale cu privire la dreptul de proprietate, cu o normă de trimitere și pentru celelalte drepturi reale principale imobiliare.

Deoarece grănițuirea însoțește și apără un drept real principal, dreptul de a o cere este imprescriptibil(3). Ea poate să fie făcută prin convenția părților sau pe cale judecătorească.

2. Definiția și caracterele juridice ale acțiunii în grănițuire

Este posibil ca unul dintre cei doi titulari ai fondurilor învecinate să nu fie de acord cu grănițuirea sau să nu înțeleagă să suporte cheltuielile pe care ea le impune. Într-o asemenea situație, celălalt titular are la dispoziție o acțiune în justiție, anume acțiunea în grănițuire. Acesta este sensul dispoziției cuprinse în art. 584 C. civ. (art. 560 noul C. civ. - n.n.), potrivit căreia oricare dintre proprietari poate obliga pe vecinul său să procedeze la grănițuirea fondurilor învecinate. Așadar, acțiunea în grănițuire este o acțiune prin care reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cu pârâtul, instanța să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate.

Acțiunea în grănițuire se întemeiază pe dreptul real pe care-l apără, astfel că, din punctul de vedere al caracterelor sale juridice, ea este o acțiune reală și petitorie, imobiliară și imprescriptibilă, având regulile sale proprii.

Tribunalul Suprem a decis astfel, pe drept cuvânt, că "acțiunea în grănițuire este o acțiune petitorie, întrucât are ca scop delimitarea proprietăților limitrofe"(4).

Acțiunea în grănițuire își păstrează caracterul petitoriu chiar și atunci când dreptul de proprietate sau oricare drept real principal nu este contestat. Ea are ca obiect determinarea, în urma probelor ce vor fi administrate de părți, a întinderii dreptului fiecăreia și poate fi intentată oricând.

3. Corelația ei cu alte acțiuni

Ca acțiune reală și petitorie, acțiunea în grănițuire nu se confundă nici cu acțiunea în revendicare și nici cu acțiunea posesorie.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...