Universul Juridic nr. 10/2015

Unele considerații cu privire la contrafacere și plagiat
de Gheorghiu Gheorghe

21 octombrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Crearea de opere, indiferent de gen, implică inspirație și efort, premise care însă nu se află la îndemâna oricui, motiv pentru care cei mai puțin dotați și/sau neperseverenți încearcă, adesea, să suplinească premisele prin însușirea operelor altora și astfel, să dobândească beneficii morale și materiale nemeritate(1).

Fenomenul este cunoscut de mult timp și a fost analizat din diverse perspective, mai ales al eticii și legalității, cel din urmă aspect aflându-se cu predilecție în sfera analizei noastre.

Utilizarea unei opere protejate, în condițiile legii, fără autorizarea titularului dreptului de autor ori cu depășirea limitelor autorizării, constituie contrafacere, faptă care atrage răspunderea civilă delictuală și răspunderea penală a făptuitorului. Utilizarea nu se limitează la sensul obișnuit al cuvântului, adică reproducerea ilicită a operei, incluzând și orice modalitate de reprezentare, adaptare și difuzare fără autorizație sau cu depășirea limitelor autorizării. Numai ca excepție, opera poate fi utilizată fără acordul titularului, în situațiile stabilite de lege și de titular.

Privitor la contrafacere, în doctrina juridică este analizată temeinic(2), motiv pentru care nu vom insista. Noi ne-am propus să analizăm unele aspecte juridice controversate sau mai puțin cunoscute ținând de plagiat.

1. Se justifică juridic folosirea noțiunii de plagiat?

Întrebarea nu este inutilă. Reglementările naționale și internaționale folosesc noțiunea de contrafacere pentru cazul utilizării de opere protejate. Chiar OMPI a recomandat o interpretare unitară a noțiunii de contrafacere, în sensul de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală aparținând unei persoane(3). Doctrina franceză, în majoritate, consideră că noțiunea de plagiat nu are valoare juridică(4), nefiind consacrată printr-un text de lege.

În acest context, folosirea noțiunii de plagiat pare a fi caducă și neadecvată, afirmație infirmată, însă, de o parte a doctrinei și de legislația românească relativ recentă. În doctrina internă s-a tins a se considera plagiatul o specie a contrafacerii, însemnând "imitația frauduloasă a unei opere străine"(5) sau "furt literar"(6). Altfel spus, pentru operele literare, și nu numai, se poate folosi în loc de noțiunea de contrafacere, cea sinonimă de plagiat, afirmație la care achiesăm.

Însă, legiuitorul român a apreciat că aspectele etice ale plagiatul trebuie sa fie reglementate, sens în care în art. 1 din Legea nr. 206/2004, privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, a considerat că asemenea activități "se bazează pe un ansamblu de principii morale și de proceduri destinate respectării acestora", urmând a fi "reunite în Codul de etică și deontologie profesională al personalului de cercetare-dezvoltare", buna conduită excluzând, printre altele, potrivit art. 2, plagierea rezultatelor sau a publicațiilor altor autori, prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători, neatribuirea corectă a paternității unei lucrări, publicarea sau finanțarea repetată a acelorași rezultate ca elemente de noutate științifică. Noțiunea de plagiat a fost definită la art. 4 lit. d) din lege, ca fiind "însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală", iar frauda în știință înseamnă "acțiunea deliberată de confecționare, falsificare, plagiere sau înstrăinare ilicită a rezultatelor cercetării științifice", pentru asemenea fapte fiind prevăzute, la art. 14, sancțiuni disciplinare (îndepărtarea persoanei din echipa de realizare a proiectului, schimbarea responsabilului de proiect, retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, mustrare scrisă, retrogradarea din funcție, suspendarea din funcție și concedierea) care se aplică cumulativ cu cele prevăzute de Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale și Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

S-a spus că această consacrare legală a fost preluată din practica editorială și academică(7).

Am adăuga ca argument la utilizarea în continuare a noțiunii de plagiat, că acesta are un lung istoric, începând cu perioada antică, fiind menționat de scriitori ori critici literari care s-au aplecat asupra fenomenului de rapt intelectual. Una dintre lucrările publicate recent este o istorie a plagiatului la români, realizată de Alexandru Dobrescu(8), autorul constatând că subiectul ales este o ocupație "veche de când lumea", greu de depistat și că orice îndeletnicire lipsită de onorabilitate, a găsit mijloacele de supraviețuire, prefăcându-și "înfățișarea și câteva obiceiuri mai bătătoare la ochi". Cu umor, autorul afirmă că "nu-și propune să se transforme într-un tribunal al plagiatului și al practicanților săi", tentativă ce ar eșua având în vedere dimensiunile fenomenului, dar ar fi și ridicolă întrucât ar trebui "să țintuim la stâlpul infamiei întreaga istorie culturală a omenirii". De aceea, definește plagiatul ca "însușirea nemărturisită și ad litteram a unui text cu întindere de la nivelul propoziției simple până la acela al cărții întregi".

2. Mai este plagiatul o specie de contrafacere?

Răspunsul nu poate fi afirmativ decât în parte, în cazul utilizării nepermise a operelor scrise. În plus, legea menționată a extins sfera la «însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor (...) unei persoane".

Acest text legal a provocat reacția doctrinei(9) , observându-se cu pertinență că este în discordanță cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 8/1996 potrivit cărora sunt excluse de la protecție prin dreptul de autor "ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare", precum și textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora, simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale organizațiilor, cum ar fi stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul și medalia, mijloacele de plată, știrile și informațiile de presă, simplele fapte și date.

Altă autoare(10) , observând posibilitatea de confuzie ivită, apreciază că cele două legi pot coexista, chiar dacă nu se poate stabili care este reglementarea generală și cea specială deoarece au viziuni diferite: Legea nr. 8/1996 consacră protecția operei, înțeleasă ca idee care «îmbracă forma unei opere originale în domeniul literar, artistic sau științific», «topită în operă», în timp ce Legea nr. 206/2004 protejează și ideile, ca formă a cunoașterii logice, «nelegate într-un mesaj creator». Se propune reglementarea unitară și completă a plagiatului în Legea nr. 8/1996 prin definirea noțiunii, a limitelor dreptului de autor, a citării ș.a.

De precizat că, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, există un caz de plagiat în care sunt amintite dispozițiile Legii nr. 206/2008, însă fără vreo analiză a conținutului și incidenței acestui act normativ, instanța rezumându-se la a statua că ideile nu sunt protejate(11) .

Apreciem și noi, ca fiind necesară o reglementare unitară în materie, sub noțiunea de contrafacere, agreată de OMPI și doctrină. Până la acel moment, opinăm că actul normativ cu caracter de generalitate este Legea nr. 8/1996, deoarece reglementează dreptul de autor în ansamblu, în timp ce Legea nr. 206/2004 are caracter special, privind doar etica în cercetarea științifică, normele sale urmând a fi interpretate prin raportare la normele generale cuprinse în Legea nr. 8/1996. Cum dispozițiile generale ale art. 9 din Legea nr. 8/1996 exclud de la protecție prin dreptul de autor ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare, considerăm că norma specială din art. 4 lit. d) a Legii nr. 206/2004, referitoare la însușirea ideilor unei persoane, privește idei concretizate într-o operă științifică și prezentate drept creație personală. Din interpretarea literală și logică a textului de lege rezultă că ideile sunt prezentate drept creație proprie, ceea ce semnifică preluarea de idei care deja s-au exteriorizat și concretizat într-o operă originală, chiar neterminată. O interpretare contrară ar fi arbitrară, în lipsa concretizării ideii în operă.

Cât privește metodele, procedurile, tehnologiile și rezultatele științifice, observăm că acestea sunt, în general, creații tehnice, aflate sub incidența Legii nr. 64/1991 și Legii nr. 129/1992, iar însușirea creației tehnice a unei persoane este sancționată civil și penal de aceste legi.

În lipsă de definiții adecvate, legiuitorul român face confuzie în acel text între opera literară, artistică și științifică, pe de o parte și creația tehnică, pe de altă parte. Doctrina a considerat că opera literară, artistică și științifică este rezultatul unui "efort intelectual ce nu se rezumă la simpla aplicare a unei tehnici"(12), caracterizată prin originalitate și îmbrăcarea unei forme concrete de exprimare, care să o facă obiectiv perceptibilă(13), în timp ce opera de creație tehnică este caracterizată prin noutate(14), și numai ca excepție, prin originalitate, în cazul desenelor și modelelor industriale(15).

În consecință, prin corelarea normei generale cu cea specială, considerăm că în cazul săvârșirii de fapte de însușire de idei și texte, concretizate într-o operă științifică și prezentate drept creație personală, există plagiat, iar pentru însușirea de metode, proceduri, tehnologii și rezultate ale unei persoane, concretizate într-o operă științifică și prezentate drept creație personală, faptele sunt sancționate prin dispozițiile Legii nr. 64/1991 și ale Legii nr. 129/1992(16) , așa cum prevede art. 14 din Legea nr. 206/2004, cu aplicarea sancțiunilor disciplinare, precum și atragerea răspunderii pentru violarea secretelor comerciale, dacă este cazul(17) .

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...