Universul Juridic nr. 3/2016

Considerații referitoare la reglementarea nulității și la validarea contractului nul sau anulabil în viziunea noului Cod civil
de Tita-Nicolescu Gabriel

03 martie 2016

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Considerații introductive referitoare la nulitate

Noțiune. Nulitatea(1) actului juridic, ca instituție juridică, a fost și va fi amplu dezbătută în doctrina națională, discuțiile fiind provocate, în principal, de reglementarea anterioară (sau, mai corect spus, de lipsa reglementărilor anterioare), în care nu exista o abordare unitară a materiei, de unde au și apărut controversele inerente cu privire la cauzele nulității, dar și la efectele acesteia.

Vom evita toate teoriile exprimate în literatura juridică, pentru simplul motiv că reglementarea actuală a nulității ne lămurește pe deplin cu privire la anumite chestiuni esențiale, și anume că această sancțiune se aplică pentru nerespectarea cerințelor de validitate (ea fiind reglementată după condițiile actului juridic) și că stipulează motive diferite pentru cele două principale tipuri de nulitate, absolută și relativă. Credem, prin urmare, spre deosebire de alte opinii exprimate în literatura juridică recentă, că actuala reglementare de principiu a nulității este suficientă, în temeiul acesteia putând concepe și o definiție a noțiunii cu care lucrăm aici: nulitatea este o sancțiune care intervine atunci când nu sunt respectate condițiile de validitate ale actului juridic și are ca efect desființarea actului și lipsirea acestuia de efecte.

Ca domeniu de aplicare, nulitatea, ca instituție juridică, se aplică tuturor actelor juridice civile, dar se aplică, deopotrivă, și persoanelor juridice, acestea din urmă având la bază tot un act juridic, și anume, actul de înființare a persoanei juridice (de pildă, contractul de societate care este tot un act juridic, un contract plurilateral). Nulitatea se aplică și actelor de stare civilă (cu anumite particularități), în materia actelor administrative, dar și actelor procesuale emise în materia dreptului procesual civil.

Reglementarea nulității are mai multe scopuri, unanim reținute în doctrină și în jurisprudență, pe care le considerăm și noi importante de reținut aici: nulitatea este o măsură de prevenire (legea avertizând că nerespectarea anumitor condiții poate atrage nulitatea actului), dar este, în același timp, și o sancțiune (atunci când prevenirea nu a avut succes, legea lipsește de efecte actul juridic). În fine, mai trebuie precizat și faptul că, în cazurile în care nu sunt respectate condițiile de validitate, legea poate prevedea și alte sancțiuni decât nulitatea cum ar fi, sancțiuni contravenționale sau penale care, după caz, pot fi sau nu pot fi reținute în concurs cu nulitatea.

Importanța abordării distincte a materiei. În lipsa unor reglementări exprese în Codul civil 1864, majoritatea cursurilor și lucrărilor de drept (atât românești, cât și cele franceze) nu trata distinct această chestiune, făcând referire la nulitate, așa cum proceda și Codul civil, în mod absolut sporadic, la materia contractelor și, mai cu seamă, la capitolul referitor la contractul de vânzare-cumpărare (nulitatea era uneori abordată și la viciile de consimțământ). Lucrurile s-au schimbat însă în prezent. În ceea ce ne privește, considerăm problematica în discuție foarte importantă din cel puțin două motive:

• în primul rând, nulitatea este o instituție juridică aplicabilă tuturor actelor juridice și, pe cale de consecință, tuturor contractelor, contractul fiind principalul izvor de obligații civile; cunoașterea regimului juridic al nulității, în general, ne ajută să înțelegem o așa-numită teorie generală a nulității aplicabilă, cu caracter de principiu, oricărui contract și oricărui act juridic;

• în al doilea rând (dar la fel de important), cunoașterea condițiilor și efectelor nulității ne ajută să ne clarificăm implicit, dar inechivoc aspecte foarte importante legate de cerințele de validitate pe care trebuie să le respecte o convenție, cu implicații multidisciplinare, legate atât de forma contractului, dar și de condițiile de fond ale acestuia; ne va fi mai ușor, cu alte cuvinte, să reținem chestiunile esențiale legate de condițiile de validitate ale convenției, dar și de viciile sale de consimțământ.

Față de aceste considerente și având în vedere și faptul că, așa cum arătam, în prezent, subiectul în discuție beneficiază de o reglementare distinctă, considerăm că nulitatea, ca instituție juridică aparte, se impune a fi abordată în amănunt, dar ca un capitol aparte la ramura de drept ce tratează teoria generală a obligațiilor contractuale, în corelație cu efectele contractelor în general.

Reglementare legală. Reglementarea noastră actuală este destul de cuprinzătoare, spre deosebire de vechiul Cod civil român, de Codul civil francez în vigoare și astăzi (care nu abordează distinct problema nulității) și chiar față de principalele noastre surse de inspirație, Codul civil Quebec și Codul civil italian, coduri care, deși tratează aparte problematica, conțin foarte puține prevederi de principiu. O astfel de abordare s-a impus însă în sistemul nostru de drept tocmai din cauza nenumăratelor discuții care s-au purtat pe această temă, dat fiind că nici Codul civil francez nu conține o reglementare expresă a nulității, întocmai ca și vechiul nostru Cod civil care era, practic, o copie a legii franceze.

"Nulitatea contractului" este titlul marginal al secțiunii din actualul Cod civil, secțiune cuprinsă în titlul referitor la obligații și care cuprinde nu mai puțin de 20 de articole (art. 1.246-1.265 noul C. civ.) structurate corect și coerent în patru subsecțiuni, intitulate: ("Dispoziții generale"), ("Cauzele de nulitate"), ("Efectele nulității") și ("Validarea contractului"). Aceasta este reglementarea legală de bază a nulității în dreptul privat român, am putea spune, "dreptul comun" în materia nulității; așadar, chiar și în aceste condiții de legiferare, actuala reglementare, cuprinsă în art. 1.246-1.265 noul C. civ., este considerată o normă juridică generală, de drept comun, urmând a fi observate și dispoziții particulare referitoare la cauzele de nulitate, dar și la efectele nulității (e adevărat, particularitățile sunt destul de reduse, dar importante).

Efectele nulității. Nulitatea unui act juridic produce o consecință generală, dar definitorie și cât se poate de firească, consecință care constă în lipsirea actului juridic de toate efectele pe care acesta le-a produs ori ar fi putut și/sau ar fi trebuit să le producă, adică, așa cum se spunea în dreptul roman, quod nullum est, nullum producit effectum (ceea ce este nul, produce efecte nule). Indiferent de tipul său, absolută sau relativă, odată dovedită și pronunțată de instanță, nulitatea produce aceleași efecte, și anume, desființarea actului. De aici derivă toate cele trei principii ale efectelor nulității despre care vom vorbi mai jos.

Cu privire la efectele nulității, trebuie menționate, încă de la început, cele două modalități prin care aceasta poate fi constatată, expres reglementate de actualul Cod civil, și anume:

• Constatarea nulității prin acordul părților;

• Constatarea nulității pe cale judecătorească.

De noutate este, așa cum arătam, posibilitatea legală oferită părților de a constata nulitatea unui contract și, pe cale de consecință, de a stabili efectele acestei nulități(2). Dacă sub acest aspect (al efectelor nulității) există o libertate a părților, reamintim că, în ceea ce privește cauzele de nulitate, acestea nu pot fi stabilite și nici înlăturate prin acordul părților. Orice convenție sau clauză contrară este considerată nescrisă. Ipoteza este însă mai mult ipotetică, astfel că, în aproape toate cazurile, nulitatea va fi constatată de către instanță, în urma unei acțiuni formulate de partea interesată, numită acțiune în constatarea nulității (absolute) sau în declararea nulității (relative). Este vorba despre o acțiune în realizarea dreptului (chiar dacă o numim acțiune în constatare) și se taxează la valoare, întrucât presupune și restituirea unor prestații, de cele mai multe ori. Restituirea prestațiilor (sau, mai general, repunerea părților în situația anterioară) are caracterul unei acțiuni subsecvente (dacă se cere ulterior, pe cale principală), întrucât depinde de succesul constatării nulității, sau a unei cereri accesorii (a unui petit accesoriu), dacă se face în cadrul aceleiași acțiuni. În fine, sub acest aspect, din punct de vedere procedural, dacă nu s-a cerut restituirea prestațiilor, nici pe cale de acțiune,și nici prin cerere reconvențională, instanța nu o poate pronunța din oficiu.

Trei sunt principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil:

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...