Universul Juridic nr. 9/2015

Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile
de Bogdan Sergiu

28 septembrie 2015

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Sub numele de "exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile", art. 247 noul C. pen., readuce(1) în sfera dreptului penal ipoteze particulare în care, autorul, prin exploatarea victimei și profitarea de discernământul alterat al acesteia din alte cauze decât inducerea în eroare (ipoteză ce intra în Codul anterior în sfera de aplicare a înșelăciunii) sau constrângerea (ipoteză acoperită de textul șantajului), obține din partea victimei angrenarea sa într-un raport juridic păgubitor pentru aceasta.

Dată fiind eterogenitatea conduitelor sancționate prin cele două alineate(2), din motive de sistematizare a prezentării, acestea vor fi analizate în mod distinct. Totuși, trebuie din acest punct accentuat că diferențele în planul laturii obiective nu transformă fapta într-una cu conținuturi alternative pentru că, în final, fiecare dintre cele două modalități de comitere are în vedere protejarea patrimoniului victimei. Din această cauză, credem că relația dintre cele două fapte este mai degrabă una specifică unei infracțiuni cu conținut alternativ.

I. Art. 247 alin. (1) noul C. pen.

A. Rațiunea incriminării și valoarea socială protejată

Conform Expunerii de motive, incriminarea exploatării patrimoniale a unei persoane vulnerabile are ca scop "reprimarea unor fapte care au proliferat în ultimii ani și care au produs uneori consecințe sociale devastatoare pentru persoanele care le-au căzut victimă". Legiuitorul își motivează opțiunea de incriminare și prin frecvența unor asemenea fapte, reținând că "aproape zilnic sunt semnalate în presă cazuri ale unor persoane în vârstă sau cu o stare de sănătate precară care au ajuns să își piardă locuințele în urma unor asemenea înțelegeri patrimoniale disproporționate".

În aceste condiții, incriminarea era necesară, mai ales că în reglementarea anterioară asemenea fapte nu intrau sub incidența vreunui text de incriminare. Fapta nu putea fi considerată înșelăciune, dat fiind că în acest caz alterarea consimțământului nu era determinată de inducerea în eroare comisă de către autor, ci exclusiv de o stare de vulnerabilitate a discernământului părții contractante preexistentă.

Prin noua incriminare s-a urmat exemplul altor state europene care sancționează asemenea conduite (sistemul elvețian - art. 157 Cod penal, sistemul italian - art. 664 Cod penal, sistemul francez - art. 313-4 Cod penal).

În opinia noastră, textul de incriminare vizează sancționarea unor ipoteze particulare de leziune, ca viciu de consimțământ din dreptul civil (art. 1.221 noul C. civ.), ambele ipoteze având în vedere sancționarea unor situații în care autorul, profitând de poziția inferioară a celeilalte părți contractante, obține încheierea unui contract disproporționat din perspectiva prestațiilor datorate de către partea exploatată. Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a celor două coduri, optica cu privire la sancționarea leziunii este reînnoită, de la una de acceptare în plan civil sau penal ajungându-se la sancționarea sa, în anumite condiții.

Poziția infracțiunii, dar și necesitatea unei transmiteri sau constituiri a unui drept real sau de creanță pentru consumarea faptei confirmă că norma protejează patrimoniul persoanei(3), a cărei stare de vulnerabilitate este exploatată de către autor.

B. Subiectul activ

Subiectul activ este special, fapta putând fi comisă doar de către cealaltă parte a contractului lezionar (creditorul). Dacă o altă persoană, și nu creditorul, determină persoana să realizeze conduita autopăgubitoare prevăzută de lege, fapta nu va constitui infracțiune decât în situația în care terțul a acționat la comanda creditorului. În acest caz, creditorul va fi autor al faptei, iar terțul va avea calitatea de complice material (cum ar fi spre exemplu în situația încheierii unui contract de către mandatar, în baza unui contract de mandat cu reprezentare).

Având în vedere această condiționare a subiectului activ, fapta va putea fi comisă în coautorat doar în situația în care mai mulți creditori în cadrul aceluiași raport contractual(4), profitând de vădita vulnerabilitate a victimei, o determină pe aceasta să adopte conduita autopăgubitoare prescrisă de lege.

Fapta va putea fi comisă inclusiv de o persoană juridică, prin reprezentantul său. Spre exemplu, va comite o asemenea faptă o instituție de credit care, acordând un împrumut unei persoane fizice, prevede în contractul de împrumut constituirea unui drept de uzufruct asupra imobilului, reprezentând dobândă a creditului acordat.

C. Latura obiectivă

Conform art. 247 alin. (1) noul C. pen., constituie infracțiune fapta creditorului care, cu ocazia dării cu împrumut de bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității ori relației de dependență în care debitorul se află față de el, îl face să constituie sau să transmită, pentru sine sau pentru altul, un drept real ori de creanță de valoare vădit disproporționată față de această prestație.

Din formularea textului reiese că situația premisă a actului de executare este existența unui raport contractual. Având în vedere utilizarea sintagmei "cu ocazia dării cu împrumut", trebuie să concluzionăm că singura ipoteză în care fapta se va putea reține este aceea în care contractul încheiat între părți poate fi calificat ca un contract de împrumut.

În lipsa altor indicații, semnificația sintagmei "dare cu împrumut" se va stabili prin raportare la normele din Codul civil referitoare la contractul de împrumut. Având în vedere că fapta implică existența unor contraprestații din partea persoanei vulnerabile, textul se va referi doar(5) la situația împrumutului de consumație (art. 2.158 noul C. civ.)(6) , și nu și a celui de folosință, de esența ultimului fiind caracterul său gratuit(7) . Eventuala nulitate absolută sau relativă a contractului din punct de vedere civil este irelevantă pentru reținerea tipicității faptei(8) .

Această limitare este, din punctul nostru de vedere, mai mult decât criticabilă(9), dat fiind că există multiple alte construcții contractuale ce permit sau chiar "favorizează" o asemenea exploatare a stării de vulnerabilitate a celeilalte părți contractante (un contract de vânzare-cumpărare în care vânzătorul este determinat de către cumpărător să vândă bunul la un preț vădit disproporționat față de valoarea de piață a bunului, un contract de întreținere sau rentă viageră în care termenii contractuali au ca rezultat aceeași disproporție vădită între prestații etc.).

Așadar, fapta va putea fi reținută doar dacă între părți există un raport contractual prin care autorul remite persoanei vulnerabile o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar ultima se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeași sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeași natură și calitate.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...