Universul Juridic nr. 3/2017

Infracțiunea de bancrută frauduloasă în reglementarea Noului Cod Penal, Partea I
de Hotca Mihai Adrian

06 martie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Bancruta frauduloasă este una dintre "cenușăresele" dreptului penal, deoarece legiuitorul a fost foarte oscilant în ceea ce privește regimul sancționator, normele care incriminează această faptă au suferit frecvente modificări de conținut, iar sediul materiei s-a regăsit în ultimii ani în mai multe acte normative (Codul comercial, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 64/1995, Legea nr. 85/2006 și Codul penal din 2009). Studiul de față se focalizează atât asupra analizei infracțiunii de bancrută frauduloasă în reglementarea noului Cod penal, cât și asupra conceptelor specifice(1) .

Activitatea economică, chiar dacă într-o anumită morală ar părea o exprimare cinică sau peiorativă, are totuși o finalitate speculativă, respectiv realizarea de profit (beneficii, avantaje, câștiguri, foloase). Romanii au surprins foarte bine scopul activității economice când au spus că finis mercatorum est lucrum(2).

Ca orice activitate umană, activitatea economică este supusă riscului (alea), existând numeroși factori care influențează sau determină rezultatele financiare ale acesteia. Hazardul, cu toate că nu este dominanta cauzelor succesului sau insuccesului în afaceri, joacă un rol important în domeniul producerii sau schimbului de mărfuri ori al prestării de servicii. Oamenii de afaceri sunt, în majoritatea lor, onești în ceea ce privește respectarea regulilor derulării activității economice, dar sunt și participanți în câmpul afacerilor care urmăresc obținerea de câștiguri prin folosirea unor mijloace nelegale.

Cu toate că trebuie privită ca un proces economic firesc, dispariția unor agenți economici de pe piață nu este una care poate fi acceptată pur și simplu, pentru că, de cele mai multe ori, operatorii economici în cauză lasă în urmă datorii mari și probleme economico-financiare.

Ieșirea din circuitul economic a unor participanți poate iar uneori chiar produce o reacție în lanț (așa-numitul efect de domino), ea determinând, în unele cazuri, blocarea unui sector sau chiar a mai multor sectoare din piață.

În acest context, facem precizarea că bancruta (starea de insolvență a unui debitor determinată de nereguli) nu trebuie confundată cu eșecul în afaceri, deoarece insuccesul în afaceri este o chestiune de fapt (de facto), care nu presupune și o componentă juridică, deși nu o exclude, în timp ce bancruta include întotdeauna, alături de aspectul faptic, și un aspect juridic (de iure).

Drumul către insolvență este pavat cu multe evenimente sau fapte, dintre care unele pot fi caracterizate din punct de vedere juridic ca fiind licite, iar altele ca având caracter ilicit, dar care trebuie luate în considerare ținând seama de ansamblul factorilor cu rol cauzal sau favorizant, deoarece este posibil ca o analiză izolată a acestora să conducă la concluzii greșite.

Falimentul poate fi determinat de cauze obiective, cum ar fi catastrofele naturale (inundații, secetă etc.) sau cele produse de om (speculații bursiere, acte teroriste etc.), conjunctura imprevizibilă a pieței (de exemplu, creșterea sau scăderea exagerată a cererii la anumite produse), evoluția haotică a prețurilor sau a cursului monetar, conflictele armate, grevele etc.

Alături de cauzele obiective, insolvența comercială poate fi cauzată și de împrejurări (cauze) subiective, imputabile sau reproșabile oamenilor implicați în activitatea de afaceri ca, de pildă, incapacitatea profesională (nepriceperea, nepregătirea etc.), încălcarea cu știință a regulilor comerciale, dorința de îmbogățire cu orice preț etc.

Din dorința de a realiza profituri cât mai consistente sau pentru a masca eșecurile, unii comercianți riscă foarte mult, se hazardează în activități comerciale cu șanse mici de reușită, în speranța unor câștiguri foarte mari, ajungând în situația de a nu mai putea face față datoriilor comerciale. O parte dintre oamenii de afaceri aflați în derivă financiară sau în căutarea unor câștiguri fabuloase "peste noapte", de teama repudierii din partea comunității oamenilor de afaceri, de frica afectării imaginii etc., încalcă regulile unui comerț profesionist și onest, săvârșind fapte ilicite, dintre care unele de natură penală. Una dintre aceste fapte grave este bancruta frauduloasă. Dacă majoritatea juriștilor și economiștilor sunt de acord că falimentul este fie un "rău necesar", fie chiar o "binefacere" pentru economia de piață liberă, în cazul în care insolvența este determinată de comiterea de infracțiuni se poate afirma că falimentul este o "boală" sau "cangrenă" a societății, care trebuie "tratată" (sancționată) prin mijloace adecvate.

Falimentul(3) fraudulos este la fel de nesănătos pentru economia de piață pe cât ar afecta-o lipsa concurenței libere sau a regulilor activității economice. În cazul falimentului fraudulos, se poate spune că starea de insolvență este provocată sau că eventualitatea apariției acesteia este acceptată de către comerciantul bancrutar sau de către subiecții de decizie din conducerea agentului economic organizat sub formă de persoană juridică (de regulă, societății comerciale). Într-o formă sau alta, determinarea cu intenție a insolvenței unui agent economic este incriminată în majoritatea legislațiilor din țările cu economie de piață.

Nu în toate situațiile falimentul cauzat de împrejurări subiective este ilicit, deoarece insolvența comercială poate fi produsă, de pildă, de lipsa de experiență profesională în câmpul activității economice. Faptul că un participant din câmpul afacerilor este mai puțin pregătit profesional, dar nu încalcă legea, comparativ cu alții care derulează același tip de afacere, nu înseamnă că, în eventualitatea ajungerii în stare de insolvență comercială, acesta a comis o faptă ilicită. Falimentul cauzat prin nesocotirea regulilor comerciale poate fi considerat fraudulos numai în cazul în care sub aspect subiectiv făptuitorul acționează cu intenție. Într-o asemenea situație, din punct de vedere penal se poate vorbi despre infracțiunea de bancrută frauduloasă.

Bancruta nu poate fi examinată decât cu luarea în considerare a normelor juridice care reglementează procedura insolvenței, întrucât are o strânsă relație cu instituțiile reglementate de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței(4) , iar regimul juridic aplicabil persoanelor aflate în stare de insolvență este, neîndoielnic, unul de interes general, pentru că el determină efecte economico-financiare însemnate.

II. EVOLUȚIA LEGISLAȚIEI

Fiind legată de activitatea comercială profesională, bancruta a apărut în dreptul român abia după ce comerțul a beneficiat de organizare și reglementare corespunzătoare. Primele norme juridice referitoare la bancrută pot fi consemnate începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. În acest sens, Nicolae Iorga remarcă faptul că, în secolul al XVIII-lea, în București existau tribunale negustorești care judecau, printre alte pricini, și cauze referitoare la încetarea plăților sau faliment(5).

Din punct de vedere cronologic, primele norme juridice atestate științific privitoare la bancrutari (datornici) se găseau în pravile(6), care prevedeau mai multe tipuri de pedepse (pedepse corporale, privative de libertate etc.). Astfel, varta era o specie de pedeapsă destinată debitorilor în scopul silirii pentru executarea obligațiilor(7).

Norme juridice privitoare la materia falimentului apar în dreptul român, pentru prima dată, în Manualul juridic al lui Andronache Donici (1814). În această lege existau anumite norme care reglementau daravelile comerciale și iconomicosul faliment(8).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...