Universul Juridic nr. 11/2016

Scurte considerații privind decăderea din exercițiul drepturilor părintești
de Nicolae Ioana

22 noiembrie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Reglementarea, noțiunea de decădere din exercițiul drepturilor părintești și o posibilă extindere a sferei de aplicare

Sediul materiei în privința decăderii din drepturile părintești este reprezentat de prevederile cuprinse în art. 508-512 C. civ., precum și de prevederile existente în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Potrivit art. 483 C. civ., autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.

Decăderea din drepturile părintești reprezintă o sancțiune specifică dreptului familiei al cărei efect constă în pierderea de către părintele/părinții în cauză, a exercițiului drepturilor părintești, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, respectiv pentru abateri grave în privința persoanei copilului. Decăderea din exercițiul drepturilor părintești constituie o excepție de la regula potrivit căreia autoritatea părintească aparține în mod egal ambilor părinți.

Decăderea din drepturile părintești nu duce la pierderea drepturilor părintești, ci doar la pierderea exercițiului acestor drepturi, fapt ce rezultă și din denumirea pe care o poartă Capitolul IV (Decăderea din exercițiul drepturilor părintești) din Titlul IV al Codului civil, dedicat autorității părintești. Cu alte cuvinte, părintele decăzut din drepturile părintești este în continuare titular al drepturilor ce compun autoritatea părintească cu privire la copilul său, doar că, urmare a săvârșirii unor fapte limitativ prevăzute de lege, exercițiul acestor drepturilor este restricționat (fie temporar, fie permanent). Decăderea din drepturile părintești, ca de altfel orice măsură care privește exercitarea autorității părintești, nu reprezintă o măsură definitivă, în sensul că redarea exercițiului drepturilor părintești este posibilă, în ipoteza în care împrejurările care au justificat adoptarea acestei măsuri nu mai subzistă. În ipoteza în care motivele care au stat la baza adoptării hotărârii de decădere se perpetuează, neînregistrându-se nicio îmbunătățire a acestora în timp, măsura poate dobândi caracter permanent.

S-a exprimat opinia potrivit căreia sancțiunea decăderii din drepturile părintești este aplicabilă doar în ipoteza în care părintele săvârșește anumite fapte grave cu privire la persoana copilului, aceasta sancțiune neputând fi pronunțată pentru îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea obligațiilor care se referă la bunurile copilului(1). În literatura de specialitate a fost exprimată și opinia contrară, în sensul că decăderea din exercițiul drepturilor părintești poate fi pronunțată și pentru exercitarea greșită sau abuzivă a îndatoririlor părintești cu privire la bunurile copilului(2).

Pentru a tranșa această chestiune vom avea în vedere, în primul rând faptul că, potrivit art.483 din Codul civil, autoritatea părintească cuprinde ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului. Ca o primă observație se impune a arăta că autoritatea părintească are două componente: ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc persoana copilului și ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc bunurile copilului. În ce privește cea de-a doua componentă, potrivit art. 501 alin. 1 C. civ., părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum și de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviința aceste acte, după caz. Apreciem că îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea obligațiilor părintești cu privire la bunurile copilului este aptă să atragă decăderea din exercițiul drepturilor părintești, întrucât autoritatea părintească vizează deopotrivă atât persoana cât și bunurile minorului iar interesul superior al minorului presupune îndeplinirea obligațiilor părintești în privința ambelor sale componente, iar îndeplinirea corespunzătoare a acestora trebuie examinată separat. Astfel, apreciem că este necesar a se face distincție între îndeplinirea obligațiilor părintești cu privire la persoana copilului și îndeplinirea obligațiilor părintești cu privire la bunurile copilului. În acest sens, este posibil ca prin acțiunile sau inacțiunile părintelui, interesele patrimoniale ale copilului să fie afectate, caz în care instanța ar trebui să poată adopta măsuri adecvate. Din punct de vedere penal, în ipoteza în care părintele nu își îndeplinește în mod corespunzător obligația de a administra sau conserva bunurile minorului, acesta poate fi sancționat, dacă faptă sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, astfel cum această infracțiune este reglementată în art. 242 C. pen.(3) Dar nu toate acțiunile sau inacțiunile părintelui îmbracă forma penală, sens în care ar trebui să se recunoască legitimitate instanței de tutelă în a adopta măsuri de restrângere a drepturilor unui astfel de părinte cu privire la bunurile copilului. Ar trebui ca pentru abuzuri și abateri grave în exercitarea îndatoririlor părintești cu privire la bunurile copilului, instanța să poată sancționa aceste fapte. Astfel, este posibil ca prin acțiunile sau inacțiunile părinților să existe riscul risipirii averii copilului sau a diminuării valorii bunurilor copilului.

În concluzie, opinăm că aplicarea sancțiunii decăderii din exercițiul drepturile părintești trebuie să privească atât modul de exercitare a autorității părintești cu privire la persoana copilului, dar în egală măsură și în privința bunurilor minorului. În acest ultim caz decăderea din exercițiul drepturilor părintești ar trebui să fie parțială și să privească exclusiv îndatoririle rezultând din administrarea și conservarea bunurilor copilului, precum și cele vizând reprezentarea minorului în acte juridice civile ori încuviințarea acestor acte. Această chestiune ar trebui să facă obiect de analiză, urmând a fi transpusă în legislație în mod corespunzător(4).

2. Motive privind persoana minorului care justifică decăderea din exercițiul drepturilor părintești

Potrivit art. 508 C. civ., instanța de tutelă poate pronunța decăderea din exercițiul drepturilor părintești dacă părintele pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtare abuzivă, prin neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.

Motivele care justifică decăderea din exercițiul drepturilor părintești se clasifică(5) în fapte de pericol, cum ar fi consumul de alcool și stupefiante; fapte de rezultat, respectiv acelea care aduc atingere vieții, sănătății sau dezvoltării copilului prin rele tratamente, purtare abuzivă; fapte omisive care se materializează într-o neglijență gravă în îndeplinirea obligațiilor părintești.

Art. 94 din Legea nr. 272/2004 definește noțiunea de abuz asupra copilului, precum și neglijarea copilului. Astfel, potrivit textului legal indicat, prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului iar prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului și poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională, neglijarea emoțională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...