Universul Juridic nr. 7/2016

Previzibilitatea normei de incriminare în Codul penal
de Bardan-Raine Danny Gabriel

28 iulie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Un imperativ al principiului legalității incriminării este reprezentat de lex certa. Acest imperativ presupune ca norma de incriminare să fie redactată cu suficientă claritate, astfel încât orice persoană căreia i se adresează să își poată da seama dacă conduita acesteia manifestată printr-o acțiune sau o inacțiune intră sub imperiul normei de incriminare. Conținutul normei de incriminare trebuie să fie explicit, astfel încât consecințele încălcării acesteia să poată fi prevăzute de către destinatarii legii penale(1).

Principiul legalității incriminării este exprimat prin adagiul latin nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege și se traduce prin aceea că nu există infracțiune și nu există pedeapsă fără prevedere expresă în lege.

Pe parcursul istoriei dreptului acest principiu a fost reiterat de către Cesare Beccaria care în lucrarea sa intitulată Dei delitti e delle pene (Despre infracțiuni și pedepse) a susținut că: "fiecare cetățean trebuie să știe că poate face tot ceea ce nu este împotriva legilor, fără să se teamă de vreo repercusiune, în afara celor ce pot decurge din acțiunea însăși - aceasta este dogma politică în care popoarele ar trebui să creadă și pe care magistrații supremi, însărcinați cu paza neabătută a legilor să o aplice. Este o dogmă sacră fără de care nu poate exista societatea legitimă."

Principiul legalității incriminării a fost reglementat pentru prima dată în art. VIII al "Declarației drepturilor omului și cetățeanului" din 1789 astfel: "nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi, stabilită și promulgată anterior infracțiunii și legal aplicată".

Acest principiu este consacrat în art. 7 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale în sensul că:

"1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii sale, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate."

În drept național, acest principiu este reglementat în Codul penal în art. 1 intitulat Legalitatea incriminării unde se stabilește la alin. (1) că "Legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni", iar la alin. (2) că "Nicio persoană nu poate fi sancționată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârșită." Totodată Constituția României stabilește la 23 alin. (12) că "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii."

În literatura de specialitate a Codului penal anterior(2) s-a arătat că legalitatea incriminării se realizează - între altele - prin precisa delimitare a câmpului de incidență și aplicare a normelor dreptului penal. Este necesar ca dispozițiunile incriminatorii din partea specială a codului penal să aibă un conținut cât mai precis, asigurându-se astfel cetățenilor posibilitatea de a înțelege și observa mai ușor norma juridică, iar organelor judiciare posibilitatea de a face o justă aplicare a legii. Precizarea conținutului textelor incriminatorii constituie o îndoită chezășie pentru realizarea legalității.

Legiuitorul român a înțeles importanța imperativului lex certa, motiv pentru care în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, la art. 8 alin. (4) a prevăzut că "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor.", iar la art. 25 a stabilit că "În cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite." Nu în ultimul rând, legiuitorul a simțit nevoia să sublinieze la art. 36 alin. (1) că "Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie."

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...