Universul Juridic nr. 10/2015

Aspecte de noutate privind reglementarea generală a expertizei și constatării în noul Cod de procedură penală (I)
de Florea Alexandru

26 octombrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. PRECIZĂRI INTRODUCTIVE

Precizăm de la început că prezentul referat are ca premisă de pornire ideea de a constitui o simplă bază de discuții cu privire la elementele de noutate privitoare la problematica expertizei în cadrul procesului penal, cuprinse în noul Cod de procedură penală (Legea nr. 135/2010) - sub aspectul dispozițiilor comune asupra problematicii, prevăzute de art. 172-183 noul C. proc. pen.. Avem în vedere și o scurtă prezentare comparativă cu reglementarea vechiului Cod de procedură penală, pe aspecte punctuale.

Ca precizare introductivă, remarcăm faptul că problematica expertizei în procesul penal este tratată începând cu Capitolul VII intitulat "Expertiza și constatarea" din Titlul nr. IV al Părții Generale a noului Cod de procedură penală (noul C. proc. pen.) - "Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii".

La o primă examinare rezultă că legiuitorul noului Cod de procedură penală a ales a aborda la un loc expertizele și constatările, spre deosebire de legiuitorul de la 1969, care la Secțiunea IX din Capitolul II al părții generale din Vechiul Codul de procedură penală, Titlul III a ales să trateze constatările tehnico-științifice și cele medico-legale iar la Secțiunea X din același capitol a înțeles să trateze expertizele.

Reglementarea dispunerii constatării apare în noul C. proc. pen. la art. 172 începând cu alin. (9) și până la alin. (12) noul C. proc. pen., reluând în esență cerința caracterului urgent al împrejurărilor care se cer a fi constatate (dispariția unor mijloace de probă sau starea de urgență), completate de art. 1811 noul C. proc. pen., care tratează obiectul constatării și raportul de constatare într-un mod lapidar și insuficient, un regres față de reglementarea anterioară.

Per ansamblu, așa cum s-a arătat în doctrină(1) , sistematizarea capitolului II din Noul cod de procedură penală, este lipsită de logică, dificil de urmărit, având în vedere lipsa de coerență în activitatea tehnico-legislativă. Astfel, s-a observat(2) că la art. 173-181 noul C. proc. pen., legiuitorul tratează reguli aplicabile expertizei, art. 1811 tratează obiectul constatării, urmează de la art. 184 expertiza medico-legală, la art. 186-187 sunt tratate alte lucrări medico-legale, totul încheindu-se cu expertiza genetică judiciară. La fel de just s-a remarcat(3) că titlul întregului capitol nu corespunde cuprinsului, deoarece examinarea fizică, cea medico-legală nu reprezintă și nu se înscriu la constatări și/sau expertize iar prevederea art. 172 alin. (7) noul C. proc. pen. face vorbire de opinia unor specialiști - categorie sui generi, neîncadrabilă la constatări sau expertize.

S-a arătat(4) că de lege ferenda, Capitolul VII noul C. proc. pen. ar trebui intitulat corect și complet sub forma "Expertiza, constatarea și alte lucrări medico-legale". Achiesăm la opinia autorului citat.

Un element de noutate este referirea expresă la certificatul medico-legal - despre care se statuează la art. 172 alin. (11) noul C. proc. pen. că are valoare de raport de constatare. Din acest punct de vedere s-ar pune problema dacă legiuitorul a înțeles ca în toate cazurile certificatele medico-legale să fie examinate prin prisma cerințelor general necesare pentru întocmirea unui raport de constatare (urgență, pericol de dispariție a probelor etc.) precum și problema valorii probante a certificatului medico-legal prezentat de partea civilă/persoana vătămată care îl anexează plângerii sale - deci fără a fi dispus de organul judiciar - așa cum prevede art. 172 alin. (9) noul C. proc. pen..

Considerăm că se impune cât mai urgent completarea dispozițiilor legale prin introducerea unui nou alineat, (91), cu următorul cuprins: "Certificatul medico-legal are aceeași valoare probantă, specifică unui raport de constatare, și dacă este eliberat de medicul legist potrivit dispozițiilor legii speciale care reglementează această activitate, la cererea persoanei care solicită a fi examinată medico-legal, chiar mai înainte de începerea urmăririi penale", în caz contrar putând fi considerat ca neavând valoarea probantă specifică probei științifice reprezentată de constatarea medico-legală.

II. CONSTATAREA

1. Aspecte cu caracter general

După cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să dea o nouă formă de reglementare constatării, pe care nu o mai împarte terminologic în două mari categorii: tehnico-științifică și respectiv medico-legală. O explicație ar putea fi aceea că, indiferent de obiectul constatării, metoda prin care se realizează operațiunile de constatare propriu-zisă este în toate cazurile, cea științifică. De altfel, așa cum se exprimă legiuitorul la art. 172 alin. (10) noul C. proc. pen., "constatarea se face de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora". Termenul "specialist" nu poate fi interpretat decât ca făcând referire la o persoană care deține cunoștințe de specialitate în domeniul de care ține constatarea, astfel că toate constatările îmbracă haina științifică.

În plus, credem că legiuitorul a dorit să sublinieze mai degrabă caracterul urgent al procedeului probator al constatării, decât să facă diferențe cu privire obiectul acesteia, față de expertiză. Astfel dacă în vechea reglementare s-ar fi impus, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, efectuarea în regim de urgență a unei lucrări criminalistice, exista pericolul considerării drept nelegale a unei "constatări criminalistice" deoarece o atare constatare nu era prevăzută de lege. Aceasta deoarece Codul de procedură penală 1969 vorbea doar despre constatări tehnico-științifice și medico-legale, pe de-o parte, iar pe de altă parte, vorbea despre expertize medico-legale, tehnice și criminalistice, excluzând noțiunea de "constatare criminalistică".

Opinăm că terminologic, ar fi fost mai nimerit ca legiuitorul să denumească în noul Cod de procedură penală procedeul probatoriu al constatării sub forma "constatarea cu caracter științific", pentru a îl deosebi de "constatările" la care același legiuitor face vorbire spre exemplu la art. 198 noul C. proc. pen., art. 192 noul C. proc. pen. (privind cercetarea locului faptei) sau art. 292 noul C. proc. pen. (privind infracțiunea flagrantă), dar și pentru a armoniza denumirea acestui procedeu probator cu științificitatea specifică a acestuia.

Continuând cele arătate în partea introductivă a prezentei, credem că se impunea ca și în Noul Cod de procedură penală, legiuitorul să ofere o reglementară coerentă, distinctă, a constatării față de cea a expertizei. Aceasta deoarece, deși cele două au destule elemente comune (cel mai important fiind caracterul științific al fiecăreia) există destule deosebiri care obligă organul judiciar să nu le confunde [așa cum se va vedea mai jos, sunt precizate expres cazurile în care se pot dispune constatările, potrivit art. 172 alin. (9) C. proc. pen.].

2. Cazurile de dispunere a constatărilor

Potrivit art. 172 alin. (9) C. proc. pen., când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...