Universul Juridic nr. 7/2015

Considerații privind aplicarea principiului ocrotirii "interesului superior al copilului" în caz de divorț al părinților săi
de Motica Adina-Renate

22 iulie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Atunci când doi soți hotărăsc să se despartă intervin mai multe probleme printre care și modul în care aceștia își vor îndeplini obligațiile față de copiii lor minori. Întrucât un astfel de eveniment afectează de cele mai multe ori nu doar soții care divorțează, ci în special pe copiii lor, și cum de foarte multe ori părinții nu se înțeleg cu privire la modul în care își vor crește și educa copiii după divorț, având în vedere și faptul că nu întotdeauna culpa în desfacerea căsătoriei este relevantă și în ceea ce privește relația dintre părinți și copii, deoarece un soț rău nu este neapărat și un părinte rău, sau mai ales în situația în care ambii părinți prezintă garanții morale și materiale, dar nu se înțeleg, a fost nevoie de un set de norme care să reglementeze toate aspectele ce țin de viața copilului de după divorțul părinților, norme care au la baza principiul ocrotirii interesului superior al copilului.

Interesul superior al copilului face parte din principiile privind garantarea, respectarea și promovarea drepturilor copilului, principii care se regăsesc atât în reglementările interne, cât și în cele internaționale.

Legislația internațională pornește de la recunoașterea copilului ca persoană, recunoscându-i și garantându-i acestuia toate drepturile civile, sociale, culturale, politice, economice etc., începând cu modul în care se dezvoltă copilul și implicit discernământul acestuia, cu nevoile de ghidare și de formare, până la atingerea maturității.

Astfel, norma de drept este chemată înainte de toate să vegheze la respectarea tuturor drepturilor copilului și implicit să reglementeze anumite măsuri speciale de asistență, protecție și ocrotire, în primul rând prin părinți, dar și prin intermediul unor instituții care au la bază principiul ocrotirii interesului superior al copilului.

Datorită importanței pe care o are punerea în practică a tuturor normelor ce țin de ocrotirea copilului, principiul interesului superior al copilului se regăsește și în documentele internaționale privind drepturile omului(1). Astfel, este ușor de înțeles de ce una dintre primele reglementări internaționale ale acestui principiu se regăsește încă din anul 1924 în Declarația drepturilor copilului adoptată de Liga Națiunilor prin care se precizează că "omenirea datorează copilului ce-i mai bun din ceea ce poate oferi". Această prevedere a fost preluată ulterior și dezvoltată în Declarația drepturilor copilului, adoptată în 1959 de Adunarea Națională a Națiunilor Unite care conține următoarea prevedere: "Copilul se va bucura de o protecție specială și i se vor oferi facilități prin lege și prin mijloace menite să-i asigure o dezvoltare fizică, mentală, spirituală și socială normale, în condițiile libertății și demnității. În adoptarea legilor necesare realizării acestui scop, se va avea în vedere interesul superior al copilului".

Principiul a fost reiterat și în alte documente internaționale care au ca scop reglementarea tuturor aspectelor relevante ce țin de ocrotirea drepturilor și situația copiilor, cum ar fi Convenția cu privire la diminuarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii, care prevede în art. 16 lit. d) că "în toate prevederile referitoare la căsătorie și relațiile de familie, interesul superior al copilului va prevala în toate situațiile".

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului se construiește în întregime pe principiul interesului superior al copilului(2), principiu a cărui respectare se garantează încă de la debut prin art. 3 alin. (1) din Convenție, care prevede că "în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială, publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala", iar statele părți ale Convenției se obligă "să asigure copilului protecția și îngrijirea necesară în vederea asigurării bunăstării sale, ținând seama de drepturile și obligațiile părinților săi, ale reprezentanților săi legali sau ale altor persoane cărora acesta le-a fost încredințat în mod legal și în acest scop vor lua toate măsurile legislative și administrative corespunzătoare".

Atât din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Organizațiilor Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, cât și din Constituția României rezultă că interesul copilului este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, cum ar fi dreptul la integritate fizică și psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă exprimare și dreptul la libertatea de gândire, dreptul la protecția împotriva oricăror forme de violență, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon și neglijență, dreptul la învățătură etc., drepturi la care trebuie să se raporteze acțiunile tuturor factorilor "ale căror responsabilități, generale, sectoriale ori specifice implică relația cu copilul - de la părinți la sistemul de învățământ, sistemul medical, societatea în ansamblul ei"(3).

În dreptul nostru intern, principiul ocrotirii interesului superior al copilului se regăsește în reglementări ce țin de ocrotirea minorului, respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului prin norme care sunt cuprinse în principal în Codul Civil și în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului(4) și garantate de Constituția României în art. 48-49(5) .

Legiuitorul român, chiar dacă s-a aplecat asupra reglementării principiului ocrotirii interesului superior al copilului, a evitat să-i dea acestui principiu o definiție, probabil în intenția de a nu limita prin aceasta sfera drepturilor pe care este chemat să le protejeze prin norma juridică, dată fiind multitudinea aspectelor care îi configurează natura juridică, începând cu cele sociologice, psihologice, economice și sociale, și terminând cu cele juridice, toate având la bază ideea de "bine al copilului".

Din întreaga reglementare reiese că prin interes al copilului, legiuitorul desemnează atât interesul superior al acestuia care se realizează prin obligația de creștere și educare a copiilor de către părinții lor, conform propriilor lor convingeri, precum și interesul personal concret al minorului care se realizează prin obligația părinților de a se îngriji atât de sănătatea și dezvoltarea fizică a copilului, cât și de educarea și pregătirea profesională cea mai potrivită cu însușirile acestuia(6).

* Articol publicat în revista Analele Universității de Vest din Timișoara, Seria Drept, nr. 2/2014

(1) Ca dovadă, ultimul deceniu al secolului trecut a fost desemnat în cadrul summit-ului internațional pentru copii din septembrie 1990 de către reprezentanții statelor și guvernelor prezente ca "deceniu al copilului", ocazie cu care s-a ajuns la un acord privind necesitatea adoptării de către statele participante la nivel național a unor măsuri legislative și politici sociale având ca scop ameliorarea situației copiilor în concordanță cu Declarația Universală Internațională cu privire la Supraviețuirea, Protecția și Dezvoltarea copilului.

(2) Conform caracterizării făcute de Comitetul pentru drepturile copilului din cadrul ONU, "interesul superior al copilului" este principiul care a format "nucleul central, principiul diriguitor" al întregii Convenții.

(3) A se vedea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil, Comentariu pe articole, art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București 2012, p. 529.

(4) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014.

(5) Art. 48 prevede că: (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...